Reactualizat la:

Junioarele III, la turneu

Junioarele III, la turneu
REŞIŢA – Junioarele III de la Universitatea Reşiţa vor participa la sfârşitul acestei săptămâni la cel de-al patrulea turneu din Campionatul Naţional de Handbal rezervat acestei categorii de vârstă, Seria H.

 (1 comentariu)

Întrecerea se va desfăşura la Sânnicolau Mare, în perioada 25-27 februarie. Formaţia reşiţeană, pregătită de profesorul Cristian Busuioc, porneşte în acest turneu de pe locul al IV-lea, cu 14 puncte.

Reşiţencele au înregistrat în precedentele trei turnee şapte victorii şi trei înfrângeri, având 362 de goluri marcate şi 337 de goluri primite. Faţă de sezonul precedent, când a participat pentru prima oară în Campionatul Naţional al Junioarelor, se vede o creştere semnificativă în jocul echipei reşiţene, care în actualul campionat a început să şi câştige.

Universitatea Reşiţa va juca la Sânnicolau Mare după următorul program: vineri, 25 februarie, cu Generală 7 Timişoara (ora 9.00), Unirea Sânnicolau Mare (ora 16.39); sâmbătă, 26 februarie, cu Diniasanca Diniaş (ora 8.00), HC Jimbolia (ora 17.00); duminică, 27 februarie, cu LPS Banatul Timişoara (ora 8.00).

Rectifica



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Derby în Banat! CSM Reșița se duce după toate punctele la Timișoara!
REȘIȚA - CSM Reșița va juca sâmbătă, 21 septembrie, de la ora 16:30, în deplasare, partida cu Politehnica [...] mai multe »
CSM Reșița – Craiova se joacă la… Craiova
REȘIȚA - Chiar dacă CSM Reșița este considerată gazdă, echipa lui Leontin Doană va juca meciul de Cupă la [...] mai multe »
Antrenorul Zoltan Lipan, onorat în Parlamentul European
REȘIȚA - Meritele antrenorului de karate Zoltan Lipan au fost recunoscute și, drept urmare, reșițeanul va participa [...] mai multe »
Kickboxerii cărășeni s-au evidențiat la Cupa Mondială
CARAȘ-SEVERIN - În perioada 13-15 septembrie, Clubul A.S. Complex Gym Oțelu Roșu a participat cu patru sportivi la [...] mai multe »
Alina Vuc a rămas cu argintul la Mondiale
REȘIȚA - Alina Vuc a câștigat miercuri, 18 septembrie, medalia de argint la Campionatul Mondial din Kazakhstan, la [...] mai multe »
Narcis Mihăilă se pregătește noaptea pentru Mondiale
REȘIȚA - În perioada 27 septembrie – 6 octombrie, la Doha (Qatar), va avea loc Campionatul Mondial de atletism în [...] mai multe »
Alina Vuc, finală de Mondiale plus calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo
REȘIȚA - Alina Vuc (50 kg) a obținut biletele pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, după ce s-a calificat azi [...] mai multe »
Patricia Țig, în optimi la Seul
CARANSEBEȘ - Jucătoarea originară din Caransebeș s-a calificat în optimile de finală la Korea Open, turneu WTA [...] mai multe »
Patru medalii obținute de luptătorii reșițeni
REȘIȚA - Luptătorii reșițeni s-au evidențiat și de această dată la Campionatul Național individual de lupte, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou