Reactualizat la:

La Caransebes, actul medical mai presus de bani

La Caransebes, actul medical mai presus de bani
Scris de R.M. - CARANSEBEŞ – Chiar dacă salariații Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș nu au protestat față de scăderile salariale, managerul Mihaela Popovici spune că nemulțumirile apărute sunt justificate.

Rectifica

Așa cum Caon.ro a scris încă de săptămâna trecută, la Caransebeș sporurile pentru personalul medical s-au acordat la nivelul minim, altfel s-ar fi depășit limita de 30 la sută impusă ordonatorului principal de credite. Personalul medical a înțeles situația, în urma discuțiilor dintre conducere și liderul Sanitas din SMUC, Andrei Seracin, ajungându-se la un acord în ce privește nivelul sporurilor.

„Situația sporurilor este cea legală, am aplicat legea. Evident, spitalul din Caransebeș având un număr mare de angajați, nu se încadra pe 30 la sută din bugetul alocat ordonatorului principal de credite. Am mers pe partea minimă pe sporuri pentru medici și asistenți, nu pot să spun că au fost nemulțumiri în rândul acestora. Partea de nemulțumiri, unde și eu am îndoieli și sunt în asentimentul celor care au pierdut la salariu, este la infirmiere, brancardieri, șoferi, cei care nu au beneficiat de măririle salariale de la 1 martie. La Caransebeș lucrurile sunt sub control, în sensul că personalul este foarte responsabil și știe că actul medical este mai presus de orice. Cadrele medicale au înțeles că, dincolo de toate problemele financiare, trebuie să rămână alături de medicii cu care au colaborat aproape de-o viață. Discuțiile pe partea de salarii le-am purtat cu liderul Sanitas din spital, cu care am ajuns la această înțelegere”, a precizat managerul spitalului, Mihaela Popovici. Aceasta crede totuși că situația se va schimba în mod pozitiv „de la 1 ianuarie 2019, când se va mări grila de salarizare și pentru cei care au pierdut”.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
1 Iunie, sarbatorit in avans de Clubul Lions Onix
REŞIŢA - Membrele Clubului Lions Onix Reşiţa au reuşit să aducă din nou zâmbetul pe chipurile copiilor din [...] mai multe »
Gata! La Herculane si masinile isi platesc sejurul!
BĂILE HERCULANE - Primăria staţiunii are o veste bună și una mai puțin bună pentru șoferii care vin cu mașina [...] mai multe »
Moldominul isi poate reporni motoarele
MOLDOVA NOUĂ - Autorităţile sunt optimiste în această privinţă, şi, cel puţin la nivel declarativ, lucrurile [...] mai multe »
La Naidas se circula pe drumuri fara gropi
NAIDĂŞ - Spre deosebire de alte comune din Caraş-Severin, unde încă există drumuri cu pământ care impun probleme [...] mai multe »
Primarul Resitei: In PNL, nimeni nu iti pune botnita!
REŞIŢA - Organizaţia PNL Reşiţa a aniversat joi, 24 mai 2018, 143 de ani de la înfiinţarea formaţiunii politice. mai multe »
Doua litere, 2.000 de lei amenda
BOCŞA - În urmă cu două săptămâni, în parcarea de la intrarea în oraşul Bocşa, jandarmii cărăşeni au [...] mai multe »
Ratacitii din Caras-Severin vor fi cautati si cu dronele
REŞIŢA - Până atunci este însă nevoie de încheierea unui protocol, care se va concretiza, cel mai probabil, în [...] mai multe »
Liberalii din Caransebes au aniversat 143 de ani de la infiintarea PNL
CARANSEBEȘ - PNL Caransebeș a fost condus după 1990 de Sever Bălășoiu, Mihai Paica, Nicolae Borcean, Marcel Vela, [...] mai multe »
Poti ajuta oamenii si dintr-un scaun cu rotile
REŞIŢA - Asta a dovedit senatorul Ionuţ Chisăliţă, punându-şi la bătaie mandatul în sprijinul cetăţenilor. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou