REŞIŢA – Senatorul Iosif Secăşan ne-a spus că „măsurile de austeritate au vizat scoaterea ţării din recesiune, dar pe pielea celor mulţi şi săraci“.Ca medic, a avut mii de pacienţi, iar ca manager a condus principalele instituţii medicale din Caraş-Severin. Pentru Iosif Secăşan, marea provocare a venit acum patru ani, în momentul în care cărăşenii l-au ales să le reprezinte interesele în Senatul României. A fost o misiune pe care dr. Secăşan a acceptat-o cu entuziasm, şi care s-a dovedit a fi, de multe ori, una dificilă.
Ca medic, a trebuit să asiste la desfiinţarea unor spitale din judeţul pe care-l reprezenta. Ca senator, a trebuit să lupte pentru a le salva. Ca politician, a trebuit să ia o decizie grea, aceea de a părăsi partidul în care şi-a început cariera politică. Şi totuşi, Iosif Secăşan a continuat să lupte în încercarea sa de a „însănătoşi“ sistemul, una dintre implicările sale majore fiind în viitoarea Lege a Sănătăţii.
Ce presupune aceasta, ce au însemnat patru ani în Parlamentul României, ce părere are despre exodul medicilor, despre politica românească şi politicile UE dar şi ce doreşte să facă în viitorul mandat puteţi afla dintr-un interviu pe care senatorul Iosif Secăşan l-a acordat Jurnal de Caraş-Severin.
JCS: Cum aţi caracteriza, pe scurt, primul dumneavoastră mandat în Parlamentul României?
IOSIF SECĂŞAN: Am început cu entuziasm, dar, pe parcurs, am avut mici momente de depresie şi de ineficienţă. Mi-am revenit, am recâştigat eficienţa şi am înţeles că, pe lângă faptul că trebuie să fac legi bune pentru România şi să interpelez premierul, miniştrii şi secretarii de stat în interesul judeţului nostru, trebuie să înţeleg în profunzime mecanismul politic românesc pentru a putea să iau decizii importante. Pe de altă parte, am înţeles şi că trebuie să mă aplec mai mult asupra proiectelor de dezvoltare a judeţului, fiindcă procedurile de lobby sunt şi anevoioase, şi complicate, şi trebuie multă tenacitate şi dăruire.
JCS: Medicina este marea dumneavoastră chemare. Ce înseamnă politica pentru medicul Iosif Secăşan, cum interferează cele două?
I.S.: M-am format ca şi medic; sunt chirurg şi urolog, am tratat cu dăruire mii şi mii de bolnavi. Şi, de multe ori, am fost furios pe disfuncţiunile sistemului în care lucram. Am înţeles că nu e suficient să fii un bun medic, ci trebuie să te implici în profunzimile sistemului ca să remediezi disfuncţiunile. Cu alte cuvinte, să ajungi în structurile decizionale ale sistemului şi de acolo să poţi să îl modifici spre bine. Acesta a fost motivul pentru care am intrat în politică. Am fost manager al tuturor instituţiilor de sănătate din judeţ – Casa de Asigurări, Direcţia de Sănătate Publică şi Spitalul Judeţean din Reşiţa, şi mereu m-a nemulţumit relaţia dintre instituţiile judeţene şi Bucureşti, fiindcă foarte multe demersuri ale noastre, justificate şi necesare pentru Caraş-Severin, rămâneau fără reacţie de la centru. Atunci mi-am zis că, dacă vreau să ajut cu adevărat sistemul de sănătate din Caraş-Severin, trebuie să fiu la Bucureşti.
JCS: Subfinanţarea spitalelor, plecarea medicilor şi lipsa de reacţie sunt probleme ale unui sistem bolnav, sau ale unei crize invocate de ani de zile? Cât e criză şi cât e sistem bolnav?
I.S.: Sistemul asigurărilor sociale de sănătate introdus în România în 1997 a eşuat. Din dorinţe populiste, toate partidele şi toate guvernele au acţionat cu efecte negative. Au scos anumite categorii sociale de la plata contribuţiilor de sănătate şi astfel au apărut neplătitori care au obţinut asistenţă medicală gratuită, fără ca statul să pună sumele aferente lor în fondul de sănătate naţional. În plus, s-au scos categorii socio-profesionale întregi dintre contribuabili. Fondul s-a diminuat, acum mai sunt patru milioane de persoane care cotizează la el, în timp ce tot restul populaţiei României beneficiază de serviciile sale.
JCS: Dacă toată lumea ar contribui, ar fi uşor pentru toţi. Nici contribuţia nu ar fi atât de mare, şi toată lumea ar beneficia de servicii. Sau?
I.S.: Noi am vorbit în structurarea asigurărilor sociale de sănătate despre solidaritate şi subsidiaritate, adică toţi cei care consumă trebuie să fie contribuabili. Fireşte, în procente diferite. Ştim că, în acest moment, contribuţia este de 5,7% de la angajator şi 5,2 de la angajat. Dar în spatele fiecărui asigurat stau o mulţime de coasiguraţi, pentru care nimeni nu plăteşte. Aceştia trebuie şi ei să intre cu nişte contribuţii în sistem. De aceea, legea nouă prevede că asiguratul contribuie cu câteva procente pentru coasiguraţi. Categoriile sociale care sunt considerate de către stat ca fiind defavorizate trebuie şi ele acoperite financiar. Statul trebuie să-şi asume responsabilitatea introducerii în fondul naţional al asigurărilor de sănătate a banilor aferenţi acestor categorii sociale. Solidaritate înseamnă într-adevăr ca cei bogaţi să plătească pentru cei săraci, iar cei tineri pentru cei bătrâni, dar totuşi trebuie să fie echitate în sistem.
JCS: Observ că vă puneţi mari speranţe în noua lege a Sănătăţii. Pe lângă sistemul asigurărilor, ce noutăţi mai aduce aceasta?
I.S.: Caută să rezolve crizele sistemului. Cele două crize majore sunt cea financiară şi cea de personal. Aici mă refer la exodul personalului specializat spre piaţa europeană. Această lege va mai controla şi ineficienţa utilizării resurselor, repartiţia inechitabilă în teritoriu a acestora, şi chiar frauda din sistem. Fondurile colectate de ministerul de Finanţe pentru sănătate să fie alocate sănătăţii şi nu în alt loc.
JCS: Care sunt cauzele acestui exod al medicilor?
I.S.: Acestea nu sunt doar interne, ci şi externe. Pe de-o parte, suntem vinovaţi că nu deschidem porţile sistemului, întrucât Ordonanţa nr. 34/2009 nu permite decât angajări limitate. De pildă, la Spitalul Judeţean din Reşiţa lipsesc 450 de angajaţi din schema minimă de personal necesar. Apoi, nu există un mecanism al unităţilor medicale ce să permită acordarea unor salarii diferenţiate în funcţie de performanţe, competenţe şi volumul de muncă, ceea ce ar permite un câştig mai bun şi o motivaţie de a rămâne în ţară. Dar există şi cauze externe. Exodul cadrelor medicale spre alte ţări din UE este generat şi de o promovare agresivă a celorlalte state. Există târguri de job-uri lunare în ţară, prin care se oferă locuri de muncă, iar salariile sunt net avantajoase. Aici, solidaritatea este inversă. Noi susţinem cu cadre medicale perfecţionate ţări din vestul Europei. Unele dintre ele şi-au închis chiar facultăţile şi structurile generatoare de specialişti pentru că le vine o forţă de muncă ieftină de la noi.
JCS: Mulţi v-au reproşat că aţi sprijinit un guvern ce a închis spitale, inclusiv în judeţul nostru.
I.S.: Trăim sub influenţa condiţiilor FMI, a UE şi a Băncii Mondiale, printre care şi cele ce se referă la asistenţa medicală. În 2010 şi în 2011, una dintre condiţii era dispariţia din sistemul spitalicesc a circa 10.000 de paturi bugetate. Asta a făcut ca Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională să constituie o comisie de evaluare a eficienţei şi a performanţelor spitalelor din România. Aşa s-a ajuns iniţial la un număr de 69 de spitale care urmau să fie restructurate şi reprofilate, unele fiind comasate. Această evaluare a fost un moment nefericit pentru câteva dintre spitalele din Caraş-Severin. Au intrat în discuţie, pe diferite criterii, cele din Anina, Bocşa, Bozovici şi Oţelu Roşu. Sigur că nu am dorit ca să avem patru spitale pe lista unităţilor neperformante şi supuse reprofilării. Am fost afectat serios de această decizie a comisiei, şi am început demersurile la minister şi în structurile Parlamentului. Am avut numeroase întâlniri şi discuţii cu Atilla Cseke, prin care am încercat să salvez două dintre spitale, fiindcă pentru Anina şi Bocşa nu prea aveam argumente, ambele fiind foarte aproape de Reşiţa. Dar am pledat pentru Bozovici şi Oţelu Roşu. La Bozovici am ţinut seama de faptul că spitalul se afla într-o zonă izolată, la circa 100 de km de Reşiţa, accesul este dificil iarna iar aici există o populaţie cu un risc destul de mare de îmbolnăvire. Argumentele mele nu au ţinut pentru că indicatorii erau foarte slabi. Pentru Oţelu Roşu am avut motive, pentru că acolo existau 15 medici, 50 de asistente, erau şase secţii de specialitate şi două linii de gardă. De altfel, una dintre aceste linii am înfiinţat-o eu, împreună cu managerul spitalului. Dacă argumentele pentru Bozovici nu au ţinut, am reuşit totuşi să salvez spitalul din Oţelu Roşu. La Bozovici, după demersuri ce au ţinut mai bine de un an de zile, am reuşit să aşezăm ca structură de servicii medicale un centru multifuncţional.
JCS: Profit de discuţie ca să vă spun că la redacţie am primit telefoane, e-mail-uri şi scrisori de la almăjeni care vă mulţumesc.
I.S.: Şi eu le mulţumesc. Legat de acest lucru, precizez că putem ajunge în circa doi ani de zile să lansăm demersurile pentru redeschiderea spitalului de tip comunal din Bozovici.
JCS: Cât a contat închiderea spitalelor în decizia dumneavoastră de a părăsi PDL?
I.S.: Foarte mult. Am vorbit de multe ori cu Atilla Cseke, cu care însă nu m-am putut înţelege, deşi în judeţe simpatice lui nu s-au închis spitale. Am fost cu Sorin Frunzăverde la premierul Emil Boc pe această temă, iar acesta ne-a spus că nu se poate amesteca în treburile ministrului Sănătăţii. Dar mai sunt şi alte motive pentru care am părăsit PDL. În primul rând, acest partid s-a îndepărtat de popor. Măsurile de austeritate pe care şi le-au asumat premierul şi guvernul PDL au fost cele pe care le-a transmis Traian Băsescu. Eu credeam că decizia acestuia de a introduce astfel de măsuri sunt generate de o consultare cu mediul academic, că şi-a format o comisie de criză alcătuită din specialişti în economie. Am crezut că sunt temporare, şi, pe considerentele enumerate mai sus, că sunt soluţia scoaterii României din criză. Însă la sfârşitul lui 2011 nici preşedintele, nici premierul nu au dat vreun semnal cum că ar avea intenţia să reîntregească salariile şi pensiile. Mai mult, cred că ar fi continuat cu tăierile şi cu austeritatea. Şi, în felul acesta, scoaterea ţării din recesiune s-a făcut pe pielea celor mulţi şi săraci. Un alt motiv este şi faptul că PDL s-a pierdut pe sine însuşi. Deciziile nu se mai luau în forurile de conducere ale partidului, ci erau luate de un grup care gravita în jurul lui Traian Băsescu. La acestea aş mai adăuga datoria de a privi spre viitor. Devenea foarte clar că PDL nu mai este o soluţie pentru România pentru că nu avea o strategie de ţară nici din punctul de vedere al dezvoltării economice, nici din cel al acţiunilor sociale sau a unei speranţe generale de a trăi mai bine, aşa cum a fost sloganul. S-a structurat în mintea noastră, în Caraş-Severin, ideea că trebuie să abordăm un nou proiect politic. Iar acest lucru s-a întâmplat în martie 2012 – coaliţia principalelor forţe politice din judeţ sub sigla USL, pentru un pact de pace şi stabilitate locală, pentru o bună guvernare locală.
