Copilul… Pentru unii, un dar divin. Pentru alţii, o adevărată calamitate. În timp ce unii se chinuie ani buni să facă un copil, alţii nu ştiu cum să se scape de el. Pe străzi se organizează marşuri împotriva avorturilor, iar centrele de plasament sunt pline de odrasle abandonate.
Acum câteva săptămâni, România era şocată de cazul unei fete din Reşiţa filmate de mama sa, cea care i-a dat naştere, în timp ce tatăl vitreg îşi demonstra „dragostea paternă“. Săptămâna trecută, în Vaslui, un copil, scos din centrul de plasament de către părinţii săi doar pentru a fi trimis la cerşit, se spânzura. Sunt doar două drame cunoscute din miile rămase anonime.
Vedem cazurile unor familii care nasc nenumăraţi copii deşi trăiesc doar din ajutorul social, prin barăci, şi care vin să se plângă că mor de foame. Şi ferească-l sfântul pe cel care ar avea îndrăzneala să-i întrebe de ce i-au făcut dacă nu au cu ce să-i crească! E imediat pus la zid – inuman, egoist, nesimţit. Cum şi-a permis aşa ceva?!? Doar e „dreptul“ lor să facă atâţia copii câţi pot, şi e „obligaţia“ statului să-i întreţină. Adică a imbecilităţii numite stat social, înjurat că se implică prea puţin când de fapt s-a implicat prea mult, unde nu avea ce căuta.
Pentru că un copil nu trebuie să fie responsabilitatea societăţii, ci, în primul rând, a părinţilor. Pentru că statul trebuie doar să apere familia, nu să-i ia locul. Pentru că nu e treaba statului să-i crească, să-i hrănească şi să-i înmulţească. Şi mai ales pentru că a da viaţă unui om nu e un drept sau o obligaţie, ci un privilegiu şi o responsabilitate, ce trebuie să aparţină părinţilor. Părinţi care să se gândească de zece ori înainte de a aduce pe lume un copil – dacă îl vor, dacă sunt pregătiţi moral, dacă au cu ce să-l crească.
Luând asupra sa toate acestea, subvenţionând reproducerea de parcă ar fi vorba despre şeptel şi crezând că astfel sprijină familia, statul a rupt-o, creând indivizi iresponsabili pentru care un copil nu mai reprezintă ceva dorit şi iubit ci doar ceva depersonalizat, ce poate fi maltratat, bătut, abandonat, obligat să cerşească sau vândut unor psihopaţi. Şi de ce n-ar face-o? Doar nu-i al lor… „Porcul a molfăit copilul uitat în copaie/(oricum erau ai Statului şi unul şi altul)“ (Mircea Dinescu, „Interviu“).
Nina Curița