Reactualizat la:

Juniorii II, primii în grupă

Handbal maculin Handbal maculin
În organizarea Liceului „Traian Vuia“ din Reşiţa, Sala Sporturilor din Moroasa a găzduit turneul I de handbal, competiţie rezervată juniorilor II. Echipa de juniori II de handbal a liceului, antrenată de profesoara Lucia Moruţ, nu a dat celorlalte echipe, participante la acest turneu, nici o şansă de câştig.

Rectifica

Handbaliştii reşiţeni au câştigat toate cele cinci partide pe care le-au avut de disputat. Echipele participante la această competiţie alături de Liceul Traian Vuia Reşiţa, au fost: Aranca Sînnicolau Mare, LPS Tîrgu-Jiu, CSŞ Dr. Tr. Severin, CSŞ Avram Iancu Arad şi LPS Banatul Timişoara.
În prima zi de turneu, juniorii II au avut de jucat două partide, prima în compania juniorilor II de la Aranca Sînnicolau Mare, partidă pe care au câştigat-o cu scorul de 36-14 (18-7), iar cea de-a doua partidă pe care elevii antrenoarei Lucia Moruţ l-au susţinut vineri, 29 septembrie a.c., a fost împotriva LPS Tîrgu-Jiu, meci câştigat din nou de reşiţeni, dar cu scorul de 32-18 (15-9).

Alte victorii

Sâmbătă, în cea de-a doua zi de turneu, de asemenea cele două partide disputate au fost: CSŞ Dr.Tr. Severin- „Traian Vuia“ Reşiţa, scor final 15-22 (7-12), a doua partidă pe care sportivii reşiţeni au susţinut-o fiind în compania echipei CSŞ Avram Iancu Arad, scorul 21-15 (14-11), în favoarea reşiţenilor. Ultima zi a fost şi cea mai interesantă, echipa reşiţeană întâlnind eterna adversară, LPS Banatul Timişoara. După un joc bun, în care de departe, portarul reşiţenilor a fost cel mai bun jucător de pe teren, scorul final arăta 14-26 (3-14), în favoarea echipei de la Traian Vuia din Reşiţa. Astfel, după acest turneu, conduce în clasament Liceul „Traian Vuia“ Reşiţa (10 puncte), urmat de LPS Banatul Timişoara (6), CSŞ Avram Iancu Arad (6), CSŞ Dr. Tr. Severin (6), LPS Tg. Jiu (6) şi pe ultimul loc se situează Aranca Sînnicolau Mare cu zero puncte.
Traian Vuia Reşiţa: Cojocaru, Fercea, Ille, Vulpe, Otvos, Lupu, Armaşu, Dinescu, Priaca, Nicolicea, Butuza, Ignat, Ştefan, Ghyulay. Antrenoare: Lucia Moruţ.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Iubitorii fotbalului sunt chemați la Storia del Calcio
REȘIȚA - Președintele ACS Banat Girls Reșița, Daniel Surdu, cheamă iubitorii fotbalului masculin și feminin să [...] mai multe »
Luptătorii reșițeni, rezultate bune la Naționale
REȘIȚA - Sportivii reșițeni au reușit să obțină rezultate bune la Campionatul Național de lupte seniori, iar [...] mai multe »
Patricia Țig pierde finala, dar reintră în Top 300 WTA
CARANSEBEȘ - Caransebeșeanca n-a reușit să treacă în finala de la BRD Bucharest Open de Elena Rybakina [...] mai multe »
Alina Vuc, onorată și de Reșița
REȘIȚA - Cea mai titrată luptătoare a României, Alina Vuc, este începând de vineri, 19 iulie, cetățean de [...] mai multe »
Patricia Țig joacă finala WTA de la București
CARANSEBEȘ - Tenismena născută și crescută în Caransebeș, acum în vârstă de 24 de ani, a revenit spectaculos [...] mai multe »
Transferuri la foc automat în Valea Domanului
REȘIȚA - După ce în urmă cu câteva zile CSM Reșița i-a adus pe Călin Cristea și Cristi Danci, echipa din Valea [...] mai multe »
Campionatul Național de lupte, gata de start
REȘIȚA - Cei mai buni luptători ai României au ajuns la Reșița și sunt pregătiți pentru startul Campionatului [...] mai multe »
Elevii lui Leo Doană, al doilea succes în amicale
REȘIȚA - CSM Reșița a mai bifat un succes în partide amicale. Rosso-nerii s-au impus miercuri, 17 iulie, cu scorul [...] mai multe »
CSM Reșița va întâlni U Cluj în prima etapă
REȘIȚA - Astăzi, de la ora 12:00, la Casa Fotbalului, în sala „Nicolae Dobrin”, FRF a organizat tragerea la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou