Evenimentul, organizat pentru prima dată în Caraş-Severin de Centrul Regional al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Timiş, a permis tuturor persoanelor interesate nu doar să vadă produsele tradiţionale şi serviciile realizate la standarde europene, ci să se şi informeze direct cu privire la etapele ce trebuie parcurse pentru accesarea fondurilor europene nerambursabile.
„Târgul Finanţărilor Europene pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală al Regiunii 5 Vest“ a fost deschis sâmbătă dimineaţa şi s-a încheiat duminică după-amiaza. În cele două zile de expoziţie, la care au participat agenţi economici din judeţele Arad, Timiş, Hunedoara şi Caraş-Severin, vizitatorii au putut cumpăra atât produse agroalimentare – legume şi fructe, miere de albine, carne şi preparate din carne, sortimente de pâine şi produse de panificaţie, lapte, brânză, ouă – cât şi utilaje agricole, flori şi arbuşti ornamentali. Evenimentul a găzduit şi o expoziţie de animale, aşa cum se întâmplă de fiecare dată când la Răcăşdia se organizează tradiţionalele târguri de primăvară şi toamnă. Şi de această dată, sufletul manifestării a fost primarul Mirco Lechici, cel care a demonstrat încă o dată că munca depusă în tot aceşti ani de când se află la cârma primăriei nu a fost în zadar. „Mă bucur că, dintre atâtea comune, Răcăşdia a fost aleasă ca gazdă pentru un astfel de eveniment. Probabil, acest lucru se datorează şi faptului că, de la an la an, tradiţionalele târguri pe care le organizăm au ajuns să fie tot mai cunoscute“, a declarat edilul Mirco Lechici.
Iar dacă primarul Răcăşdiei s-a dovedit a fi o gazdă perfectă, fără doar şi poate, meritul organizării acestui eveniment i-a aparţinut directorului Centrului Regional al APDRP Timiş, Florin Nedelcu, instituţie prin intermediul căreia se derulează proiectele cu finanţare europeană din cadrul PNDR. „Am ales Răcăşdia datorită acestui primar inimos, Mirco Lechici, dar şi pentru că comuna are o tradiţie de ani de zile în organizarea de târguri, la care participă de la miniştri şi secretari de stat, până la senatori, deputaţi şi oameni simpli“, a precizat Nedelcu.
De la eveniment nu au lipsit nici autorităţile judeţene, primari, deputaţi, senatori, şefi de instituţii deconcentrate.
Roxana Nafiru