REŞIŢA – Program prelungit pentru angajaţii instituţiei, care sunt nevoiţi să lucreze peste program până la jumătatea lunii viitoare.
La toate cele şapte centre locale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Caraş-Severin, precum şi la cel judeţean, se va lucra în toate weekend-urile, până pe 15 iunie, astfel încât toţi fermierii să îşi poată depune cererile unice de plată a subvenţiilor fără nici un fel de penalitate, ne-a precizat directorul instituţiei, Dumitru Stepanescu. Măsura, aplicată şi la nivel naţional, vine în sprijinul fermierilor după ce, de la lansarea campaniei SAPS 2015 în 9 aprilie, au apărut o serie de probleme ce au îngreunat procedura de depunere a cererilor unice de plată pe suprafaţă.
„Uşor, uşor, intrăm în normalitate. Au fost tot felul de probleme, atât cu registrele agricole din primării, cât şi cu softul programului nostru de operare. Nici fermierii nu-şi respectă programările, şi având experienţa anilor trecuţi, ultimele două săptămâni vor fi şi cele mai aglomerate. Din aceste considerente s-a şi hotărât să lucrăm toate weekend-urile, până pe 15 iunie“, a explicat Dumitru Stepanescu.
Beneficiarii plăţilor sunt fermierii activi, persoane fizice şi persoane juridice, care desfăşoară o activitate agricolă în calitate de utilizatori legali ai suprafeţelor de teren agricol şi/sau deţinători legali de animale, potrivit legislaţiei în vigoare. În cazul concesionării unei suprafeţe de pajişti de către o asociaţie de crescători de animale, beneficiarii plăţilor sunt membrii asociaţiei care asigură încărcătura cu animale pentru suprafaţa închiriată. De asemenea, sunt eligibile la plată exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin un hectar, formate din parcele agricole cu suprafaţa de cel puţin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole sau al arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 hectare şi/sau, după caz, să deţină un număr minim de animale. În cazul serelor şi solariilor, suprafaţa minimă a exploataţiei trebuie să fie de 0,3 ha, iar suprafaţa minimă a parcelelor de 0,1 ha.
În această primăvară, la centrele APIA Caraş-Severin ar trebui să se prezinte pentru a-şi depune cererile pentru subvenţii peste 23.000 de fermieri, însă directorul instituţiei crede că numărul acestora va fi mult mai mic. „Anul trecut şi-au depus cererile pentru subvenţii 23.890 de cărăşeni, dintre care 13.850 au fost proprietari de pajişti şi fâneţe şi numai 6.850 au fost deţinători de animale. Din 2015, potrivit OUG 34/2013, pentru a primi subvenţii, proprietarii de pajişti trebuie să aibă în întreţinere şi animale. În aceste condiţii, mulţi dintre cei care în 2014 primeau subvenţii, acum, nu mai sunt eligibili. De aceea, estimez că se vor prezenta la centrele noastre, în această primăvară, în jur de 10-11.000 de fermieri“, a mai precizat Dumitru Stepanescu.