Reactualizat la:

K. Iohannis despre decizia CCR: Nu putem sa avem un super-ministru care sa dicteze presedintelui ce sa faca

K. Iohannis despre decizia CCR: Nu putem sa avem un super-ministru care sa dicteze presedintelui ce sa faca © Foto: arhivă
Scris de R.P - Președintele României a declarat, marți, la Palatul Cotroceni că deocamdată nu a luat nicio decizie cu privire la soluția Curții Constituționale prin care judecătorii au transmis că șeful statului trebuie să semneze revocarea Laurei Codruța Kovesi de la șefia DNA. Klaus Iohannis spune că este nevoie de o dezbatere largă, al cărei final poate fi chiar un referendum.

Rectifica

Klaus Iohannis a afirmat că motivarea foarte amplă scrisă de CCR oferă câteva indicații, dar ridică și câteva probleme și că nu poate să facă următorul pas până nu se clarifică.

”PSD încearcă să amputeze puterile președintelui. (…) La legile Justiției puterea președintelui a fost diminuată. Nu cumva aceste legi au fost modificate pentru a diminua puterea președintelui? Din păcate, decizia CCR vine în aceeași linie și logică de diminuare a rolului președintelui în procedura de revocare a unui înalt procuror. Dacă citim motivarea se pune întrebarea care este statutul procurorilor în România. Mai sunt independenți sau sunt duși în subordinea ministrului Justiției. O altă întrebare care se pune, avem un nou super-ministru al Justiției care decide și președintele execută fără să se țină cont de avizul CSM. Altă întrebare: unde mai este CSM?”, le-a spus președintele jurnaliștilor.

Șeful statului a precizat că e nevoie de o dezbatere largă și, poate, la final, poporul să își spună cuvântul.

Cu privire la suspendarea din funcție, invocată în spațiul public ca o sancțiune pentru nepunerea în aplicare a deciziei Curții Constituționale, președintele a spus: ”Nu va exista nicio suspendare, fiindcă nu există niciun temei pentru suspendare. Chiar dacă unii pesediști se trezesc vorbind de suspendare doar așa… ca să pară interesanți la televizor”, a declarat Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Declarația președintelui vine la finalul întâlnirii pe care șeful statului a avut-o marți cu delegația Comisiei de la Veneția. Discuțiile au vizat legile privind reforma în justiție.

Articole pe aceeași temă

De ce K. Iohannis trebuie sa o revoce pe sefa DNA, in opinia CCR

Ministrul Justitiei despre revocarea sefei DNA: Deciziile CCR sunt obligatorii pentru toti



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria România
Principalele modificări ale Codului Fiscal – care sunt noutățile și schimbările
Joi, 17 ianuarie 2019, în Monitorul Oficial a fost publicată Legea nr. 30 din 10 Ianuarie 2019, Lege prin care se [...] mai multe »
Administratorul unei școli din Craiova către elevi: ”Să vă fie rușine”, ”Du-te la mă-ta acasă dacă e frig!”
Anchetă la Școala gimnaziala ”Gheorghe Bibescu” din Craiova, unde elevii uneia dintre clasele a VII-a au fost [...] mai multe »
Eclipsă totală de Lună. Va fi vizibilă şi în România
O eclipsă totală de Lună va avea loc în noaptea de 20 spre 21 ianuarie şi va fi vizibilă şi în România, [...] mai multe »
Trasee turistice montane, închise de salvamontişti din cauza căderilor de zăpadă
Traseele turistice din zona superioară a Munţilor Făgăraş au fost închise, vineri, de Salvamont, din cauza [...] mai multe »
Patru adolescenţi din Vrancea, prinşi după ce au spart 18 automobile într-o săptămână
Patru adolescenţi cu vârste de 14 şi 15 ani din oraşele Focşani şi Tulcea au fost prinşi după ce ar fi spart 18 [...] mai multe »
Mai multe maşini înmatriculate
Anul 2018 a fost unul bun pentru înmatriculările de maşini noi. Înmatriculările de vehicule noi din luna decembrie [...] mai multe »
S-a stins folkistul Adrian Berinde
Artistul era bolnav de mai mulți ani, în 2009 fiind supus unui transplant de ficat. mai multe »
Inflaţie de 3,3% în decembrie
Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 3,3% în luna decembrie, de la 3,4% în luna noiembrie 2018, potrivit datelor [...] mai multe »
Toate şcolile din Baia Mare vor fi închise joi şi vineri, pentru deszăpezirea curţilor
Şcolile din Baia Mare vor fi închise joi şi vineri, în condiţiile în care trotuarele şi curţile sunt acoperite [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou