Reactualizat la:

Iosif Secasan: Cei care vor fi alesi trebuie sa-si asume imediat responsabilitatea

Iosif Secasan: Cei care vor fi alesi trebuie sa-si asume imediat responsabilitatea
REŞIŢA – Iosif Secăşan a declarat că a venit, în părimul rând, să-şi facă datoria de cetăţean al Reşiţei şi al României.

„Este un moment important pentru societăţile democratice acela de a avea posibilitatea să îţi exerciţi dreptul suveran de vot. E important să poţi decide cine este primarul oraşului tău şi cine este preşedintele judeţului, precum şi care sunt consilierii care-i însoţesc. Cei care vor fi aleşi trebuie să-şi asume imediat responsabilitatea, pe de-o parte, de a continua ceea ce s-a făcut bine, pe de altă parte de a redescoperi ceea ce s-a început dar nu s-a terminat şi să afle noile oportunităţi pe care trebuie să le iniţieze, asta la modul general. La modul mai concret, trebuie să se uite bine cum arată străzile şi şoselele judeţului, trebie să definitiveze procedurile de extindere a reţelelor de apă-canal, să aşeze structuri noi acolo unde este cazul, atât de staţii de tratare cât şi de uzine de epurare, trebuie să se înţeleagă bine cu oamenii şi să reducă structurile birocratice, pentru a facilita accesul şi rezolvarea problemelor oamenilor – o mulţime de atribuţii pe care trebuie să şi le asume imediat şi să-şi asume responsabilitățile aferente“.

 

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Accident spectaculos pe DN6
ARMENIȘ - Un BMW a plonjat în albia râului Timiș, după ce șoferul a pierdut controlul mașinii într-o curbă [...] mai multe »
Recoltă bogată de roşii prin programul „Tomata românească”
CARAŞ-SEVERIN - Cei 27 de legumicultori cărăşeni, beneficiari ai programului de ajutor de minimis, au reuşit să [...] mai multe »
Ansamblul Semenicul a aniversat 50 de ani
REŞIŢA - Festivităţile au început la Consiliul Judeţean şi s-au încheiat cu un spectacol folcloric la Palatul [...] mai multe »
Ia, mamă! E bună! E din Grecia, nu de oriunde
IAZ - La intrarea în satul Iaz, dinspre Oţelu Roşu, pe marginea drumului, se arată trecătorilor un cort verde, cu [...] mai multe »
Şi-a dat viaţa pentru banii muncitorilor
REŞIŢA - Jandarmii cărăşeni au pus în scenă un episod petrecut în urmă cu un secol, în urma căruia un jandarm [...] mai multe »
Vela: Acuma sincer, şi Felix şi-o cere!
CARAŞ-SEVERIN - Primarul Caransebeşului a primit vineri o înştiinţare că în Biroul Permanent Local al PNL [...] mai multe »
Au intrat sub roţile TIR-ului
TOPLEŢ - O femeie de 48 de ani şi-a pierdut viaţa în urma unui accident de circulaţie produs vineri după-amiază, [...] mai multe »
În sfârşit a venit vacanţa!
CARAŞ-SEVERIN - Vineri, a sunat în şcoli pentru ultima oară clopoţelul. Dar nu pentru a anunţa intrarea la ore, ci [...] mai multe »
Admitere 2019 – învățământ la distanță la Universitatea Politehnica din Timișoara
Învață oricând, oriunde și în ritmul tău! S-a dat startul pentru înscrieri la concursul de ADMITERE 2019 – [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou