CARANSEBEŞ – Viceprimarul municipiului, Marius Isac, a verificat vineri, în teren, stadiul lucrărilor de refacere a carosabilului de către Hidroconstrucția în zona străzii Țarinei, unde s-a lucrat la rețeaua de canalizare. Oficialii Hidroconstrucția spuneau la începutul lunii trecute că până în 15 decembrie vor turna un beton stabilizat în această zonă intens circulată.
„Din păcate, ceea ce am constatat în teren nu este chiar ce ne așteptam, dar oricum este o îmbunătățire față de ceea ce era. Îi înțeleg și pe cei de la Hidroconstrucția, în condițiile în care lucrează pe banii lor. Ne cerem scuze încă o dată cetățenilor pentru disconfortul creat și sperăm că din prima parte a anului viitor lucrurile să reintre în normal, atât pe Țarinei, cât și în alte zone unde se finalizează lucrările la noua canalizare”, a spus viceprimarul Marius Isac.
Reamintim că Hidroconstrucția derulează în Caransebeș lucrări la rețeaua de canalizare din fonduri proprii, pentru că AquaCaraș nu a mai plătit aceste lucrări de aproape 2 ani.