ARMENIȘ – Armenișul, o localitate cu puternice tradiții folclorice și culturale, a răsunat timp de două zile de folclorul tradițional, în cadrul Festivalului „Jocul Popular – Tradiție Perenă pe Valea Timișului“.
11 ansambluri au participat la cea de-a doua ediție a festivalului de folclor de la Armeniș, organizat chiar în centrul comunei, în încercarea de a cunoaște, păstra și promova obiceiurile și tradițiile strămoșești, dar și de a descoperi noi valori din rândul tinerilor iubitori de folclor, joc popular și cântec. „Un festival care bucură inima, sufletul și ochii”, așa cum avea să spună solista de muzică populară Maria Hurduzeu, armenișană de-a casei. „Le mulțumesc ansamblurilor care au făcut eforturi deosebite să participe la această ediție, au venit <<Doina Banatului>> din Caransebeș, <<Junii Banatului>> din Timișoara, <<Lugojana>>, <<Bârzava>> din Reșița, <<Bobocica>> din Dolj, din Brașov, și, bineînțeles, <<Armenișana>>, care ne-a dus faima peste hotare. Încercăm să menținem vie tradiția jocului popular, pentru ca tinerii să-l ducă mai departe, din generație în generație, așa cum și strămoșii noștri ni l-au transmis până în zilele noastre”, a precizat și primarul Cristian Vela.
Din cadrul festivalului nu a lipsit parada portului popular. Evenimentul a fost organizat de Primăria și Consiliul Local Armeniș, Asociația cultural-folclorică „Armenișana”, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, iar Jurnal de Caraș-Severin a fost partener media.