Reactualizat la:

La 50 de ani, Ansamblul Semenicul rămâne fala Banatului

La 50 de ani, Ansamblul Semenicul rămâne fala Banatului
Scris de Alexandra Gorghiu - REŞIŢA – Peste 500 de dansatori şi peste 150 de solişti vocali şi instrumentişti s-au perindat timp de o jumătate de veac în prestigiosul ansamblu, care va sărbători această frumoasă vârstă printr-o serie de manifestări.

Rectifica

Reper cultural pentru judeţul Caraş-Severin, Ansamblul Semenicul s-a dovedit în cei 50 de ani de activitate cel mai bun ambasador al bănăţenilor, atât în ţară, cât şi peste hotare. În deplasările făcute pe toate meridianele globului a cărat în bagaje nu doar mândrele straie ale Căraşului, ci şi cântecul şi jocul, obiceiurile şi tradiţiile păstrate şi perpetuate în interval din dragoste pentru folclorul autentic. A fost greu ca foştii membri să se adune laolaltă cu actualii membri în jurul aniversării, însă cu puţin efort, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin a reuşit să organizeze împreună cu Consiliul Judeţean o adevărată sărbătoare, aşa cum merită. S-au pus la punct şi ultimele detalii, aşa că o recapitulare absolut necesară va fi făcută joii, 13 iunie 2019, la Râul Alb, pentru ca manifestările de vineri, dedicate aniversării, să iasă ca la carte.

Într-o conferinţă de presă, managerul CJCPCT CS, prof. Ioan Benga, a făcut un scurt istoric al succeselor repurtate în aceşti ani: „Înfiinţat în 1969, ansamblul a fost, de-a lungul timpului, exponentul de bază al vieţii artistice şi folclorice din judeţul Caraş-Severin. Pe lângă interpreţii valoroşi care au fost în viaţa ansamblului, noi am încercat să introducem în activitatea noastră şi viorile care, şi ele, încep să se regăsească în micile tarafuri din judeţ, conferind o calitate aparte actului muzical. Există o listă impresionantă de festivaluri la care a participat ansamblul, cum sunt cele de la Roma, Veneţia, Milano, Adelino, Napoli, Gorizia,Sicilia, Dijon, Caen, Berna, Neuchatel, Lausanne, multe alte localităţi din Italia, Franţa, Elveţia, Bulgaria, Scoţia, Danemarca, Suedia, Republica Moldova, Ungaria, Malta, Republica San Marino, Grecia, Spania, Serbia, Canada, Macedonia, Olanda, China, etc. De asemenea, până în 1989, ansamblul a participat la toate ediţiile festivalului „Cântarea României“, la care a obţinut, de fiecare dată, locul I şi titlul de laureat, în număr de şase. Desigur, au fost şi momente de vârf, au fost şi momente mai puţin valoaroase din punct de vedere artistic, după anul 1990 ansamblul fiind, pe partea de dansuri şi pe partea de orchestră, pe o pantă descendentă, însă începând din 2018, încercăm să le reconstruim. Avem acum 20 de perechi de dansatori mari şi 20 de perechi de dansatori tineri şi lucrăm consistent şi cu o parte din copii, iniţiindu-i împreună cu cei de la „Zestrea gugulanilor“ din Caransebeş. Partea de orchestră şi de ansamblu, într-o perioadă foarte scurtă, a reuşit şi ea să participe la unele festivaluri din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Timişoara, Hercules, astfel că la ora actuală putem spune că acum se află pe o pantă ascendentă în valorificarea unui proiect prin care ne dorim ca Ansamblul Semenicul să ajungă la valoarea vechiului ansamblu“.

Aniversarea ansamblului este evenimentul central al instituţiei în 2019, motiv pentru care s-a editat şi un album audio şi un pliant. De asemenea, pentru festivităţile de la Consiliul Judeţean de vineri, 14 iunie 2019, programate de la ora 11.00, au fost pregătite diplome aniversare şi un film documentar, precum şi o expoziţie de fotografii care ilustrează cele mai importante aspecte ale activităţii desfăşurate în decursul celor 50 de ani. Sărbătoarea ansamblului va fi încununată de spectacolul extraordinar „Astăzi am 50 de ani“de la Palatul Cultural, care va începe de la ora 17.00. Intrarea este liberă, în limita locurilor libere.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popescu: Nu am promis niciun sprijin al lui Orban
REŞIŢA - În urma apariţiei articolului „De ce îşi rup hainele susţinătorii lui Torma?“, apărut în ediţia [...] mai multe »
Zilele Reşiţei se anunţă incendiare
REŞIŢA - Pe scenă vor urca, de la Elena Gheorghe, până la Ansamblul Centrului pentru Persoane Vârstnice Reșița. mai multe »
Şi peştii se pot uita la televizor, nu-i aşa?
TÂRNOVA - Un semnal de alarmă dinspre comună a venit de la o locuitoare, care a fost revoltată de modul absolut [...] mai multe »
Eu, Luminiţa Jivan, o susţin pe Dăncilă
CARAŞ-SEVERIN - Şefa PSD Caraş-Severin a spus că la Congresul PSD de la sfârşitul lunii iunie, în cadrul căruia [...] mai multe »
Colocviile Naţionale „Reflex“, ediţia a XIX-a
REŞIŢA - Fără să aibă o tematică în acest an, Colocviile s-au desfăşurat în perioada 20 – 22 iunie 2019 la [...] mai multe »
Peste 200 de oameni au dat culoare Rudăriei
EFTIMIE MURGU - Între 20 și 22 iunie, voluntari din toată țara s-au adunat să schimbe fațadele satului Eftimie [...] mai multe »
Popa: Cu Orban, am bătut şaua să priceapă iapa!
REŞIŢA - Şeful administrativului reşiţean a făcut pariu pe o cafea că Ludovic Orban sau doar o guvernare de [...] mai multe »
De ce îşi rup hainele susţinătorii lui Torma?
CARAŞ-SEVERIN - Discuţiile furtunoase de joi din şedinţa BPJ- ului liberal au pus capăt unui şir de polemici şi [...] mai multe »
Mergi spre tine, măcar până la primul asfinţit…
REȘIȚA - Se întâmplă uneori ca mergând undeva pur şi simplu să întâlneşti o privire; să ai impresia că o [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou