Reactualizat la:

La Ciclova, o viperă-n plimbare pe oalele de pe aragaz

La Ciclova, o viperă-n plimbare pe oalele de pe aragaz
CICLOVA – O timișoreancă, proprietară de casă în Ciclova, a avut un şoc când s-a trezit cu o viperă în bucătărie. Femeia a surprins într-un filmuleţ peripețiile viperei, imaginile ajungând în presa națională.

 (3 comentarii)

Rectifica

După cum se vede în imaginile surprinse de profesoara Sanda Junea, şarpele se plimbă fără teamă pe oalele de pe aragazul femeii. „În general noi ţinem uşa închisă, că ştim că sunt vipere. Dar am înfundat scurgerea la bucătărie şi a ieşit apă. Ca să se usuce mai repede am lăsat uşa puţin deschisă şi probabil că atunci a intrat în casă. Până acum nu au mai intrat, dar în curte găsim în fiecare an. S-au înmulţit foarte mult aici, toată lumea spune că intră şi în case”, a declarat femeia pentru presa naţională.

Caraş-Severinul este unul dintre judeţele unde viperele sunt la ele acasă. În fiecare an, Jurnal de Caraş-Severin a tras un semnal de alarmă cu privire la faptul că numărul şerpilor este tot mai mare. Vremea favorabilă, terenurile tot mai neîngrijite şi lipsa răpitoarelor sunt factori care contribuie la înmulţirea acestora, în special a viperelor. Să nu uităm că nu demult, la Cascada Bigăr, un turist a fost muşcat de o viperă. Asociaţia Wild Caraş-Severin avertiza cărăşenii, încă de la începutul primăverii, să fie atenţi la această specie. În judeţul nostru, viperele se găsesc în zonele Oraviţa, Reşiţa şi Băile Herculane. „Într-adevăr, există zone în care avem o populaţie mai ridicată de vipere, cum ar fi: Clisura Dunării, Cheile Caraşului, Cheile Gârliştei, Valea Beiului, Valea Cernei, Ciudanoviţa etc. Este cunoscut faptul că acestea preferă zonele calcaroase şi, din acest motiv, judeţul nostru le oferă condiţii ideale“, spuneau cei de la Wild Caraș-Severin.

Totuşi, să se plimbe pe capacul oalei cu mâncare e cam înfricoşător…

Nina Curiţa

FOTO: Sanda Junea

VIDEO: https://adevarul.ro/locale/resita/vipera-bucatarie-8_5d4bfa37892c0bb0c653d235/index.html



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
PNL promite o guvernare asumată, cu „mandatul pe masă”
REȘIȚA - La o lună după preluarea guvernării, Marcel Vela a prezentat un bilanț, planuri de viitor și dezastrul [...] mai multe »
Fraudă uriaşă făcută de Green Ecobauer sub oblăduirea statului!
REŞIŢA - Asta spune administratorul public Vasile Paul, vizavi de starea în care se află vechea haldină de gunoi de [...] mai multe »
34 de brazi de Crăciun l-au costat pe un cărășean 3.000 de lei
ANINA - Și... amendat, și cu brazii confiscați! A pățit-o un bărbat care a tăiat brazi, cu aprobare, dar nu i-a [...] mai multe »
Gură de oxigen pentru spitalul din Caransebeș
CARANSEBEŞ - Sfârșitul de an începe să aducă și lucruri bune la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș [...] mai multe »
Luminița Jivan, după ieșirea de la DNA: Nu mă simt vinovată cu nimic!
CARAȘ-SEVERIN - Șefa PSD Caraș-Severin a fost audiată în această dimineață de procurorii DNA Timișoara, în [...] mai multe »
Beau cărășenii o apă cu probleme?
CARAŞ-SEVERIN - Depinde pe cine întrebi. AquaCaraș spune că nu, în timp ce unii cetățeni, nu puțini, susțin [...] mai multe »
Pesediştii i-au tăiat breteaua lui Popa
REŞIŢA - Chiar dacă edilul nu s-a plâns în mod special de contrele social-democraţilor, a constatat faptul că [...] mai multe »
Mălăiescu merge pe mâna lui Jivan
CARAȘ-SEVERIN - În contextul scandalurilor din ultimele zile în care apar și nume importante din PSD Caraș-Severin [...] mai multe »
Îşi caută concubina cu Poliţia
TEREGOVA - „Aţi văzut-o?“, întreabă oamenii legii în mesajul ce însoţește fotografia unei femei de 35 de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou