CARANSEBEŞ – Nici nu au fost bine plantaţi că arbuştii ornamentali care înfrumuseţează municipiul Caransebeş au şi devenit ţinta teribiliştilor. Este vorba de cei 70 de salcâmi plantaţi din loc în loc pe trotuarele din cartierul Pipirig, şi ele recent reabilitate cu dale. Ieri, municipalitatea a fost sesizată că în zona blocurilor situate vis-a-vis de Kaufland mai mulţi pomi au fost smulşi din rădăcini şi aruncaţi pe marginea străzii, cel mai probabil actele de vandalism petrecându-se în cursul nopţii.
„Cred că teribiliştii care se pretează la asemenea acte de vandalism nu fac cinste familiilor lor şi municipiului Caransebeş, stricând ceea ce noi încercăm, cu un efort bugetar deosebit, să facem bine şi frumos pentru cetăţenii din cartierul Pipirig. Aşa cum i-am depistat prin monitorizarea zonei de către Poliţia Locală pe cei care au vandalizat fântânile şi s-au ales cu dosare penale pentru distrugerea domeniului public, aşa îi vom găsi şi pe aceşti indivizi care îşi măsoară curajul şi bărbăţia luptându-se cu nişte copaci nevinovaţi“, a spus primarul Marcel Vela.
Arbuştii ornamentali au fost replantaţi de angajatele de la Sectorul Spaţii Verzi al municipalităţii; rămâne de văzut acum dacă vor mai reprezenta o tentaţie pentru amatorii de gesturi situate la limita legii.
Lidia Almăjanu