Reactualizat la:

Jazz-ul a incendiat Gărâna

Jazz-ul a incendiat Gărâna
GĂRÂNA – Timp de trei zile fanii jazz-ului i-au putut asculta pe cei mai mari artişti ai momentului.  | Jazz la Garana 2 21.07.2008 | Jazz la Garana 3 21.07.2008 | Jazz la Garana 4 21.07.2008 |  Video 1  |  Video 2 |  Video 3

 (2 comentarii)

Rectifica

Cea de-a XII-a ediţie a Festivalului de Jazz de la Gărâna, desfăşurată în perioada 18-20 iulie, a fost şi cea mai incendiară de până acum. Numărul celor veniţi pentru a asculta muzicienii preferaţi s-a dublat faţă de ediţia de anul trecut. Iubitori de muzică din toate colţurile ţării, dar şi din mai multe ţări ale lumii s-au înghesuit în Poiana Lupului, care a devenit aproape neîncăpătoare.

Locurile de campare au fost ocupate încă de anul trecut, iar cei care nu au făcut-o au găsit cu greu un petec de iarbă, pe care să îşi aşeze cortul.

Aşa cum spuneam anterior, la eveniment au participat atât locuitori ai judeţului, cât şi bucureşteni, timişoreni, dar şi polonezi, sloveni, maghiari şi chiar şi chinezi. Mai mult, printre spectatori s-au putut întâlni şi câteva vedete autohtone precum Aura Urziceanu, Alexandru Andrieş, dar şi alţi muzicieni de seamă.

În ceea ce priveşte artiştii care au încântat publicul, printre aceştia amintim: Leszek Mozdzer, Lars Danielsson, Charles Lloyd, trupa Yellow Jacketts, Jaroslaw Smietana, etc. A mai concertat şi Steve Hackett un membru fondator al faimoasei trupe Genesis, care a lansat numeroase albume, atât împreună cu trupa, cât şi solo. Iar, capul de afiş a fost Victor Wooten, care nu s-a dezminţit şi a ridicat publicul în picioare.

Tot cu prilejul festivalului de la Gărâna a avut loc şi lansarea ultimului album a lui Beti Barbera, precum şi lansări de cărţi şi expoziţii de pictură şi sculptură.

Mianda Mladin



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Și totuși mai există speranță pentru Vila Elisabeta
BĂILE HERCULANE - După Școala Pittner din Reșița, un alt important imobil de patrimoniu al județului ar putea fi [...] mai multe »
Nicolae Ciurică – Un sfânt fără aureolă, la Caransebeş
CARANSEBEȘ - Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, cu sprijinul Consiliului [...] mai multe »
Ministrul de Interne, desemnat de studenţii de la Academie „cel mai cool ministru“
CARAȘ-SEVERIN - Marcel Vela a participat la Balul bobocilor studenţilor „Academiei Al. Ioan Cuza“, unde a ţinut [...] mai multe »
Să-ți bei cafeaua pe funicular? Momentan doar în filme
REȘIȚA - Au apărut și imagini despre cum ar arăta funicularul de deasupra Reșiței, în cazul în care [...] mai multe »
Tot mai aproape de sfârşitul călătoriilor pe Semmering
CARAŞ-SEVERIN - Doar până în 14 decembrie 2019 mai circulă trenul zilnic pe ruta Oraviţa – Anina, o cursă pe [...] mai multe »
Liberalii îl contrazic pe Borcean la capitolul FDI
CARANSEBEŞ - Și spun că lista prezentată de edil cu un proiect pe Fondul de Dezvoltare și Investiții, de [...] mai multe »
Popa şi Marşalik cer partidelor de dreapta să sprijine PNL
CARAŞ-SEVERIN - Liderii PNL, Nelu Popa şi Jaro Marşalik, au susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia au [...] mai multe »
13 bocşeni distribuiau droguri! Chiar și la elevi!
BOCŞA - Joi, 14 noiembrie, polițiști de combatere a criminalitații organizate din Caraș-Severin, cu sprijinul celor [...] mai multe »
Incendiu izbucnit în Reşiţa de la o conductă de gaz
REŞIŢA - Astăzi, în jurul orei 11.30, prin apel la 112, a fost anunţat un incendiu la o conductă de gaz spartă pe [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou