Reactualizat la:

Irimia a plecat cu „Trofeul“

Irimia a plecat cu „Trofeul“
REŞIŢA – Sala Polivalentă a găzduit, recent, timp de două zile, întrecerile ediţiei a IV-a a „Trofeului Talbot“ la şah, concurs open, în sistem turneu elveţian, şapte runde. Au participat 28 de jucători, din Sibiu, Satu Mare, Moldova Nouă, Bocşa, Anina şi Reşiţa, turneul fiind cuprins în evidenţele federaţiei de specialitate, pentru calculul indicatorilor valorici.

În final, s-a impus Horia Irimia, care a acumulat 6 puncte, din 7 posibile, fiind urmat de Sergiu Cozmolici, 5,5 puncte, şi Florin Cernea, 4,5 puncte, toţi din Reşiţa.

Podiumul clasamentului jucătorilor neclasificaţi a fost alcătuit, în ordine, de Flavius Stamin, din Bocşa, cu 5,5 puncte, Ion Calomfirescu (Reşiţa) şi Gheorghe Chisăliţă (Moldova Nouă), fiecare cu câte 5 puncte. La seniori, peste 60 de ani a câştigat Nicolae Vârtopeanu (Sibiu), cu 4 puncte, iar la juniori Dorian Ion Burciu şi Francesca Iulia Kovacs, fiecare cu câte 3,5 puncte.

Ediţia din acest an a „Trofeului Talbot“ a fost organizată de CS Talbot Reşiţa şi Asociaţia Judeţeană de Şah Caraş-Severin. De altfel, directorul turneului a fost Mihai Bolintiş, secretarul A.J. de Şah Caraş-Severin.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Vointa Lupac viseaza la Liga a III-a
CARAȘ-SEVERIN - Formația Voința Lupac va întâlni sâmbătă, 23 iunie, de la ora 17:30, pe teren propriu, echipa [...] mai multe »
Karateka resiteni, din nou la inaltime
REȘIȚA - Elevii profesorului Zoltan Lipan s-au remarcat la ultimul concurs la care au participat, reșițenii reușind [...] mai multe »
Competitie de mare anvergura la Resita
REȘIȚA - Competiția Cupa Europeană WKC la karate va avea loc sâmbătă, 23 iunie și duminică, 24 iunie, la Sala [...] mai multe »
Resita, pe podiumul national la lupte
REȘIȚA - Reprezentanții școlii reșițene de lupte au cucerit două medalii la Campionatul Național de lupte pentru [...] mai multe »
Cristian Bobar s-a perfectionat la CFR Cluj
REȘIȚA - Fostul conducător și jucător din Valea Domanului, reșițeanul Cristian Bobar a revenit acasă în [...] mai multe »
Progresul Ezeris a promovat in Liga a IV-a
CARAȘ-SEVERIN - Progresul Ezeriș urcă un eșalon. Angrenată în acest an, în Liga a V-a de fotbal, pe zona [...] mai multe »
Octavian Benga, noul antrenor al CSM Resita
REȘIȚA - Octavian Benga va fi noul antrenor al echipei CSM Școlar Reșița în ediția 2018-2019 a campionatului [...] mai multe »
Croatia a luat Cupa Romaniei
CARAȘ-SEVERIN - Viitorul Caransebeş – Croaţia Clocotici 2-3 (1-0) , duminică, 17 iunie, în finala fazei judeţene [...] mai multe »
Fetele de la Traian Vuia, aur la Turneul Final
REȘIȚA - Handbalistele de la Liceul Teoretic Traian Vuia au obținut duminică, 17 iunie, medalia de aur la Turneul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou