Reactualizat la:

Judecătoria Bozovici se desfiinţează

Judecătoria Bozovici se desfiinţează
REŞIŢA – Deşi deserveşte mii de oameni din Valea Almăjului, instanţa este pe lista celor care vor fi desfiinţate.

 (9 comentarii)

Proiectul de lege pentru redistribuirea resurselor umane în sistemul judiciar, în vederea eficientizării activităţii instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor, prevede desfiinţarea judecătoriilor şi parchetelor care nu funcţionează sau care au volum redus de activitate.

Astfel, printre judecătoriile care nu funcţionează şi care vor fi desfiinţate se numără şi Judecătoria Bocşa, iar printre instanţele cu volum mic de activitate se află JudecătoriaBozovici. Aceasta din urmă are un rol esenţial pentru locuitorii din Valea Almăjului. Surse din cadrul acestei instanţe susţin că se ştie deja că aceasta se va desfiinţa începând cu luna iunie 2011.

Desfiinţarea va fi însoţită de o rearondare a localităţilor din circumscripţia acestora la instanţele cele mai apropiate, cel mai probabil la Oraviţa. Posturile vor fi redistribuite, iar magistraţii transferaţi.

Nina Curiţa

Rectifica



Comentarii 9

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Despre bătrânul Parc Intim (al copiilor) de pe Bulevardul Muncii
REŞIŢA - În calitate de cetăţean, Petru Comisarschi ne-a zugrăvit, în cuvinte şi în propriul stil, un tablou al [...] mai multe »
Restricţii rutiere de Zilele Recoltei
REŞIŢA - Şi ediţia de anul acesta a Zilelor Recoltei va atrage, de la sine, restricţii rutiere, impuse pentru a [...] mai multe »
Sute de salvatori în exerciţiu în Caraş-Severin
REŞIŢA - Exercițiul național „ForFirEX 2019“, vizând incendiile de pădure, angrenează nu mai puţin de 500 de [...] mai multe »
Popa dă cu subsemnatul și renunță la pensia specială
REŞIŢA - Primarul Reşiţei, Ioan Popa, şi-a semnat declaraţia în faţa unui notar public, documentul fiind postat [...] mai multe »
Olariu cumpără din Germania pentru Aeroportul Caransebeș
CARANSEBEȘ - Așa cum ați putut citi zilele trecute în Jurnal CS și pe Caon.ro, omul de afaceri Gabriel Olariu [...] mai multe »
Clinica Nera va fi finalizată
CARAȘ-SEVERIN - Viorica Dăncilă, premierul României, a vizitat vineri şi Clinica de recuperare oncologică de la [...] mai multe »
Bărbat mort într-un incendiu, la Obreja
OBREJA - Sâmbătă, în jurul orei 15.40, a fost anunțat un incendiu izbucit la o gospodărie din comuna Obreja. Au [...] mai multe »
Dispărut din august, un muncitor sezonier e căutat cu câinii la Fârliug
FÂRLIUG - Oamenii legii ne informează că au demarat ample acțiuni de căutare a unui bărbat de 60 de ani, dispărut [...] mai multe »
Skirt Bike Reșița 2019
REŞIŢA - Cea de a III-a ediție a Skirt Bike Reșița 2019 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou