Reactualizat la:

La dentist rămâi cu gura căscată

La dentist rămâi cu gura căscată
REŞIŢA – Deşi tarifele asupra cărora au căzut de acord sunt infime, dentiştii cer pacienţilor sume enorme.

Rectifica

Şi totul se întâmplă, de regulă, fără chitanţă de la dentist, sau, dacă aceasta este emisă, fără a fi precizate clar actele terapeutice aplicate. Dar câţi dintre dvs ştiu că au gratuitate sau reducere la dentist? Sau câţi dintre dvs aţi primit o trimitere la dentist de la medicul de familie?

Potrivit contractului cadru, pe scaunul medicului de această specialitate, copiii au gratuitate la orice, până la împlinirea vârstei de 18 ani. Sunt excluse însă actele terapeutice legate de protezare – sistemul negândindu-se nici măcar la necesitatea lor în cazul unor accidente –, deşi pentru aceste proceduri adulţii pot beneficia de reduceri sau chiar gratuităţi.

Dincolo de aceste aspecte, ceea ce nu se ştie este faptul că actele terapeutice au, sub semnătura oficială a reprezentanţilor dentiştilor, un cu totul alt nivel decât cel suportat de buzunarele pacienţilor. La uşa unuia dintre cabinetele stomatologice
din municipiu este afişată şi o listă a acestor tarife. Astfel, dacă, spre exemplu, o consultaţie primară face 11,18 lei, iar una secundară 14 lei, pe tratamentul unei carii pe 1-3 suprafeţe, cu amalgam sau cu material compozit, ar trebui să plătiţi undeva între 14 şi 23,3 lei. Şi aici nu se aplică nici o reducere sau gratuitate.

Vizita la dentist, un lux

Un pansament calmant costă doar 5,64 lei, iar dezobturarea canalelor radiculare – 9,2 lei (per canal). Înlăturarea corpilor străini din canale face 14 lei, iar tratamentul paradontitei – între 9,2 şi 35 de lei, în funcţie de celelalte operaţiuni. Pentru aproape toate aceste proceduri, chiar şi adulţii ar trebui să beneficieze de o reducere de 100%.

Extracţiile costă, în funcţie de dinţi şi de afecţiunile de care suferă pacienţii, între 14 şi 36,47 lei, pentru care se acordă reduceri de 60% pentru adulţi. Iar la capitolul proteze, reducerile sunt de 40%, reparaţiile beneficiind de o decontare integrală. În realitate, însă, atunci când aud cât trebuie să plătească pentru tratamentele aplicate, cei mai mulţi
dintre pacienţi rămân… ca la dentist.

Antoniu Mocanu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Atracţia nudă a minunii cinetice
REŞIŢA - Artezienele Reşiţei au fost nu o dată în centrul atenţiei, fie prin electoralele spumante care le [...] mai multe »
Trei kosovari, opriţi la frontieră
CARAŞ-SEVERIN - Cei trei au fost prinşi în miez de noapte de poliţiştii de frontieră orăviţeni, la aproximativ [...] mai multe »
Dunca cere avize pentru iarnă, deși e sceptic că le va și primi
MUNTELE MIC - Omul de afaceri timișorean, unul dintre cei mai importanți investitori din turismul cărășean, se [...] mai multe »
Una din patru şcoli cărăşene n-are autorizaţie
CARAŞ-SEVERIN - Şi lipsesc atât autorizaţia sanitară de funcţionare, cât şi cea de securitate la incendiu. Este [...] mai multe »
La Caransebeș, conductele de apă se sparg mai ceva ca baloanele
CARANSEBEŞ - Cititorii JCS și Caon.ro continuă să ne trimită imagini cu străzile Caransebeșului pe care apa curge [...] mai multe »
Verdictul rectificării bugetare, așteptat cu înfrigurare
CARAŞ-SEVERIN - La sfârşitul lunii august, primăriile vor primi bani în urma rectificării bugetare. Sumele [...] mai multe »
De la Dorel, la Strâmbă-Canale de Reşiţa
REŞIŢA - Un Strâmbă-Canale a fost reclamat, zilele trecute, într-o postare pe Facebook a fostului arhitect al [...] mai multe »
A lovit o femeie și a fugit de la locul accidentului
REȘIȚA - S-a întâmplat duminică, în jurul orei 18, pe str. Rândul Trei din Reșița, unde s-a produs un accident [...] mai multe »
Cine butonează, rămâne fără permis
CARAŞ-SEVERIN - Fără telefoane sau alte dispozitive mobile, capabile de înregistrare sau redare text, foto sau [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou