Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm, a fost primit, miercuri, 2 octombrie 2019, la sediul Palatului Administrativ, de către preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, primarul Reșiței, Nelu Popa, vicepreședintele Ionuț Mihai Popovici și prefectul de Caraș-Severin, Matei Lupu.

Cu acest prilej, au fost purtate discuții privind posibile colaborări, care s-au concentrat pe oportunitățile de investiții și schimburile culturale. Un accent deosebit s-a pus pe potențialul turistic al județului, Excelența Sa fiind impresionată, în special, de Clisura Dunării.

„Nu am știut ce județ frumos aveți, până în urmă cu doi ani, la prima mea vizită în Caraș-Severin. Aveți multe posibilități de dezvoltare turistică aici și mă refer, de exemplu, la proiecte de mountain bike, care pot atrage mulți turiști. De asemenea, Clisura Dunării este de o frumusețe aparte. Pe de altă parte, apreciez colaborarea dintre București și conducerea județului și, mai ales faptul că acordă atenție educației, prin investițiile făcute în biblioteci”, a declarat Excelența Sa Hans Klemm.

Ambasadorul a a precizat că, recent, a avut o întâlnire cu reprezentanții Camerei de Comerț Americane în România, care, în cea mai mare parte, și-au afirmat interesul despre oportunitățile de investiții existente în România. Potrivit Excelenței Sale, pentru investitori, provocările sunt create și de lipsa tot mai semnificativă a forței de muncă. Totodată, a afirmat Hans Klemm, este nevoie de politici stabile, previzibile și transparente.

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București a participat mai apoi, alături de conducerea județului, la inaugurarea Raftului American (American Shelf), la Centrul de Carte „Banatica” al Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici” Caraş-Severin.

N.C.