Reactualizat la:

Jurnal CS v-a sprijinit

Jurnal CS v-a sprijinit
CARANSEBEŞ – Trei foste învăţătoare din municipiul Caransebeş au apelat la Jurnal de Caraş-Severin pentru că nu reuşeau să obţină răspunsuri concrete de la angajaţii Casei Judeţene de Pensii Caraş-Severin.

Rectifica

 În urma solicitării JCS, Dorin Brăilă, directorul instituţiei a oferit celor trei cadre didactice răspunsurile cerute. Momentul în care ajungi la vârsta pensionării ar trebui să fie unul de răgaz şi mulţumire, după zeci de ani de muncă depusă. Numai că, pensionarii din Caraş-Severin sunt nevoiţi să aştepte chiar şi şase luni până îşi primesc prima pensie, timp în care nu fac altceva decât să… supravieţuiască. Aceasta este şi situaţia prin care au trecut trei foste învăţătoare din Caransebeş, Ruja Fiilişi (36 ani învăţământ), Elena Crîstea (36 ani vechime) şi Florica Franţ.

Aşteptare de şase luni
„În data de 6 iunie 2010 am depus la CJP – punctul de lucru din Caransebeş dosarul de stabilire a pensiei pentru limită de vârstă. Luni de zile am tot bătut drumul până la ghişeele instituţiei şi fie am primit răspunsuri evazive, fie nu se ştia exact unde este dosarul meu sau pur şi simplu mi se spunea să mai aştept. După 36 de ani în sistemul de învăţământ mă văd nevoită să alerg pe la diferite birouri să îmi obţin dreptul, nu să cerşesc“, spunea Ruja Fiilişi, prezentă în redacţia Jurnal CS. Femeia a primit la data pensionării 4.000 de lei din partea instituţiei unde a lucrat, bani pe care plănuia să îi ţină pentru zile negre, zile de care se pare că a avut deja parte în ultimele şase luni.

Jurnal CS vă este alături
„Numai eu ştiu cum am trăit jumătate de an, mai ales că viaţa e foarte scumpă. Ne-am fi dorit ca măcar acum, înainte de sărbători să ne fi primit banii, de aceea am apelat la Jurnal CS, pentru că numai aşa cred că vom reuşi“, a mai spus Ruja Fiilişi. Şi iată, că, din fericire, JCS vă poate oferi răspunsul pe care îl aşteptaţi de atâta amar de vreme. Pentru a afla care este situaţia dosarelor celor trei femei, vineri 3 decembrie 2010 am solicitat informaţiile necesare în scris directorului executiv al Casei Judeţene de Pensii, Dorin Brăilă, care ne-a spus ieri, 6 decembrie 2010, că „cererea depusă de dna Fiilişi a fost soluţionată prin emiterea deciziei de pensionare cu nr. 239.244 în data 3 decembrie 2010, cea a doamnei Crîstea în data de 26 noiembrie 2010 (decizia 239.191), iar cea a doamnei Franţ în data de 6 decembrie 2010 (decizia 239.249)“.

Anca Preda



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Despre bătrânul Parc Intim (al copiilor) de pe Bulevardul Muncii
REŞIŢA - În calitate de cetăţean, Petru Comisarschi ne-a zugrăvit, în cuvinte şi în propriul stil, un tablou al [...] mai multe »
Restricţii rutiere de Zilele Recoltei
REŞIŢA - Şi ediţia de anul acesta a Zilelor Recoltei va atrage, de la sine, restricţii rutiere, impuse pentru a [...] mai multe »
Sute de salvatori în exerciţiu în Caraş-Severin
REŞIŢA - Exercițiul național „ForFirEX 2019“, vizând incendiile de pădure, angrenează nu mai puţin de 500 de [...] mai multe »
Popa dă cu subsemnatul și renunță la pensia specială
REŞIŢA - Primarul Reşiţei, Ioan Popa, şi-a semnat declaraţia în faţa unui notar public, documentul fiind postat [...] mai multe »
Olariu cumpără din Germania pentru Aeroportul Caransebeș
CARANSEBEȘ - Așa cum ați putut citi zilele trecute în Jurnal CS și pe Caon.ro, omul de afaceri Gabriel Olariu [...] mai multe »
Clinica Nera va fi finalizată
CARAȘ-SEVERIN - Viorica Dăncilă, premierul României, a vizitat vineri şi Clinica de recuperare oncologică de la [...] mai multe »
Bărbat mort într-un incendiu, la Obreja
OBREJA - Sâmbătă, în jurul orei 15.40, a fost anunțat un incendiu izbucit la o gospodărie din comuna Obreja. Au [...] mai multe »
Dispărut din august, un muncitor sezonier e căutat cu câinii la Fârliug
FÂRLIUG - Oamenii legii ne informează că au demarat ample acțiuni de căutare a unui bărbat de 60 de ani, dispărut [...] mai multe »
Skirt Bike Reșița 2019
REŞIŢA - Cea de a III-a ediție a Skirt Bike Reșița 2019 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou