REŞIŢA – Pe meleagurile cărăşene, criza nu s-a manifestat într-un mod spectaculos. Deşi s-au închis destule firme, nu am avut şocuri masive provocate de contextul internaţional, plecări dramatice de genul Nokia, care să dea peste cap comunităţi întregi. Până acum. Decizia Mechel de a scoate la vânzare activele din România, inclusiv Ductil Steel, reprezintă o lovitură puternică pentru întregul judeţ şi una devastatoare pentru Oţelu Roşu.
Un oraş care, aşa cum până şi numele său o arată, există doar datorită siderurgiei. De la apogeul său din perioada comunistă, când depăşea 5.000 de angajaţi, combinatul a decăzut treptat, ca şi cel din Reşiţa, de altfel. Paralela este aproape perfectă – o privatizare ratată cu Gavazzi Steel, apoi, ca şi pe malurile Bârzavei, o salvare venită tot de la Mama Rusie. Secţiile neprofitabile au fost închise, s-a tăiat în carne vie la angajaţi, dar combinatul a supravieţuit. Şi, odată cu el, oraşul. În clipa de faţă, la Ductil Steel mai lucrează 500 de oameni; pe lângă ei, familiile lor, încă 1.000 – 1.500 de persoane, care depind direct de existenţa combinatului, dintr-o populaţie totală de circa 12.000 de persoane. Există local capacitatea de absorbţie a acestei forţe de muncă? Nici vorbă; ea nu există niciunde în judeţ.
Singura şansă pentru Oţelu Roşu e să se găsească un cumpărător pentru combinat. De preferat unul serios tot din domeniul siderurgiei, aşa cum este TMK, ce a transformat combinatul de la Reşiţa în cel mai serios investitor al judeţului Caraş-Severin. Însă în condiţiile în care firmele se îndreaptă spre ţări mai profitabile, unde muncitorii sunt concediaţi fără discuţii şi compensaţii, fără reglementări ecologice, unde plătesc salarii de câteva zeci de dolari pe lună şi nu se tem că va veni peste noapte un guvern care să le dea cu vreo taxă în cap, această posibilitate e minusculă.
Iar dacă se va închide combinatul (şi o va face dacă nu se va găsi un cumpărător), viitorul Oţelului Roşu devine de-a dreptul… gri. Oricine a vizitat Moldova Nouă şi Anina, după închiderea minelor, se poate convinge de asta. Şi e trist faptul că mai mult de jumătate din acest judeţ are un viitor ce rătăceşte mereu în trecut.
Nina Curiţa