Caraş-Severin, Romania

ORAVIŢA – Luni s-a desfășurat la Oravița Simpozionul internațional „Jertfă și mărturisire”, organizat de către Episcopia Caransebeșului, manifestare ajunsă la a XI-a ediție

Pentru că anul acesta se împlinesc 200 de ani de la înființarea Teatrului „Mihai Eminescu” din Oravița, cel mai vechi teatru din România, simpozionul a fost organizat în Oravița la Casa de Cultură „George Motoia Craiu”. În deschiderea simpozionului, Corul maicilor de la Mănăstirea Nera din județul Caraș-Severin a susținut un recital de cântări pascale pentru acest eveniment. În continuare, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a adresat un cuvânt de întâmpinare, după care domnul Victor Opaschi, secretar de Stat pentru Culte a transmis un mesaj cu prilejul acestei manifestări.

Mai mulți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române au fost prezenți la evenimentul de cultură din Oravița, eveniment ce a avut ca teme centrale „Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română”, la care s-au adăugat temele de pe plan local în acord cu tema Patriarhiei Române, și anume „Episcopul martir Veniamin Nistor şi alţi apărători ai Ortodoxiei din Banat în perioada comunistă”.

Oaspeţi importanţi

PS Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, PS Siluan, Episcopul Ortodox al românilor din Ungaria, PS Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei și PS Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, au fost cei care s-au alăturat la Simpozionul internațional „Jertfă și mărturisire” al Episcopiei Caransebeșului.

jertfa2

Simpozionul a cuprins comunicări științifice susţinute în plen de ierarhi, profesori de teologie, preoţi cu preocupări istoriografice, istorici din ţară şi străinătate, specialişti în domeniul istoriei Banatului şi profesori de discipline istorice, sistematice şi practice de la facultăţile de teologie din ţară, precum și cercetători. După prima parte a fost vernisată și expoziția foto-documentarăBiserica Ortodoxă din Banat în perioada regimului comunist”. De asemenea a fost vizitat și Teatrul istoric „Mihai Eminescu”, inaugurat în prezența împăratului Imperiului Habsburgic în 1817.

„Am socotit de bine ca la bicentenarul Teatrului istoric Mihai Eminescu din Oravița să nu fim în altă parte în aceste zile ale credinței și culturii, ci aici în această cetate veche de cultură și spiritualitate, cetate care împodobește și înnobilează Episcopia Caransebeșului și Mitropolia Banatului. Ca în fiecare an, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel binecuvintează aceste zile înălțătoare și luminoase, ca dovadă ne-a transmis din partea Preafericirii Sale binecuvântare arhierească, pace, bucurie în suflet și să petrecem și la a XI-a ediție a acestor manifestări din Episcopia noastră, zile frumoase de rugăciune, de cultură, de spiritualitate și îmbogățire teologică, dar și istorică”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

În cursul după-amiezii au fost reluate comunicările, temele fiind dezbătute pe două secțiuni, astfel că secțiunea de teologie s-a desfășurat în Sala de festivități a Hotelului Caraș, iar secțiunea de istorie bisericească a continuat la Casa de Cultură din localitate.