REŞIŢA – Spun reprezentanţii municipalităţii în legătură cu sediul viitorului centru de găzduire temporară pentru vârstnici.
În pofida comunicatelor de presă emise de municipalitate şi de poliţie, legate de distrugerea sediului fostei Băi Comunale de pe strada Teilor, din Reşiţa, despre furtul de cablu electric, primarul Mihai Stepanescu a ţinut să spună că, de fapt, lucrurile nu stau chiar aşa: „Acolo nu s-a întâmplat nimic! A fost doar forţat un grilaj şi spart un geam“. Cât despre proiectul ce urmează să se înfăptuiască acolo, primarul spune că el se află în perioada celor şapte zile de contestaţii.
Potrivit unui material pus la dispoziţie redacţiei de către reprezentanţii municipalităţii, centrul de pe Teilor va asigura îngrijire temporară, găzduire timp de şase-opt ore pe zi, masă caldă, va organiza diverse activităţi de recreere sau cu rol de relaxare, de stimulare a creativităţii, imaginaţiei, dezvoltării personale etc. „Menţionăm şi faptul că proiectul este estimat a fi finalizat la începutul anului 2013, iar darea lui în folosinţă în primăvara aceluiaşi an“, se arată în documentul purtând semnătura edilului-şef.
Întregul proiect îşi propune să modernizeze şi să reabiliteze imobilul şi să realizeze un centru de asistenţă pentru persoanele vârstnice, bucurându-se de finanţare europeană nerambursabilă. Potrivit documentului citat, „proiectul se desfăşoară pe o perioadă de 18 luni. Locul de desfăşurare este strada Teilor nr. 1 Reşiţa, iar la momentul actual, municipiul Reşiţa se află în stadiul de semnare a contractului de execuţie a lucrărilor ce vor avea ca rezultat final modernizarea clădirii existente în vederea înfiinţării Centrului de asistenţă socială pentru persoanele vârstnice“.
Reamintim faptul că nu este vorba despre un nou azil de bătrâni, ci de un centru axat mai mult pe ideea ce găzduire de urgenţă sau pe cea de socializare, urmând ca bătrânii care apelează la centru să aibă parte inclusiv de acces gratuit la internet.
Antoniu Mocanu