REŞIŢA – Pasiunea, completată de răbdare şi tact, reprezintă o cărare sigură spre profesionalism şi bucurie. Când sunt completate de abilităţile unui psiholog, acestea crează o forţă sub o înfăţişare aparent fragilă. Ionela Kovacs a învăţat să se bucure de ceea ce are şi îi îndeamnă pe cei din jur să nu uite să fie fericiţi. De aceea face parte din galeria doamnelor care sunt repere în viaţa cotidiană a Caraş-Severinului şi a acceptat să ni se destăinuie.
Ionela Kovacs este de ani de zile directorul Ro-a-Tir, firma care asigură reşiţenilor transportul în comun. Manager, soţie şi mamă, ea se consideră norocoasă şi are convingerea că dacă faci totul cu pasiune niciun ţel nu este greu de atins.
JCS: Puţini oameni ştiu că grijile pentru ca Reşiţa să aibă un transport în comun sunt pe umerii unei femei. Este simplu, este complicat?
I.K.: În viață nimic nu este simplu, dar dacă faci din pasiune ceea ce faci, cu siguranță că nici un obiectiv sau țel nu este greu de atins. Da, începutul a fost mai complicat, dar cu răbdare, tact și multă, multă dedicare am reușit să construiesc o echipă de care astăzi pot spune că sunt mândră. Am alături oameni care au înțeles ceea ce înseamnă să fii profesionist și care își fac cu multă responsabilitate datoria față de clienții noștri.
JCS: Cum reuşeşti să păstrezi acel echilibru între viaţa personală şi cea profesională? Îţi găseşti zilnic puţin timp şi pentru tine?
I.K.: Totul constă în a înțelege că una nu o exclude pe cealaltă. Bucuriile și împlinirile din viața personală se reflectă în forța de care dai dovadă în lupta pentru dezvoltarea profesională. În acest sens pot spune că sunt o norocoasă. În toate demersurile mele profesionale am avut susținerea deplină a familiei mele, care a crezut mereu în mine. Am avut norocul să am părinți deosebiți, care m-au învățat să-mi păstrez echilibrul, și am avut șansa să întâlnesc un om minunat care înțelege că viața personală și cariera profesională fac parte din universul individualității mele. Timpul zilnic pe care mi-l acord se regăsește în fiecare reușiță de care mă bucur.
JCS: Nu mulţi sunt cei care ştiu că Ionela Kovacs este şi psiholog. Dacă ţinem cont de filtrul psihologului, cât de greu este să îţi devină cineva prieten?
I.K.: Sunt o persoană deschisă, dar şi foarte selectivă în același timp. Interacționez bine cu cei din jurul meu și în general cu toate persoanele cu care intru în contact. Am mulți amici, sunt multe persoane care îmi sunt dragi și în compania cărora mă simt bine și le-aș acorda oricând sprijinul meu. Prieteni am puțini. Pentru mine prietenia nu este doar un concept, ci o relație profundă, care are la bază sentimente și rațiuni bine conturate. De aceea prieteni am puțini, dar alături de care pot rămâne o viață.
JCS: Cu mândrie spui mereu că cea mai importantă realizare a ta este băiatul tău. I-ai spus vreodată acest lucru privindu-l in ochi?
I.K.: Da, fac asta mereu, pentru că un copil trebuie să crească înconjurat de dragoste și trebuie să simtă și să știe că este iubit. Și da, este adevărat, cea mai importantă realizare a vieții mele este fiul meu, pe care îl iubesc nespus de mult și de care sunt foarte mândră. El este principalul meu susținător și în tot ceea ce fac mă raportez la sentimentele lui și recunosc că el mi-a dat în permanență puterea de a lupta pentru atingerea fiecărui obiectiv propus, de aceea în tot ceea ce fac sunt condusă de dorința de a-l face pe fiul meu să fie mândru de „mama”. Mă topesc sub privirea și glasul lui atunci când îmi spune că sunt mama pe care și-o dorește. Cred că aceasta este adevărata fericire.
JCS: Spune-mi trei lucruri pe care le-ai schimba în jurul tău pentru o lume altfel.
I.K.: Dacă ar sta în puterea mea aș schimba mediocritatea, ignoranța și lipsa de profunzime.
JCS: După ce motto te ghidezi în viaţă şi în tot ceea ce faci?
I.K.: Privind în direcția bună și având motivația potrivită, tot ce trebuie să fac este să merg înainte.
JCS: Ai vreun regret?
I.K.: Nu, pentru că am înțeles că un om poate avea totul neavând nimic și nimic având totul. De aceea am învățat să mă bucur de ceea ce am.
JCS: Enumeră trei lucruri la care o femeie nu ar trebui să renunţe niciodată şi de ce?
I.K.: În primul rând, o femeie nu trebuie să renunțe la a trăi după sufletul său, la încrederea în sine și la puterea de a se bucura de lucrurile mărunte din viața ei, lucruri care construiesc adevărata fericire.
JCS: De 8 Martie nu îţi cer să transmiţi un mesaj femeilor ci bărbaţilor.
I.K.: Da, cred că cel mai potrivit mesaj ar fi să nu uite să fie fericiţi și să aibă curajul să-și dezvăluie trăirile și să le să împărtășească cu cele care le sunt alături. Să înțeleagă că sensibilitatea nu este o slăbiciune ci un sentiment profund care definește caracterele alese.