Reactualizat la:

La noi, si daca arata rau e bine

La noi, si daca arata rau e bine
Scris de F.R. - CARAŞ-SEVERIN – Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a dovedit încă o dată că în economia văzută de la centru aritmetica nu e simplă când vine vorba de statistici.

Rectifica

O analiză comparativă a primelor nouă luni din acest an faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut arată că radierile de firme cărăşene au crescut cu 23,85%, 862 de agenţi economici cărăşeni dispărând de pe hartă în urma acestei operaţiuni în primele trei trimestre din 2016. Şi dizolvările sunt în creştere, cu o pondere de 10,47% în statistica efectuată comparat de ONRC. Din fericire, suspendările de activitate – pauza luată de firme până la limpezirea apelor în economia judeţului – s-a redus cu zece procente şi, poate cea mai bună veste, arată că numărul firmelor intrate în insolvenţă s-a redus cu aproape o treime, mai exact cu 31,52 procente. Aşa cum anticipam în ediţiile trecute, şi înmatriculările de noi firme au scăzut comparativ cu puţin peste două procente. Ne mai salvează continuitatea SRL-urilor debutante, deoarece doar şase din total au fost radiate de la înfiinţarea lor, la fel şi societăţile care au beneficiat de facilităţi oferite studenţilor.

Nu sunt cifre care să arate evoluţii îmbucurătoare. Cu toate acestea, profesioniştii activi din punct de vedere juridic în Caraş-Severin sunt în creştere cu 1,17% sau în cifre absolute, de la 12.939 la finalul lunii septembrie 2015 la 13.091 la început de octombrie 2016. Economic vorbind, stăm bine…



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
La Gloria se vor putea caza loturi de sportivi!
REŞIŢA - Garsonierele de la Gloria vor putea fi închiriate de către sportivi, conform unei recente hotărâri a [...] mai multe »
Pe locuri, fiţi gata, start… începe sezonul de schi
REŞIŢA - Pentru iubitorii sporturilor de iarnă, nimic nu se compară cu fâşâitul zăpezii sub talpa schiului sau a [...] mai multe »
Cu arsuri pe faţă şi intoxicată
REŞIŢA - Asta a păţit o reşiţeancă în urma unui incendiu izbucnit în propria gospodărie. Incidentul, produs pe [...] mai multe »
Șeful DRDP Timișoara: Sper să mă întâlnesc cu Pascu înainte să deschidă Luminiţa gura!
CARAŞ-SEVERIN - În stenogramele din dosarul șpăgilor de la PSD Arad apar de mai multe ori și numele unor [...] mai multe »
Cu „minciuni gogonate“, unii medici iau salarii exorbitante
REŞIŢA - Cel puţin asta ne-a sesizat cineva la redacţie, care susţine că la Spitalul Judeţean de Urgenţă [...] mai multe »
Din 20 decembrie circulăm cu bacul la Moldova Nouă
MOLDOVA NOUĂ - După mai bine de şase ani de la demararea proiectului, ambarcaţiunea a realizat prima andocare la [...] mai multe »
Încep lucrările de restaurare la Cetatea Ladislau
CORONINI - Dacă firma care a câştigat licitaţia este serioasă, există toate şansele să avem pe malul Dunării un [...] mai multe »
Drogurile şi alcoolul la volan ating cote explozive
CARAŞ-SEVERIN - În vreme ce Poliţia duce campanii împotriva mobilelor la volan, şofatul sub influenţa drogurilor [...] mai multe »
Beat, la 19 ani, a ameninţat o şcoală ca să se întoarcă gratis din Canada
REŞIŢA - Este povestea unui tânăr ajuns peste ocean, pe tărâmul făgăduinţei, unde iţele nu i s-au întins ca-n [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou