REŞIŢA – În perioada 14-16 septembrie a.c. se vor desfăşura în Slovacia, întrecerile unei competiţii de karate shotokan tradiţional,cu caracter internaţional.
Printre sportivi se vor afla şi şapte componenţi ai C.S. Ateneu Reşiţa, coordonaţi de antrenorul Nelu Botez, care se pregătesc în trei locaţii: Timişoara, Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 8 Reşiţa şi Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 6 Reşiţa.
„Deocamdată am stabilit echipa de seniori, în formula Antonio Fabian, Adrian Popescu, Sergiu Chirilă, ne-a precizat Nelu Botez, coordonatorul de zonă al federaţiei de specialitate. În preajma plecării spre Slovacia vom definitiva şi echipa de juniori“.