JCS: Cum v-aţi simţit, ca şi parlamentar, atunci când guvernul îşi asuma legi şi ordonanţe?
I.S.: Şi acesta a fost un motiv pentru care nu am fost de acord cu modul de comportament al PDL. Au fost 16 asumări, ceea ce nu este democratic. Înseamnă aroganţă, să crezi că numai tu ştii ce este cel mai bine pentru România. Nu se poate aşa, pentru că la marile reforme, indiferent că sunt pe educaţie, sănătate, justiţie sau economie trebuie să existe o conlucrare constructivă între cele două forţe din Parlament, puterea şi opoziţia.
JCS: Sunteţi şi om politic. Care sunt principalele probleme economice ale României, şi, automat, ale judeţului?
I.S.: România are trei mari vulnerabilităţi – politizarea excesivă a administraţiei publice, corupţia şi evaziunea fiscală. Guvernul va trebui să le ia în calcul şi să le rezolve. Din punct de vedere economic, s-au pronunţat atât oameni de afaceri cât şi analişti, iar problema prezentată de ei ar fi în primul rând cea a locurilor de muncă. USL trebuie să readucă la muncă oamenii pe care PDL i-a îndepărtat, iar pe de altă parte să creeze premizele a noi tipuri de locuri de muncă, mai ales pentru tineri şi absolvenţi. Există un exod major al muncii calificate, mai ales IT şi construcţii, ceea ce atrage după sine lipsa de productivitate a operatorilor economici. Asta înseamnă, pe de o parte, investiţii în echipament şi tehnică modernă, dar şi în muncitori calificaţi, care au plecat. Productivitatea înseamnă investiţii.
JCS: Iar investiţiile sunt o mare problemă. De ce?
I.S.: Operatorii români nu prea au posibilitatea de a le efectua, iar în ceea ce priveşte investiţiile străine fie vin marii investitori în ţară (iar scena politică din ultima perioadă nu prea i-a atras), fie folosim fondurile europene. Acestea însă, în acest moment, sunt oprite. Unii analişti spun că suntem într-un blocaj al economiei. Este adevărat că aceasta nu poate fi declanşată cu sloganuri. De fapt, nimic nu se realizează cu sloganuri. Dacă spunem că motorul economiei româneşti va fi IMM-ul, atunci trebuie să procedăm la un set de legi care să îl pornească. Statul trebuie să creeze un acces uşor la credite pentru IMM-uri, chiar prin crearea unui fond de risc al statului. Ele trebuie scutite de la o mulţime de taxe. Munca trebuie să scadă ca şi cost, iar intenţia de a reduce 5% din contribuţia angajatorului la asigurările sociale este benefică.
JCS: Credeţi că instabilitatea politică va înceta?
I.S.: Trebuie să înceteze. Există o şansă mare acum, ca USL să aibă o majoritate covârşitoare în Parlament care să genereze un guvern stabil, şi să se menţină de-a lungul mandatului. Un guvern stabil care să îşi asume responsabilitatea unui program de dezvoltare, de guvernare. Condiţia esenţială pentru dezvoltare economică şi prosperitate este stabilitatea politică. Premizele pentru aceasta există în condiţiile existenţei unei majorităţi USL durabile pe perioada a patru ani de zile, cu un guvern care să renunţe la vechea moştenire, la politizarea administraţiei, să lupte contra evaziunii fiscale, să reteze accesul la banii publici al grupărilor politico-antreprenoriale. Şi, fireşte, Parlamentul să-şi redobândească demnitatea de primă instituţie a democraţiei.
JCS: Sunteţi euroentuziast?
I.S.: Nu. Dar nu sunt nici un eurosceptic, sunt… eurorezervat. Pentru că nu pot să înţeleg de ce subvenţia pentru agricultură din Franţa este de trei ori mai mare iar cea din Spania de cinci ori mai mare decât cea din România, pentru că nu pot înţelege condiţiile repetate pe care ni le pun FMI, UE şi Banca Mondială pe Sănătate sau pe alte domenii de activitate. Însă cred că UE este o structură de pace, stabilitate şi dezvoltare economică, şi cred că articularea noastră reală la valorile Uniunii trebuie să se producă mai repede. Trebuie să învăţăm mecanismul de acces la resursele europene, să avem mai multă economie şi mai puţină birocraţie, mai multă conştiinciozitate, o mai bună conjugare a eforturilor tuturor reprezentanţilor noştri în structurile europene în interes naţional şi terminarea luptelor politice interne, neadecvate unui moment de criză economică mondială. Pentru a termina cu acestea e nevoie de înţelepciune din toate părţile, o cedare a orgoliilor şi a intereselor de grup, în folosul strategiei majore de stat.
JCS: Veţi câştiga un nou mandat. Care sunt primele lucruri pentru Caraş-Severin pentru care veţi pleda în Parlamentul României?
I.S.: Sănătatea este legea mea. Prin urmare, încep tot cu acest domeniu, şi anume aştept să apară noua lege a Sănătăţii şi sunt preocupat de cum o vom instituţionaliza în Caraş-Severin. Aş vrea să fiu şi acolo şi aici, pentru a putea să mă implic prompt într-o corectă aplicare a legii în judeţ. Al doilea lucru – voi căuta să acţionez punctual pentru câteva obiective pe care mi le-am propus în judeţ. Aici nu este vorba de a pleda, ci de a acţiona. Conform programului de guvernare, există o strategie de a generaliza SMURD pe întreg cuprinsul ţării. Un obiectiv este ca, alături de CJ şi de alte structuri implicate, să generalizăm structurile SMURD în tot judeţul şi să avem un elicopter la Reşiţa. Ne-am propus să accesăm un fond guvernamental de investiţii pentru a construi o nouă aripă la Spitalul Judeţean din Reşiţa, pentru a permite astfel transferul serviciilor de la Staţionarul III la Staţionarul II, şi de la acesta la Staţionarul I. În plus, vrem construirea unui centru de cardiologie modern, inclusiv din punct de vedere al unor noi proceduri de cardiologie, chiar de intervenţie. În acest fel avem şi o bună performanţă şi o bună funcţionalitate, în sensul că secţiile de la Staţionarul II beneficiază de tot echipamentul şi serviciile de investigaţii de la Staţionarul I, dar şi o reducere a cheltuielilor prin dezafectarea Staţionarului III. Spitalul Municipal din Caransebeş are nevoie şi el de un fond guvernamental pentru infrastructură. Plus că acolo au nevoie şi de echipamente pentru a introduce tehnicile moderne de chirurgie laparoscopică diversificată. Spitalele din Oţelu Roşu şi din Moldova Nouă sunt într-un proiect de reabilitare a ambulatoriului, respectiv a policlinicii, dar au nevoie de finanţare în continuare. Cred că este necesar să mai avem două centre de permanenţă la Reşiţa pentru a decongestiona Unitatea de Primire Urgenţe, unde sunt şi 300 de consultaţii pe zi, şi este nevoie de o centru de permanenţă, de medicină generală, la Băile Herculane, unde nu este nici un serviciu medical cu excepţia unei ambulanţe. Celălalt tip de intervenţii vor fi pe probleme de dezvoltare ale judeţului. Primarii, de obicei, au nevoie de intrări la ministere. Un Parlament majoritar USL va genera un guvern USL, în care sper să avem un ministru sau măcar un secretar de stat, unde să avem acces cu problemele primăriilor. Se justifică orice fel de lobby în sprijinul dezvoltării judeţului.
Nina Curiţa