Reactualizat la:

Juniorii de la Liceul Traian Vuia, inaintea startului

Juniorii de la Liceul Traian Vuia, inaintea startului
REŞIŢA – Ca în fiecare an, Liceul Teoretic Traian Vuia Reşiţa participă în competiţiile oficiale organizate de Federaţia Română de Handbal. După ce juniorii II au deschis balul de anul acesta, la sfârşitul acestei săptămâni vine rândul juniorilor I să debuteze în ediţia 2012-2013 a Campionatului Naţional de Handbal.

Rectifica

Juniorii de la Traian Vuia au fost repartizaţi în Seria E, alături de CS Novaci, LPS Târgu Jiu, CSS Sibiu, Liceul cu Program Sportiv „Mihai Viteazul“ Alba Iulia, CSS Craiova, CSS Drobeta Turnu Severin şi LPS Banatul Timişoara.

În acest sezon, echipa de handbal juniori I a Liceului Traian Vuia Reşiţa este pregătită de profesoara Eva Todoruţ, iar obiectivele sunt aceleaşi ca şi până acum, jocuri cât mai bune şi calificarea în fazele superioare ale Campionatului Naţional.

„În turul campionatului, avem patru etape pe teren propriu, cu contracandidatele noastre la accederea în turneul semifinal. Consider că meciul cu LPS Banatul Timişoara, din prima etapă, este unul de mare importanţă, atât pentru moralul echipei cât şi pentru punctele din clasament. Va conta foarte mult. Jucăm şi acasă şi ne dorim să pornim cu o victorie. Sperăm ca pe parcursul campionatului nu doar să facem o figură frumoasă, ci chiar să ne îndeplinim obiectivul, acela de calificare în fazele superioare. Încet-încet se leagă şi jocul echipei, şi relaţiile dintre jucători sunt foarte bune în momentul de faţă. Băieţii îşi doresc foarte mult să joace şi de-abia aşteaptă să înceapă campionatul“, a spus prof. Eva Todoruţ.

În prima etapă din Seria E, Liceul Traian Vuia Reşiţa va juca duminică, 30 septembrie, de la ora 13, la Sala Polivalentă, cu LPS Banatul Timişoara.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Juniorii si seniorii au pedalat pe potecile Resitei
REŞIŢA - Peste 80 de concurenţi au participat la sfârşitul săptămânii, la prima ediţie a Reşiţa Mountainbike [...] mai multe »
Energetica pe podium la Memorialul Constantin Gavrilescu
CARANSEBEȘ - La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc Memorialul „Constantin Gavrilescu” la judo, ediția a [...] mai multe »
Memorialul Corneliu Busu la sah, editia a III-a
REȘIȚA - În perioada 21-23 septembrie, Asociația Județeană de Șah Caraș-Severin, cu sprijinul SC Plastomet SA, [...] mai multe »
Viitorul Caransebes, scor fluviu cu Moldova Noua
CARANSEBEȘ - Viitorul 1913 Caransebeş – CS Moldova Nouă 8-0 (4-0), în etapa a III-a a Ligii a IV-a. mai multe »
Arbitrajul si ratarile, cauzele esecului de la Giarmata
REȘIȚA - Antrenorul Octavian Benga a declarat, după partida pierdută de CSM Reșița în fața celor de la Millenium [...] mai multe »
Resita pierde la Giarmata din doua faze fixe
REȘIȚA - Deși plecaseră cu gândul doar la victorie, Benga și elevii săi au pierdut din nou, de data aceasta pe [...] mai multe »
Noi proiecte propuse de AJF si FRF
CARAȘ-SEVERIN - Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin și Federația Română de Fotbal vor încerca să [...] mai multe »
CSM Resita cauta a doua victorie consecutiva
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița va întâlni vineri, 21 septembrie, de la ora 17, în deplasare, formația Millenium [...] mai multe »
Echipa de karting a Resitei, locul III la Campionatul National
REȘIȚA - Palatele Copiilor din Reșița și Brăila au organizat pe circuitul Speed Park din Bacău, în perioada [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou