Reactualizat la:

Judeţul, aşa cum l-a pictat natura

Judeţul, aşa cum l-a pictat natura
CARAŞ-SEVERIN – Avem lacuri, stânci, cascade, peşteri, râuri, peisaje superbe. Oare ne cunoaştem toţi judeţul?

 (18 comentarii)

Rectifica

Un cer al cărui albastru nu poate fi redat pe o pânză. Din zare, pădurile par văluri pe care parcă timpul nu le-ar putea atinge. Înălţimea copacilor formează o cupolă ce pare a uni terestrul cu divinul, iar foşnetul frunzelor călcate spune o poveste, aceea a vieţii care trece prea repede.

Apa cascadelor cade în valuri de vise şi fiecare vis sfârşeşte în realitatea lui. În bătaia razelor soarelui, lacrimile stâncilor par nestemate mângâiate prima dată de lumină.

E vorba de cerul care păstoreşte Caraş-Severinul în aceste zile de toamnă. Nu vorbeam mai sus decât de faptul că încă ne situăm pe locul doi pe ţară în ceea ce priveşte suprafaţa acoperită cu aur verde.

Însă putem auzi povestea spusă de frunzele călcate doar dacă mergem spre unul din atâtea locuri frumoase pe care le avem: Ochiul Bei, Lacul Dracului, Cheile Nerei, Cheile Caraşului, Cheile Miniş, Cheile Rudăriei, Lacul Mărghitaş, Lacul Buhui, Gura Golâmbului, Lacul Tăria, Cantonul Damian… Poţi trăi visele scăldate de apele cascadelor Beuşniţa, Miniş.

Nu poţi să spui că-ţi cunoşti judeţul dacă nu ai fost măcar o dată să te contopeşti cu una din frumuseţile naturale cu care a fost înzestrat. De ce trebuie să mergem în Grecia, în Malta, în Bulgaria, Croaţia şi alte destinaţii? Da, e adevărat că acolo putem mânca cât vrem (spun asta pentru că mulţi dintre cei care au fost acolo când s-au întors nu au povestit decât despre câte feluri de mâncare au avut la dispoziţie) şi avem parte de condiţiile pe care le vrea orice om comod.

De ce timişorenii vin la noi în fiecare week-end? Nu spun să mergem şi să ne petrecem două săptămâni de concediu prin păduri, peşteri şi pe lângă lacuri. Ar ajunge şi o zi.

Ar ajunge să-ţi oglindeşti chipul în apa limpede a lacurilor noastre ca să înţelegi că liniştea şi frumuseţea pe care o cauţi atât de mult poate se află la doar câţiva paşi de tine.

Nina Curiţa

nina.curita@informmedia.ro



Comentarii 18

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Smederevo – 50: toamnă poetică fără cusur!
REȘIȚA - România a fost reprezentată de poetul reșițean (invitat a doua oară) Octavian Doclin, dar și de poeții [...] mai multe »
Cancerul de sân, tot mai prezent în Caraș-Severin
REȘIȚA - Peste 8.000 de cazuri de cancer se înregistrează în județ, din care peste 15 procente sunt reprezentate [...] mai multe »
A intrat cu maşina în TIR
CARANSEBEŞ - O persoană a fost rănită grav în urma unui accident rutier produs la miezul nopţii de duminică spre [...] mai multe »
„Babeş-Bolyai“ ar putea absorbi „Eftimie Murgu“
REŞIŢA - Conducerea forului universitar reşiţean a luat decizia de a demara negocierile cu cei de Cluj, în vederea [...] mai multe »
Cam 1,5 miliarde de lei a adus PSD în Caraş-Severin
REŞIŢA - Sau cel puţin aşa susţine deputatul Luminiţa Jivan, care consideră că PSD a guvernat bine, dovadă [...] mai multe »
Ucis de mașina în care încerca să urce
POJEJENA - Un bărbat și-a pierdut viața într-un stupid accident de circulație produs în această dimineață, în [...] mai multe »
Guvernul a dat, aleşii locali au împărţit „de îndată“!
REŞIŢA - N-au stat prea mult pe gânduri şi au votat pe repede înainte proiectele de hotărâre ale Consiliului [...] mai multe »
Domnul primar nu înţelege cum funcționează sistemul de învățământ!
REŞIŢA - Asta spune, într-un comunicat trimis redacţiei, inspectorul şcolar general Marius Cornici, ca o replică [...] mai multe »
Pe aici nu se trece!
REȘIȚA - Vineri dimineaţă, muncitorii lucrau deja de zor pentru reţelele de apă şi canalizare de pe strada Petru [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou