Reactualizat la:

La Caransebes, credinciosii au luat apa sfintita

La Caransebes, credinciosii au luat apa sfintita
Scris de R.M. - CARANSEBEȘ – Sute de credincioşi caransebeșeni au venit de Bobotează la Catedrala Episcopală și la bisericile din municipiu pentru a lua sticlele cu apă sfinţită. De altfel, Episcopia Caransebeșului a pregătit și în acest an butoaie cu aghiasmă, care a fost împărțită la sfârșitul slujbei de sfinţire a apei credincioșilor.

Am venit cu gândul la un an mai bun, de mulţumire lui Dumnezeu. Este primul an când vin aici, la Parohia Sf. Dimitrie”, a spus Lucia, o tânără care a participat la slujba de la Izvorul Maria, oficiată de părintele Laurențiu Iacob. La Catedrala Episcopală slujba a fost oficiată de un sobor de preoți condus de episcopul Lucian, iar oamenii au stat apoi la rând pentru a-și lua sticlele cu apă sfințită.

Botezul Domnului sau Boboteaza din 6 ianuarie, alături de ziua Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, prăznuită în 7 ianuarie, marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă şi, totodată, al celor dedicate naşterii Mântuitorului Iisus Hristos.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
DJ 608 Cornereva – Plugova , drumul inchis care nu e inchis!
CORNEREVA - În ultima şedinţă de Consiliu Judeţean s-a cerut repararea acestuia pentru că ar fi închis. [...] mai multe »
Parcarile din centrul Caransebesului, protejate? De ce si pentru cine?
CARANSEBEŞ - Deși se părea că cele două tabere din Consiliul Local Caransebeș au ajuns la o înțelegere pentru [...] mai multe »
Vrei sa stii peste 20 de ani cum ai iubit azi?
CARAȘ-SEVERIN - Iubeşti româneşte? Atunci, de Dragobete, trimite o fotografie cu voi doi pe [...] mai multe »
De ce vrea Popa sa inchida Bulevardul Republicii
REŞIŢA - Edilul spune că şi el, ca toată lumea, voia drumuri cu mai multe benzi, mai multe locuri de parcare, mai [...] mai multe »
Timisul ori vine cu noi, ori ne lasa in pace
CARAŞ-SEVERIN - Asta susţinea vineri consilierul judeţean Ioan Crina, după o serie de discuţii aprinse în [...] mai multe »
Muncitorul Resita, eliminata din Cupa
REȘIȚA - Echipa de futsal Muncitorul Reșița a fost eliminată duminică, 18 februarie, din faza a doua a Cupei [...] mai multe »
De ce nu se dezvolta judetul? De asta…
REȘIȚA - „Judeţul ăsta nu se dezvoltă din cauza prostiei.“ Ceva ce noi, muritorii de rând, deja știm prea [...] mai multe »
Caras-Severinul are un buget mai mare decat in 2017
CARAŞ-SEVERIN - Cel mai important proiect aprobat vineri de consilierii judeţeni, în şedinţa ordinară, a fost [...] mai multe »
Elicopterele nu vor mai ateriza la Spitalul Judetean
REŞIŢA - Şi asta pentru că administraţia judeţeană, din motive obiective, a renunţat la ideea construirii unui [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou