Reactualizat la:

La Bozovici, oamenii mor cu zile

La Bozovici, oamenii mor cu zile
Scris de Nina Curiţa. Flavius Rotariu - BOZOVICI – O femeie care a suferit un accident şi-a pierdut viaţa după ce a aşteptat două ore după ambulanţă

 (1 comentariu)

Rectifica

Liniştea locuitorilor din comuna din Valea Almăjului a fost tulburată de un eveniment nefericit ce a avut loc luni, 10 august 2015, după ora 19. Doi oameni, care se plimbau cu mopedul, au avut accident, confirmat şi de IPJ Caraş-Severin, la ieşirea din Bozovici înspre Anina. Conducătorul mopedului nu a păţit nimic grav, însă prietena lui a ajuns în stare gravă la spital.

Deşi medicul şi asistenta care au fost de gardă au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a o stabiliza, aceasta nu a mai putut fi salvată. În momentul în care femeia a ajuns la spital (mult spus spital, fiind vorba doar de un centru medical), ambulanţa din Bozovici era plecată cu un pacient care făcuse infarct şi un băiat cu apendicită în stare gravă, ce trebuiau transportaţi de urgenţă la Reşiţa. Deşi oamenii au apelat la ajutorul SMURD şi li s-a promis că un elicopter va ajunge la Bozovici, după o jumătate de oră au fost anunţaţi că elicopterul nu mai ajunge pentru că… şi-a terminat orele de zbor.

Cel puţin asta ne-au spus o serie de martori care au fost luni seara la locul nefericitului eveniment. Într-adevăr, în ajutorul victimei a fost trimisă o ambulanţă din Reşiţa, dar a ajuns după aproape două ore. La spitalul din Bozovici există şi un echipaj SMURD care, de asemenea, a făcut tot posibilul pentru a ajuta medicul de gardă la îmbunătăţirea stării victimei, doar că procedurile nu permiteau respectivului echipaj să părăsească zona pentru a transporta victima la Reşiţa.

În plus, oricum dinspre Reşiţa deja s-a trimis o altă ambulanţă spre Bozovici. În fine, în ciuda tuturor eforturilor, victima a decedat luni noaptea. Moartea femeii însă evidenţiază din nou problemele cu care se confruntă o zonă întreagă, apărute odată cu închiderea spitalului din Bozovici. Lipsa personalului medical, a mai multor echipaje de ambulanţă (după ora 19 seara există un singur echipaj) şi a aparaturii medicale duce la pierderea de vieţi omeneşti. Într-adevăr, puţinul personal medical, medici şi asistenţi, îşi fac meseria admirabil, dar oamenii care au nevoie de serviciile lor este copleşitor de mare.

„Prima problemă în Valea Almăjului este consecinţa faptului că nişte «minţi luminate» au desfiinţat spitalul, lucru care pare să nu fie o preocupare pentru nimeni în afara locuitorilor de acolo, şi sunt mulţi, zeci de mii de oameni. E o zonă îndepărtată şi relativ izolată. Faptul că nu a mers ceva în cazul accidentului respectiv poate însemna cu totul altceva, mai ales că ambulanţa se afla în intervenţie. E, mai degrabă, un neajuns, sau aşa pare la acest moment. Vom face o analiză, împreună cu managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, pentru a verifica dacă umărul autospecialelor este suficient în Valea Almăjului, în concordanţă cu numărul solicitărilor la o anumită perioadă de timp. Dar există şi posibilitatea ca, dacă se suplimentează, şi cele două să fie insuficiente la un moment dat, deoarece se produc deodată mai multe incidente. Cât despre faptul că elicopterul SMURD nu a venit, nu avem putere asupra deciziei respective. Şi în cazul accidentului cu minorul lovit de tren la Bocşa s-a promis venirea elicopterului şi nu a venit. Singurul lucru pe care putem să-l facem e să solicităm elicopterul. Situaţia cu Valea Almăjului va fi supusă unei analize în scurt timp“, ne-a declarat dr. Radu Albotă, directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică judeţeană.

Închiderea spitalului din Bozovici a fost cel mai mare deserviciu ce s-a făcut unei zone cu zeci de mii de suflete.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Bursa – o paine pentru 120 de caraseni
REŞIŢA, BĂILE HERCULANE - Un scurt bilanţ la o lună după bursa generală a locurilor de muncă a fost făcut de [...] mai multe »
Parcul Siderurgistului, cel mai mare loc de joaca
REŞIŢA - Un proiect de două milioane de lei ar putea transforma vechiul parc în cel mai mare loc de joacă din [...] mai multe »
5,5 milioane de lei pentru apa si canalizare la Ersig
VERMEŞ - Contractul de finanţare pentru această investiţie a fost semnat la finele anului trecut, lucrările urmând [...] mai multe »
STOP! Demult este prea mult!
„O șosea din Ungaria… un șofer în live pe Facebook… 9 persoane decedate… mai mulți copii orfani! STOP! E [...] mai multe »
Caras-Severinul, invadat de serpi
CARAŞ-SEVERIN - Autorităţile ar trebui să caute soluţii pentru că sunt zone în care oamenii sunt copleşiţi de [...] mai multe »
Ati lasat orasul in pielea goala!
REŞIŢA - Asta îi reproşa o reşiţeancă primarului Ioan Popa, acuzându-l până şi de şomajul lăsat în urmă [...] mai multe »
Mai multe locuri de parcare la Bigar
BOZOVICI - Proiectul depus de primarul comunei Bozovici la Compania Naţională de Investiţii a fost declarat eligibil [...] mai multe »
Deputatul Ion Tabugan, intre demisie si… politica firului ierbii
REŞIŢA - Oficialul cărăşean şi-a dat demisia din formaţiunea politică din care face parte, PMP, însă decizia [...] mai multe »
Piata sezoniera in Govandari
REŞIŢA - Aleşii urbei au aprobat organizarea Pieţei sezoniere în Govândari, în zona Aleii Daliilor din Reşiţa. [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou