Reactualizat la:

Jandamii, prin paduri dupa hoti si braconieri

Jandamii, prin paduri dupa hoti si braconieri
REŞIŢA – După modificarea cadrului legal, aceştia au primit atribuţiuni în domeniul silvic şi cinegetic.

Rectifica

Jandarmii cărăşeni au executat, la sfârşitul săptămânii trecute, o acţiune în zona cartierului Secu din Reşiţa, pe linia prevenirii şi combaterii fenomenului de furt de material lemnos. În urma acţiunii desfăşurate, jandarmii au reuşit să surprindă în flagrant în trei persoane care au încărcat lemne într-un microbuz.

Când i-au văzut pe oamenii legii, doi bărbaţi au rupt-o la fugă, dar au fost prinşi de jandarmi. În urma verificărilor făcute la faţa locului, s-a constat faptul că cei trei (C.A., R.N. şi P.C.), din Reşiţa, au tăiat cu o drujbă un carpen nemarcat. În urma demersurilor făcute de jandarmi la faţa locului, a fost solicitat şi un echipaj de la Poliţia Rutieră, care a constatat că numerele de înmatriculare ale autovehiculului sunt false.

Celor în cauză le-au fost întocmite actele de sesizare, fiind susceptibili de comiterea infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori şi furt, actele fiind înaintate I.P.J. Caraş-Severin pentru continuarea cercetărilor. Prejudiciul cauzat a fost recuperat şi predat părţii vătămate, respectiv Ocolului Silvic Reşiţa.

„Vom intensifica misiunile de acest gen şi în perioada următoare. Vă reamintim că, din luna iulie a.c., în urma modificării şi completării Codului Silvic, ofiţerii şi subofiţerii din Jandarmeria Română au primit competenţa de a constata infracţiuni silvice şi de a efectua controlul circulaţiei materialelor lemnoase. Materialele lemnoase, indiferent de provenienţa lor, se transportă numai însoţite de documente specifice de transport, din care să rezulte cu certitudine legalitatea provenienţei acestora. Cele găsite în circulaţie fără documentele specifice de transport, cu documente specifice de transport a căror valabilitate a expirat sau care nu au înscrisă provenienţa legală se confiscă şi se valorifică potrivit legii“, a precizat plt. maj. Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al IJJ Caraş-Severin.

De asemenea, a fost modificată şi completată legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, lucrătorii Jandarmeriei Române fiind abilitaţi, tot din luna iulie, să constate faptele ce constituie infracţiuni şi contravenţii în domeniul cinegetic. În executarea atribuţiilor prevăzute de lege, jandarmii vor coopera cu lucrătorii silvici şi cu personalul cu atribuţii în domeniul cinegetic.

Taguri: , ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Au accelerat, au traversat si au depasit spre moarte
REȘIȚA - Acestea sunt cauzele unui trist bilanț al accidentelor rutiere grave produse în prima parte a anului. mai multe »
Borcean a semnat un contract de milioane
CARANSEBEȘ - Primarul Caransebeșului, Felix Borcean, a semnat vineri, la București, contractul de finanțare în [...] mai multe »
Ruschita-Voislova, drumul cutitelor
CARAŞ-SEVERIN - O scrisoare semnată de preşedintele Consiliului Judeţean arată că drumul respectiv poate fi doar [...] mai multe »
Sa nu spargem tot orasul pentru un proiect indoielnic
REȘIȚA - Declara administratorul public Vasile Paul vizavi de lucrările programate la Reșița de operatorii de [...] mai multe »
Mai putin va mutati in Centru! Va ia apa…
REȘIȚA - Nota cineva pe o rețea de socializare vizavi de reșițenii de pe strada Funicularului, măturată de ape la [...] mai multe »
Shhaideh a luminat lumea politica din judet
CARAŞ-SEVERIN - În urma unei declaraţii a şefului PSD Caraş-Severin, vizavi de fondurile PNDL, şeful PNL [...] mai multe »
Soferi, mare atentie la parbrize!
CARAȘ-SEVERIN - Asta dacă circulați în aceste zile pe DN 58 pe tronsonul dintre Reșița și Caransebeș, unde se [...] mai multe »
Filme la umbra platanilor
CARANSEBEȘ - De asta vor avea parte săptămâna viitoare iubitorii de filme românești din Caransebeș, care sunt [...] mai multe »
S-a intors acasa beat, cu masina furata
BERZOVIA - Un bărbat de 32 de ani din comuna cărășeană este cercetat pentru că ar fi furat un autoturism pe care [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou