Reactualizat la:

ITM, la control

ITM, la control
REŞIŢA – Conform Legii 319/2006 a Securităţii şi sănătăţii în muncă, angajatorii au obligaţia să realizeze şi să fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea şi sănătatea în muncă, să decidă asupra măsurilor de protecţie care trebuie luate, precum şi să ţină evidenţa accidentelor de muncă.


În data de 18 februarie 2009 Inspectoratul
Teritorial de Muncă a derulat o nouă
etapă a campaniei judeţene de verificare a
modului în care îşi
desfăşoară activitatea persoanele fizice
şi juridice abilitate pe linie de securitate
şi sănătate în muncă.


Celor prezenţi le-au fost prezentate
noutăţile legislative în domeniu,
programul anual de acţiune al inspectoratului ce
cuprinde campanii judeţene, naţionale sau
chiar europene, precum şi modul de acţiune al
inspectoratului pentru anul în curs.


La această acţiune au participat un
număr de 24 de persoane dintr-un total de 39
abilitate, cei care nu au putut veni au datorat
absenţa lor condiţiilor meteorologice
nefavorabile.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Bradul de Crăciun a ajuns, de la Satu Mare, şi în piaţă!
REŞIŢA - Măcar şi numai să-i admiri şi să-i miroşi, şi tot te opreşti în faţa pomilor de Crăciun aduşi din [...] mai multe »
Concursul naţional de poezie „Ion Chichere“ și-a desemnat laureații
REŞIŢA - În urma evaluării grupajelor de poezie trimise pentru concurs de autorii din ţară, juriul a selectat 28 [...] mai multe »
PUD-ul pentru locuinţele medicilor din Moroasa a fost aprobat
REŞIŢA - De curând, administraţia locală a aprobat Planul Urbanistic de Detaliu pentru blocul de locuinţe destinat [...] mai multe »
Vor da sau nu vor da mierea în şcoli?
CARAȘ-SEVERIN - Asta se întreabă cei mai mulţi dintre producătorii care au aşteptat să intre în vigoare legea [...] mai multe »
PNL promite o guvernare asumată, cu „mandatul pe masă”
REȘIȚA - La o lună după preluarea guvernării, Marcel Vela a prezentat un bilanț, planuri de viitor și dezastrul [...] mai multe »
Fraudă uriaşă făcută de Green Ecobauer sub oblăduirea statului!
REŞIŢA - Asta spune administratorul public Vasile Paul, vizavi de starea în care se află vechea haldină de gunoi de [...] mai multe »
34 de brazi de Crăciun l-au costat pe un cărășean 3.000 de lei
ANINA - Și... amendat, și cu brazii confiscați! A pățit-o un bărbat care a tăiat brazi, cu aprobare, dar nu i-a [...] mai multe »
Gură de oxigen pentru spitalul din Caransebeș
CARANSEBEŞ - Sfârșitul de an începe să aducă și lucruri bune la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș [...] mai multe »
Luminița Jivan, după ieșirea de la DNA: Nu mă simt vinovată cu nimic!
CARAȘ-SEVERIN - Șefa PSD Caraș-Severin a fost audiată în această dimineață de procurorii DNA Timișoara, în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou