Caraş-Severin, Romania

NAIDĂŞ – Spre deosebire de alte comune din Caraş-Severin, unde încă există drumuri cu pământ care impun probleme la prima ploaie serioasă, la Naidăş reţeaua stradală a fost rezolvată cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării. Primarul Tiberiu Vincu ne-a povestit că, fără sprijinul primit de la Bucureşti, nu ar fi reuşit să pună la punct infrastructura rutieră, şi asta pentru că o comunitate mică, cum este Naidăşul, are surse limitate de finanţare.

„Toate străzile din comună, un total de 15 km, sunt asfaltate. Lucrarea este finalizată, mai avem de organizat recepţia tehnică şi cea finală. De lucrări s-a ocupat grupul Strabag, căruia nu am ce-i reproşa! Pe lângă asfaltat, s-au mai refăcut podeţele şi rigolele, iar în final totul a ieşit «ca la carte». Motivul pentru care noi accesăm fonduri doar de la Ministerul Dezvoltării este acela bazat pe criteriul de selecţie. Comunele cu populaţie sub 2.000 de locuitori nu pot solicita fonduri europene, ori Naidăşul nu numără mai mult de 1.100 de persoane. Nu înţeleg de ce s-a pus acest prag de 2.000 de locuitori, pentru că eu consider că toată lumea are dreptul să trăiască decent şi să beneficieze de condiţii adecvate secolului în care trăim, de apă şi canalizare, de drumuri bune, asfaltate şi fără gropi“, a precizat Vincu.

Aceasta nu este însă singura investiţie derulată în comună cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării. Alimentarea cu apă a celor două sate, Naidăş şi Lescoviţa, lucrare ce se apropie de final, a beneficiat de o finanţare de 2.700.000 de lei. „În două sau trei luni putem face inaugurarea reţelei de distribuţie a apei. Momentan, lucrarea este realizată în proporţie de 90%, aşteptăm acum avizul pentru racordarea staţiei de tratare şi pompare la reţeaua de energie electrică. Reţeaua este prevăzută cu cişmele stradale. Urmează un nou proiect pentru racordarea gospodăriilor la ea, dar şi pentru canalizare. S-a lucrat în acest sens la documentaţie, pe care am depus-o deja la Ministerul Dezvoltării. Nu ne rămâne decât să aşteptăm răspunsul lor, care sperăm să ne fie favorabil!“, a mai spus primarul din Naidăş.

Ministerul Dezvoltării a alocat fonduri şi pentru reabilitarea şi consolidarea şcolii gimnaziale din Naidăş. Aproximativ 1.100.000 de lei au mers în această direcţie, iar lucrările au şanse mari să se încheie până la 15 septembrie. „Lucrările au început anul trecut. Mai sunt câte ceva de făcut la cel de-al doilea corp de clădire. Până acum, firma s-a mişcat bine. Am mutat copiii în clădirea vechii Primării. Am găsit înţelegere şi din partea cadrelor didactice, programul s-a desfăşurat în două schimburi, de dimineaţă şi de după-amiază. Clădirea nu a fost doar reabilitată, ci şi consolidată. S-a dat totul jos, până la ziduri, în funcţie de cerinţele tehnice. S-a consolidat, s-a ranforsat, s-a schimbat acoperişul şi instalaţia electrică, s-au pus geamuri termopan. O şcoală nouă cere şi un mobilier nou, dar, momentan, nu sunt bani pentru o astfel de achiziţie. Aşa că, îl vom folosi pe cel actual, care a fost cumpărat în urmă cu doar câţiva ani“, a concluzionat Tiberiu Vincu.