REŞIŢA – Simbolurile mândriei Reşiţei se sufocă sub amprenta gunoaielor şi a cârpelii sau, mai rău, a vandalismului.Pentru omul care mai ştie ce-a fost Reşiţa odinioară, o raită prin centru te face să plângi. Ajuns în faţa palatului administrativ judeţean, vezi o mică grămăjoară de gunoi pe care operatorul municipal n-a mai măturat-o. Explicabil, poate, având în vedere relaţiile dintre cele două palate…
Dar, totuşi, dincolo de florile proaspăt puse în oraş – care în sfârşit nu se prea mai fură pentru că hoţii au ajuns la „saturaţie“ –, nu e vina primarului Mihai Stepanescu pentru faptul că băncilor din centru a început să li se fure lemnăria, nici a constructorului Filipescu pentru că oamenii scot piatra cubică din centru şi-o aruncă în spaţiul verde, aşa cum nu e nici vina maestrului Lucaci pentru faptul că am ajuns să ne aruncăm ambalajele de la cumpărături în minunea cinetică din inima municipiului.
Doi copii îşi scaldă chipurile în căldura zilei, pe marginea fântânii, având la picioarele lor un spaţiu verde cu mai multe chiştoace de ţigări decât fire de iarbă… Tot acolo, pe o porţiune, cimentul a plesnit, după cum se vede, în urma câtorva lovituri. E drept că mai toate plăcile care pavează Centrul civic sunt crăpate, dar piatra cubică n-a fost purtată de zăpadă peste gardul metalic din dreptul Consiliului Judeţean.
Şi dacă până nu demult se spunea, la modul ironic, că Reşiţa este o comună cu blocuri şi tramvaie, centrul municipiului dovedeşte altceva: Reşiţa este oraşul până unde şi brazii fac banane. Şi nu e vorba de vreo glumă, ci de faptul că acolo au ajuns să fie aruncate cojile fructului tropical.
În bătrânul parc reîntinerit Cărăşana, un reşiţean stă în foişorul de lemn, contemplând în linişte covorul de iarbă care nu e verde, ci pestriţ, din cauza resturilor care-l umplu. De la bucăţele de hârtie, pungi, doze de bere, cioburi, sticle şi capace de plastic, până la seminţe şi chiştoace, nu lipseşte nimic. Nici măcar din albia Bârzavei. Oriunde au apărut crăpături în zidurile de piatră şi ciment, cineva a avut grijă să îndese şerveţele, iar în zona podului de ansambluri sudate, în dreptul Parcului Cărăşana, un coş de gunoi zace aruncat dincolo de calea ferată, spre malul Bârzavei. Iar câinii comunitari şi pomii cu scoarţa scrijelită completează peisajul. Asta ca să nu mai vorbim de scările sparte de la „Casa Nunţii“, imortalizată în fotografii de toţi cei care-şi unesc destinele.
Simbolurile mândriei unei Reşiţe demult apuse, cum ar fi palatele centrale, podul din ansambluri sudate, fântâna arteziană sau funicularul, sunt acum sufocate de o mare de gunoaie şi nepăsare. Sau, mai rău, poartă stigmatul vandalismului. Cârpite şi prăfuite, aproape au dobândit un aspect de kitsch. Trist e că în acest peisaj i-am format pe cei mai tineri dintre noi, care trec acum printre gunoaie cu o dezamăgitoare obişnuinţă. Până când?
Antoniu Mocanu