Reactualizat la:

Karateka din Caras-Severin, in prim-plan la SHO-DAN

Karateka din Caras-Severin, in prim-plan la SHO-DAN
REȘIȚA – Sala Sporturilor „Banu“ din Timișoara a găzduit, sâmbătă, 15 noiembrie a.c., întrecerile „Cupei SHO-DAN KARATE“, cu participarea a peste 400 de sportivi, reprezentând 32 de cluburi din țară.

 (1 comentariu)

Printre aceștia s-au regăsit și o parte dintre componenții C.S.M. Școlar Reșița, antrenor Zoltan Lipan, șI C.S. Sport Star Anina, antrenor Marian Mesinschi. Și majoritatea au urcat pe podiumul de premiere, reșițenii cu trei locuri întâi, șase locuri doi și patru locuri trei, iar bozovicienii, legitimați la Sport Star Anina, au obținut două locuri întâi, trei locuri doi și patru locuri trei.

S-au remarcat, în mod deosebit: Sandra Lipan, Gabriel Bașoldea, Vanessa Ianoșic, Mălina Ban, Emanuel Borcean, Bașa, Antonia Dalea, Ana Maria Constantin, Mara Olaru, Mircea Ban, Sonya Brăilă și Codrin Macamete, toți din Reșița, repsectiv Feri Teodor, Grațian Șuveș, Vlad Stanciu, Marian Schifirneț, Cristian Mustață, Flavia Csomos, Sandra Toma și Sabrina Kovaci. Cu precizarea că aceștia din urmă au efectuat deplasarea cu sprijinul părinților.

Rectifica

Taguri: ,


Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Progresul Ezeriș, victorie în deplasarea de la Oravița
CARAȘ-SEVERIN - ACS Progresul Ezeriș a obținut prima victorie din deplasare din acest sezon de Liga a IV-a. Elevii [...] mai multe »
Handbaliștii, aproape de surpriză cu CSA Steaua
REȘIȚA - Elevii lui Ilie Vaidasigan au pierdut sâmbătă, 14 septembrie, la mare luptă, partida din deplasare cu CSA [...] mai multe »
Cristi Bobar: Domnilor consilieri, ajutați-mă și dați-mi bani de nocturnă, dacă acest lucru cereți!
REȘIȚA - Președintele Cristi Bobar a ținut să facă câteva clarificări legate de costurile organizării în [...] mai multe »
Leo Doană: Am respirat ușurat după joc, dar rezultatul este echitabil!
REȘIȚA - Antrenorul Leontin Doană a declarat, după remiza dintre CSM Reșița – Turnu Măgurele, prin care [...] mai multe »
CSM Reșița a întrerupt seria de victorii a liderului Turris
REȘIȚA - CSM Reșița a remizat sâmbătă, 14 septembrie, scor 1-1, cu formația Turris-Oltul Turnu Măgurele, [...] mai multe »
Laura Rus și Chipciu, ședință foto pentru Anderlecht
CARAȘ-SEVERIN - Cei doi internaționali români s-au întâlnit vineri la ședința foto a clubului belgian, prilej de [...] mai multe »
Cristi Bobar: Îmi doresc să jucăm acasă
REȘIȚA - Partida dintre CSM Reșița și Universitatea Craiova din Cupa României va avea loc în perioada 24 - 26 [...] mai multe »
Robert Pașca, argint la Campionatul Național
REȘIȚA - Gimnastul Robert Pașca a obținut medalia de argint la Campionatul Național Individual Open, din perioada [...] mai multe »
CSM Reșița – Universitatea Craiova, în 16-imile Cupei României
REȘIȚA - După ce au eliminat Poli Timișoara în turul IV, elevii lui Leontin Doană vor întâlni acasă, în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou