Reactualizat la:

Isi vor da mana pentru unitatea crestinilor

Isi vor da mana pentru unitatea crestinilor
REŞIŢA – Bisericile aparţinând diferitelor culte se pregătesc de Octava ecumenică de rugăciune.

Rectifica

Calendarul creştin al lunii ianuarie este unul dintre cele mai bogate, primele zile ale anului având o însemnătate deosebită. La fel ca în fiecare an, bisericile reşiţene se pregătesc să păstreze tradiţia Octavei ecumenice de rugăciune pentru unitatea creştinilor, ce va debuta vineri, 18 ianuarie, şi se va încheia vineri, 25 ianuarie.

Şi chiar dacă este vorba despre opt zile de unitate creştină, dacă la noi acestea sunt celebrate în perioada amintită, iar în alte colţuri ale lumii, evenimentul se desfăşoară în preajma Rusaliilor. Tema de anul acesta este una îndrăzneaţă, menită să dea de gândit celui obişnuit să meargă la biserică să se roage doar când doreşte să ceară divinităţii ceva.

„Ce vrea Domnul de la tine“ este fraza-cheie aleasă pentru săptămâna de rugăcicune. Programul cuprinde întâlniri în fiecare seară şi analize pe diverse teme, susţinute de regulă de preoţi aparţinând unui cult diferit de cel de care aparţine biserica gazdă. Vor fi implicate în acţiune lăcaşuri de cult ortodoxe, romano-catolice, greco-catolice, ortodoxe sârbe, reformate şi evanghelice din zona Reşiţei. Tot la început de an, chiar zilele acestea, preoţii sfinţesc locuinţele credincioşilor, de Bobotează.

Parohia romano-catolică „Maria Zăpezii“ din Reşiţa a programat aceste acţiuni în fiecare zi, până în 12 ianuarie, între orele 9.15 şi 17.30.

Antoniu Mocanu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Aniversarea Regiunii de Dezvoltare Vest la Resita
REȘIȚA - Cei 20 de ani de activitate în sprijinul dezvoltării regionale au fost sărbătoriţi marţi, în sala de [...] mai multe »
Apa va curge si la robinetele din Bautar
BĂUŢAR - În 2019, comuna de pe Valea Bistrei îşi propune să se alinieze la condiţiile de trai demne de secolul [...] mai multe »
Popa vrea trupe de talie mondiala la Resita
REŞIŢA - Administraţia locală pregăteşte înţelegeri cu nume adevărate, de peste hotare, care să facă [...] mai multe »
Cinema Dacia va rasuna a spectacol
REŞIŢA - Sala Cinematografului „Dacia“ se dovedeşte încă o dată neîncăpătoare pentru publicul care s-a [...] mai multe »
Toma George Maiorescu a fost aniversat in SUA
REȘIȚA - Nonageriatul ilustrului poet, născut la 8 decembrie 1928 în Reşiţa, a constituit un prilej pentru [...] mai multe »
Prisacarii n-au loc in targurile de Craciun
CARAŞ-SEVERIN - Asta din cauză că producătorii tradiţionali cu produse montane nu-şi pot expune produsele decât [...] mai multe »
Hotararea de Guvern pentru Semenic este gata
REŞIŢA - Unul dintre cele mai importante proiecte de turism din Caras-Severin este cel privind dezvoltarea zonei [...] mai multe »
Luminita Jivan preia interimatul PSD Caras-Severin
REŞIŢA - La șefia PSD Caraș-Severin, interimatul funcției de președinte județean va fi preluat de deputatul PSD [...] mai multe »
Primarii caraseni vor gaz. Mingea e la ei!
CARAŞ-SEVERIN - Așa cum Jurnal CS scria încă de la finele lunii noiembrie, Consiliul Județean și Transgaz caută [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou