Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Mai multe zvonuri au început să circule prin urbe vizavi de plauzibilitatea unor noi magazine Kaufland şi Lidl pe platforma CET.

Aşa cum majoritatea reşiţenilor ştiu, municipalitatea a pus în dezbatere publică, anul trecut, posibilitatea deschiderii de noi „cutii“ cum le numea atunci primarul Ioan Popa. Un Lidl nou lângă vechiul Kaufland, din Govândari, parţial în locul „Confecţiilor“ din zona Renk, precum şi alte două magazine, un Lidl şi un Kaufland, în vatra oraşului, pe platforma fostului CET. Unii reşiţeni au fost de acord, alţii nu, unii şi-ar fi dorit spaţii de producţie în locul consolidării economiei bazate pe consum. Dar, din păcate, aşa cum sublinia atunci şi primarul Reşiţei, dezvoltatorul a demonstrat că în urbe nu prea merg alte genuri de afaceri.

Acum, când lucrările prind contur serios, sub cupola municipalităţii, s-a dat glas zvonurilor cum că nu s-ar mai face niciun nou Kaufland sau Lidl. Edilul a infirmat zvonurile, în cadrul unei conferinţe de presă, asigurându-ne de seriozitatea investiţiei: „În zona CET, lucrurile sunt foarte clare deja, adică nu mai sunt surprize. Acolo se va face un Lidl şi un Kaufland. În afară de asta, dezvoltatorul a realizat un pod rutier pe cheltuiala sa şi va mai realiza, pe malul Bârzavei, o cale rutieră de acces şi o promenadă, la fel ca cea de pe malul stâng, după care le vor ceda, le vor dona Primăriei. Lucrurile sunt foarte avansate din punctul ăsta de vedere“.