Reactualizat la:

La Caransebes au inceput Serbarile Cetatii

La Caransebes au inceput Serbarile Cetatii
CARANSEBEŞ – Atmosfera medievală a cuprins din plin Caransebeșul vineri după-amiază, odată cu deschiderea oficială a celei de-a 12-a ediții a Serbărilor Cetății.

 (1 comentariu)

Rectifica

Centrul orașului a fost invadat de prințese, războinici daci și legionari romani, călăreți și nobili, ieniceri și saltimbanci, care le-au adus aminte gugulanilor de viața din vremuri demult apuse.

„Cred și sper că ați revenit cu plăcere în cetatea Caransebeșului, îndrăgostiți de istorie, de tradiții și de tot ceea ce pentru Caransebeș a însemnat începutul unei perioade de dezvoltare pe care de 12 ani încercăm să o evocăm la fiecare început de toamnă. Sunt convins că toți cei care vor trece în aceste zile prin Parcul Teiuș vor vedea în voi sufletul acestor serbări”, le-a spus primarul Marcel Vela participanților.

Aceștia au plecat apoi în tradiționala paradă prin centrul municipiului, în aplauzele localnicilor, spre Parcul Teiuș, unde erau așteptați de alte câteva sute de caransebeșeni. Iar artiștii i-au răsplătit pe măsură cu demonstrații de luptă călăre, scene de viață medievală, lupte între daci și romani, demonstrații practice de meșteșuguri uitate sau spectacole de dansuri medievale și jonglerii. Sâmbătă și duminică gugulanii sunt așteptați într-un număr și mai mare în Teiuș, mai ales că și vremea se anunță mai bună.

Pe lângă spectacolele pregătite de organizatori, îi așteaptă și tarabele cu mâncare tradițională și obiecte populare sau pentru cei mici, parcurile de distracții, care de care mai haioase.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Primaria Resita nu cumpara Hotelul Semenic
REŞIŢA - Potrivit primarului Ioan Popa, administraţia hotelului cere prea mult, iar investiţiile ulterioare necesare [...] mai multe »
Toate primariile ar trebui sa aiba city manageri
CARANSEBEŞ - În urma unei conferinţe, s-a ajuns la concluzia că city managerii sunt oamenii care pot schimba [...] mai multe »
Berzele, ferite de electrocutare
CARAŞ-SEVERIN - În Caraş-Severin, anul trecut au fost înregistrate 41 de cuiburi noi. mai multe »
ROMSILVA: Petitia „SA SALVAM PADURILE DIN PRISACINA – PARCUL NATIONAL DOMOGLED – VALEA CERNEI!” induce oamenii de buna-credinta in eroare
CARAŞ-SEVERIN - Urmare a articolelor apărute în mass-media referitoare la petiția on-line „Să salvăm pădurile [...] mai multe »
Aproape un milion de lei pentru Blocul Potcoava
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană are, anul acesta, planuri mari pentru Blocul Potcoavă din cartierul reşiţean [...] mai multe »
Targ gastronomic in inima Resitei
REŞIŢA - Gastronomia va fi în centrul atenţiei la mijlocul acestei săptămâni, când municipalitatea reşiţeană [...] mai multe »
Semnatura care aduce 5,5 milioane de lei Ramnei
RAMNA - Marţi, 24 aprilie, primarul Magdalena Ciurea semnează, la Ministerul Dezvoltării Regionale, contractul de [...] mai multe »
25 de mii de la pariuri sportive
REȘIȚA - Nu, nu este vorba de un câștig al vreunui norocos, ci de amenda pe care a încasat-o o firmă de profil de [...] mai multe »
Politistii, ca dintii stirbului: pauza, lipsa, gaura
REŞIŢA - Primarul Ioan Popa a făcut această dezvăluire, subliniind că nu vrea să încurajeze hoţii şi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou