Reactualizat la:

Jandarmii sarbatoresc 1 Mai la munca

Jandarmii sarbatoresc 1 Mai la munca
Aproximativ 100 de jandarmi cărăşeni vor acţiona pentru siguranţa şi liniştea cetăţenilor, în intervalul 30 aprilie – 1 mai 2011, cu prilejul minivacanţei de 1 Mai.

Rectifica

Jandarmeria cărăşană întreprinde activităţi specifice în vederea preîntâmpinării producerii oricăror evenimente negative şi pentru ca toţi cetăţenii să petreacă în linişte şi siguranţă minivacanţa de 1 Mai.

Fiind anunţate manifestări cu participarea unui public numeros şi un aflux important de persoane spre localităţile şi zonele turistice şi de agrement, media zilnică a efectivelor de jandarmerie care acţionează în cadrul dispozitivelor de ordine şi siguranţă publică este de 50 de jandarmi, iar 20 de jandarmi vor constitui rezerva care va interveni atunci când situaţia impune.

Totodată, media zilnică a patrulelor care acţionează în teren este de 30, din care 26 în mediul urban şi 4 în mediul rural.

În această perioadă o atenţie deosebită se va acorda staţiunilor turistice şi alte zone unde se preconizează un aflux numeros de persoane, pentru menţinerea unui climat corespunzător de siguranţă, precum şi pentru prevenirea infracţiunilor şi a furturilor.

Jandarmii montani vor acţiona zilnic în staţiunile montane pentru menţinerea unui climat de linişte, prevenirea şi combaterea fenomenului contravenţional şi infracţional privind protecţia florei, faunei, ariilor protejate, precum şi delictele săvârşite la regimul silvic şi piscicol, îndrumarea şi informarea turiştilor aflaţi pe traseele montane, precum şi salvarea şi evacuarea turiştilor aflaţi în dificultate.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
La Valiug, toamna se numara proiectele
VĂLIUG - În această perioadă, administraţia locală desfăşoară, printre altele, două proiecte prin programul [...] mai multe »
La Enel, stare de urgenta nivel 2
CARAȘ-SEVERIN - E-Distribuție Banat a reluat alimentarea cu electricitate a circa 75% din clienții pentru care [...] mai multe »
Val Verde – simpozion de teatru la Lacul Secu
REȘIȚA - Recent înființată, Școala de Teatru „Dan Mirea“ organizează un eveniment în premieră. Este vorba [...] mai multe »
Borcean: Acoperisurile de proasta calitate au cedat
CARANSEBEȘ - Municipalitatea din Caransebeș a făcut un prim bilanț al pagubelor după vijelia de duminică după [...] mai multe »
Se inchide drumul spre statiunea Secu
REŞIŢA - Staţiunea Secu, aparţinătoare de municipalitatea reşiţeană va fi parţial inaccesibilă până la [...] mai multe »
Primul bilant al furtunii
CARAȘ-SEVERIN - Nouă acoperişuri luate de vânt, şapte copaci căzuţi pe carosabil, patru autoturisme avariate şi [...] mai multe »
Patru victime ale vitezei altuia
SLATINA TIMIŞ - O persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte trei au fost rănite în urma unui accident produs din cauza [...] mai multe »
Tot mai multe avorturi la mame minore
CARANSEBEȘ - Prezent la conferința de lansare a proiectului „O șansă pentru comunitățile marginalizate din [...] mai multe »
Doua accidente la Berzovia, altele sub imperiul furtunii
CARAŞ-SEVERIN - Mai multe accidente rutiere s-au produs în acest weekend pe drumurile judeţului. Într-unul dintre [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou