Reactualizat la:

La Caransebeș, gunoiul se ascunde-n subteran

La Caransebeș, gunoiul se ascunde-n subteran
CARANSEBEŞ – Patru zone din Caransebeș vor beneficia de un mod mai modern și elegant prin care se vor colecta deșeurile menajere și reciclabile. Este vorba de șapte platforme subterane, studiul de fezabilitate pentru această investiție de aproape 520 de mii de lei fiind aprobat recent de aleșii locali.

 (2 comentarii)

Mai precis, cele șapte platforme subterane vor fi amplasate pe Aleea Sportivilor și Pavel Chinezu câte două, iar câte una pe Mihail Halici, Cazărmii și Țarinei, termenul de execuție al lucrării fiind de două săptămâni. Deocamdată, investiția este în faza de obținere a acordului de mediu de la APM Caraș-Severin.

Platformele subterane sunt o dorință mai veche de a noastră. Mă bucur că proiectul a trecut, sunt proiecte normale, proiecte firești care trebuie să se întâmple și în municipiul Caransebeș, pentru o gestionare mai civilizată a deșeurilor menajere și a celor reciclabile”, a precizat primarul Felix Borcean.

Conform proiectului, fiecare din cele șapte platforme va fi dotată cu patru containere subterane, pentru patru feluri de deșeuri (biodegradabil, sticlă, plastic și hârtie). Urmează să vedem și cum vor primi caransebeșenii aceste platforme subterane și dacă le vor folosi așa cum trebuie sau vor arunca de-a valma gunoiul, fără a ține cont de fiecare tip de deșeuri.

R.M.

Rectifica



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Senatorul Chisăliţă, audiat la DNA: Habar n-am de șpăgi pentru camioane!
VEST - Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au confirmat, luni, efectuarea a cinci percheziţii, în judeţele [...] mai multe »
Reşiţeni, votaţi cel mai frumos brad… şcolar
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană continuă tradiţia ultimilor ani, conturată pe malurile Bârzavei, de a [...] mai multe »
Schiurile lui Popa se împiedică în… virgule
CARAŞ-SEVERIN - Este vorba despre proiectul vizând domeniul schiabil Semenic, care înaintează greu, după cum [...] mai multe »
Statul Român ar putea controla lacurile Trei Ape, Gozna, Văliug şi Secu
CARAŞ-SEVERIN - SAPE, firmă a statului român, a depus zilele trecute o ofertă pentru a prelua activele CEZ. Aşadar [...] mai multe »
Arme! Pentru că dau curaj minţilor întunecate!
REŞIŢA - Mai ţineţi minte scandalul permiselor auto de la Piteşti? Au trecut peste zece ani de atunci, dar [...] mai multe »
Să nu lăsăm minunile să aştepte!
REȘIȚA - Întotdeauna luna decembrie îmi schimbă starea de spirit şi asta pentru că ştiu că oamenii devin mai [...] mai multe »
Semmeringul nu se închide! Trenul Anina-Oravița va circula normal!
CARAŞ-SEVERIN - Spune ministrul Marcel Vela, care i-a mulţumit colegului său Bode pentru cadoul frumos oferit [...] mai multe »
S-au săturat să-şi tot repare maşinile din cauza drumului
BUCOVA - La Bucova, doar o stradă comunală a rămas cu promisiunea că va fi asfaltată, însă nicio sesizare sau [...] mai multe »
Liber la patine în Piaţa Tricolorului și Parcul Dragalina
REȘIȚA/CARANSEBEȘ - De vineri seara, în cele două municipii ale județului, iubitorii sporturilor pe gheață, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou