Reactualizat la:

Ionesie Ghiorghioni, retinut pentru trafic de influenta

Ionesie Ghiorghioni, retinut pentru trafic de influenta
Scris de N.C. -
REŞIŢA – Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ionesie Ghiorghioni, a fost reţinut marţi seară pentru 24 de ore, fiind acuzat de săvârşirea a două infracțiuni de trafic de influență, dintre care una în formă continuată.

 (3 comentarii)

Rectifica

Alături de el a fost reţinut şi Adrian Cosmin Ghiorghioni, rudă a vicepreşedintelui CJ, pentru complicitate la trafic de influență. În ordonanța procurorilor se arată că în perioada ianuarie 2013-octombrie 2014, inculpatul Ghiorghioni Ionesie, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, a pretins și primit de la un om de afaceri (martor denunțător) suma totală de 200.000 lei, reprezentând un procent de 10% din valoarea plăților efectuate de instituția publică spre firma persoanei respective, pentru diverse lucrări de utilitate publică executate în baza unui acord cadru și a unor contracte subsecvente. În schimbul sumei menţionate, societatea comercială administrată de omul de afaceri a fost favorizată de către inculpatul Gheorghioni Ionesie, prin efectuarea cu prioritate a plăților de către Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat – unitate din structura Consiliului Județean Caraș-Severin și prin acceptarea și semnarea devizelor de lucrări de către funcționarii din cadrul aceleiași instituții.
De asemenea, în comunicatul oficial al DNA se mai precizează că în perioada ianuarie-aprilie 2015 Ionesie Ghiorghioni, printr-un intermediar – inculpatul Ghiorghioni Adrian Cosmin-, a pretins și primit în trei tranșe, de la același om de afaceri, suma totală de 8.400 de euro. Pentru ajutorul acordat, Ghiorghioni Adrian Cosmin, rudă a inculpatului, a primit de la soția omului de afaceri o cameră foto cu diverse accesorii, în valoare de cca. 1.900 lei. La data de 25 martie 2015, în baza unei noi înțelegeri infracționale convenite cu martorul denunțător, inculpatul a primit suma de 10.000 lei ca primă parte a procentului de 10% din încasările primite de firma omului de afaceri, pentru două contracte de deszăpezire încheiate la data de 31 decembrie 2014. Diferența de 20.000 de lei a fost remisă inculpatului Ionesie Ghiorghioni la data de 12 mai 2015, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Celor doi li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând să fie prezentaţi, la data de 13 mai 2015, Tribunalului Timiş, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
UPDATE: Miercuri, 13 mai 2015, Tribunalul Timiș a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a vicepreședintelui CJ Caraş-Severin, Ionesie Ghiorghioni, iar nepotul acestuia, Adrian Cosmin Ghiorghioni, a fost pus sub control judiciar.


Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
A vrut să se arunce de pe acoperişul Spitalului
REŞIŢA - Mai multe echipaje de salvare au fost mobilizate în aventura matinală a unui bărbat certat cu nevasta, cu [...] mai multe »
2,9 milioane de lei pentru confortul gugulanilor
CARANSEBEŞ - Primarul Felix Borcean a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Servicii publice performante [...] mai multe »
Petreceţi weekendul la 1800 de metri! Surprindeţi apusul şi ascultaţi muzică!
MUNTELE MIC - Muntele, dar mai ales weRide, vă invită în acest weekend la un nou concert inedit la înălțime. [...] mai multe »
Reşiţa nu mai tremură în calea puhoaielor!
REŞIŢA - Asta spune primarul Ioan Popa, declarându-se încântat că eforturile municipalităţii încep să-şi [...] mai multe »
La Reşiţa plouă cu acoperişuri de bloc
REŞIŢA - Rafalele de ploaie şi vântul au făcut ca în anumite zone ale Reşiţei să cadă acoperişurile de pe [...] mai multe »
Primăria Anina – transparenţă şi colaborare cu cetăţenii
ANINA - În sprijinul acestei „normale“ strategii de lucru, încă de săptămâna trecută a apărut pe pagina [...] mai multe »
Doro vine la Custom Reşiţa Festival
REȘIȚA - Dacă în urmă cu o săptămână Doro îi băga în sperieţi pe organizatorii Custom Reşiţa Festival, [...] mai multe »
Festivalul de teatru pentru copii „Lumea poveştilor” – o ediţie de povestit
REŞIŢA - În cele opt zile de festival s-au adunat nu mai puţin de 25 de evenimente culturale importante, la care au [...] mai multe »
Amendă de 200 de mii de lei, dată de ITM, anulată în instanţă
CARANSEBEŞ - Avocatul Dan Stan, cel care a câştigat procesul pentru Colegiul Național „C.D. Loga“, susţine că [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou