Reactualizat la:

Jumatate dintre noi suntem condamnati…

Jumatate dintre noi suntem condamnati…
Scris de F.R. - CARAȘ-SEVERIN – Județul are un necesar de adăpostire de 132.233 de persoane iar capacitatea adăposturilor este de aproximativ 48,21%.

Rectifica

Serviciul Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților din cadrul ISU Semenic a prezentat câteva riscuri în ceea ce privește protecția civilă la nivel de județ. Pe parcursul anului trecut, au fost efectuate 1.272 de controale în domeniul situațiilor de urgență, iar pe linia protecției civile s-au constatat 904 deficiențe (sancționate 613). Printre principalele probleme sesizate, s-a stabilit că, din păcate, comitetele locale pentru situații de urgență nu se întrunesc semestrial, așa cum prevede legea, și mai ales, că dotarea serviciilor pentru situații de urgență pe linie de protecție civilă este precară.

„În urma controalelor s-a constatat că Ciuchici și Naidăș nu sunt dotate cu sirene electrice pentru alarmarea populației, în Bolvașnița, Pojejena, Prigor și Socol nu au fost montate sau branșate sirenele achiziționate, la Mehadia nu funcționa sirena, iar Caransebeș, Oravița, Anina, Băile Herculane, Moldova Nouă și Oțelu Roșu nu au centrale de alarmare. Capacitatea de adăpostire în adăposturi de protecție civilă acoperă doar 48% din necesarul județului“, se precizează în raportul amintit.

În ceea ce privește evacuarea, în urma controalelor de prevenire s-a constatat că planurile pe acest segment nu sunt actualizate, la unele localități și la unii operatori economici; locurile de adunare nu sunt marcate conform prevederilor în vigoare; lista persoanelor cu dizabilități care trebuie evacuate nu se actualizează pentru a fi trimisă la ISU.

„Planurile de apărare specifice cutremurelor sau alunecărilor de teren nu erau actualizate în majoritatea localităților. Referitor la protecția bunurilor din patrimoniul cultural, unele obiective de pe raza localităților, clasificate ca monumente istorice, nu sunt marcate corespunzător prevederilor în vigoare. În vederea salvării oamenilor, animalelor și bunurilor este necesară asigurarea utilajelor și materialelor necesare pentru intervenție, la nevoie pentru transportul apei potabile, asigurarea hranei… Neîncadrarea cu personal a echipajelor specializate din organigrama serviciilor voluntare pentru situații de urgență este un aspect negativ, constatat și în acest an pe timpul controalelor desfășurate“, se mai amintește în raportul ISU Semenic.

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Cantina municipala si-a deschis portile
REȘIȚA - Unitatea este situată pe Bd-ul Alexandru Ioan Cuza, în curtea Colegiului Tehnic din Reşiţa, şi a fost [...] mai multe »
Teatrul de Vest isi prezinta inedit programul
REȘIȚA - Recent, la sediul instituției a fost instalat un televizor care afișează programul din fiecare duminică [...] mai multe »
Conditii mai bune pentru pietarii oraviteni
ORAVIŢA - Actuala piaţă agroalimentară va fi demolată şi reconstruită, în următorii doi ani. mai multe »
Firmele tari ale unui Caras-Severin slab
CARAŞ-SEVERIN - Industria de automotive, dezvoltarea imobiliară, prelucrarea lemnului și producția de energie [...] mai multe »
A aruncat 9000 de euro la gunoi
BOCŞA - Polițiștii din Bocșa au reușit să recupereze prejudiciul total în valoare de 9000 de euro, bani aflați [...] mai multe »
Primarul Resitei negociaza Platforma Mociur
REŞIŢA - Ioan Popa s-a aflat luni la București, la sediul Euro Insol, unde i-a invitat, pentru a doua oară, pe toți [...] mai multe »
Pompierii voluntari din Ezeris au sediu
EZERIŞ - Peste 400.000 de lei au fost investiţi în clădirea care devine de acum casa voluntarilor pentru situaţii [...] mai multe »
De la RAR, unda verde
REȘIȚA - Asta au primit cele 5 autobuze intrate de curând în parcul auto al municipalității reșițene și supuse [...] mai multe »
Marcel Iures, asaltat de iubitorii de film din Caransebes
CARANSEBEȘ - Aceștia au venit în număr mare la proiecția specială a lung-metrajului „Octav”, din această [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou