Reactualizat la:

Ion Vela: „Cercetarea ştiinţifică, realizare deosebită“

Ion Vela: „Cercetarea ştiinţifică, realizare deosebită“
Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru ziarul Timpul, conducătorul celei mai importante instituţii de învăţământ din judeţul Caraş-Severin, Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, a vorbit despre realizările efectuate în timpul mandatului său.

Rectifica

Timpul: Domnule prof. Ion Vela, reşiţenii ştiu că aţi adus UEM în Aula Europei. Însă, în curând vi se încheie mandatul de rector al acestei instituţii de învăţământ superior. Spuneţi-ne câteva din cele mai importante realizări din aceşti ani.

I.V.: – Într-adevăr, timp de şapte ani de zile am fost rectorul acestei universităţi şi după legea veche mai stau până în februarie 2008. În 2000, când am preluat conducerea acestei instituţii erau 1.400 de studenţi, 1.000 bugetari şi 400 cu taxă. În prezent, am ajuns la 4.800 de studenţi, atât la zi, cât şi la distanţă, la masterat, cât şi la doctorat. În această perioadă am reuşit să autorizăm noi specializări. La Facultatea de Ştiinţe Economice am înfiinţat informatică şi contabilitate de gestiune ş.a., specializări căutate pe piaţa forţei de muncă. Sigur că în dezvoltarea bazei materiale am avut realizări deosebite: am reuşit să realizăm biblioteca electronică, o sală multimedia şi o sală de protocol. Recent, am primit de la Consiliul Local Coronini o suprafaţă de teren pe care dorim să dezvoltăm o bază turistică cu un număr de 30-40 de locuri. Au fost modernizate cantina, căminul studenţesc. Privind activităţile didactice, pe lângă creşterea numărului de studenţi, am reuşit să fim autorizaţi pentru masterat în mai multe specializări şi conducere de doctorat în domeniul ingineriei mecanice, având doctoranzi atât din ţară cât şi din străinătate. O realizare deosebită este activitatea de cercetare ştiinţifică. Un cadru didactic care nu are activitate ştiinţifică nu este profesor universitar. Dacă în 2000 aveam încasări din activitatea de cercetare ştiinţifică de 50 de milioane de lei vechi, acum am ajuns ca în prezent să depăşim 30 de miliarde lei vechi, folosiţi atât pentru plata celor care desfăşoară activitatea de cercetare, cât şi pentru dotarea acestor laboratoare de cercetare ştiinţifică.

Timpul: Ce nu aţi reuşit şi care au fost obstacolele?

I.V. Nu am reuşit să construiesc o bază sportivă, deşi am avut anumite terenuri, însă între timp s-a schimbat regimul juridic al lor şi nu putem investi. Apoi, consider o nerealizare faptul că nu avem o casă universitară. Aici nu am găsit sprijin din partea autorităţilor locale, ci chiar ni s-au pus piedici.

Timpul: Sunteţi apropiat de studenţi? Cum poate un student care are o problemă să stea de vorbă cu dvs.?

I.V. Eu cred că pentru orice student e foarte simplu ca atunci când doreşte să aibă o discuţie cu mine să vină la rectorat. Uşa e deschisă pentru toţi. Periodic mă găsesc în bibliotecă, cămin, coridoarele universităţii. Recunosc că având aşa multe probleme, de multe ori sunt îngândurat şi poate par încruntat, fapt care poate îi reţine să intre în discuţii cu mine. Însă, în fiecare vineri avem şedinţă a biroului unde participă şi preşedintele de ligă. Le-am spus de multe ori să ridice probleme, dar le lipseşte curajul de a mi le prezenta.

Timpul: Totuşi cei care au avut acest curaj, ce probleme v-au semnalat? Pentru că, de exemplu, la ziarul Timpul vin studenţi care se plâng că taxele sunt prea mari.

I.V.: Într-adevăr, pentru unii taxele sunt mari. Dar, făcând o comparaţie cu alte universităţi, taxele de la UEM sunt foarte mici. De exemplu, de la minister primesc subvenţie, pentru un student de la inginerie în jur de 33 de milioane lei vechi, iar taxa de la studenţii nebugetari este de 14 milioane, în condiţiile în care noi ar trebui să echivalăm taxa cu subvenţia studentului bugetar. Însă, am acceptat această taxă mică având în vedere situaţia locuitorilor din Caraş-Severin care au salarii foarte mici. Noi susţinem financiar pregătirea unor studenţi. De exemplu, pentru o specializare de 25 de studenţi noi primim de la minister câteva sute de milioane. Cheltuielile cu un profesor sunt un miliard pe an. Mă întreb atunci cine suportă cheltuielile pentru celelalte cadre didactice, personalul administrativ, toate cheltuielile materiale decât universitatea din veniturile globale. Atunci aceste specializări sunt pierderi financiare, dar sunt câştiguri pentru Reşiţa. Dacă le desfiinţăm, societăţile comerciale duc lipsă de specialişti şi atunci şi noi ducem Reşiţa spre desfiinţarea ei ca centru industrial.

Timpul: Da, specializaţi tinerii şi, totuşi, de ce un student, cu toată specilizarea lui, întâlneşte atâtea dificultăţi la angajare, chiar şi de la firmele care au nevoie de el, pe motiv că nu are experienţă?

I.V.: Toţi cei care doresc să angajeze au o mentalitate învechită: doresc specialişti foarte buni, să fie tineri, iar ei să nu plătească nimic. Ei caută oameni cu experienţă, însă unui tânăr trebuie să i se asigure o perioadă de acomodare la locul de muncă. Pentru rezolvarea acestei probleme am vorbit cu directorii societăţilor mari din Reşiţa să facem anumite contracte pentru ca studenţii noştri să facă practică la ei, să fie angajaţi pe timpul vacanţei pentru a reduce această perioadă de acomodare. Dar vreau să mai adaug şi faptul că, în ultimul timp, învăţământul devine superficial pentru că studenţii nu înţeleg cât de important e să se pregătească temeinic.

Timpul: Se spune că în cadrul UEM există acest fenomen de superficialitate, dar s-ar datora faptului că la catedră sunt şi cadre didactice nespecializate.

I.V.: Nu. Astea sunt justificări ca să îşi acopere dezinteresul unii. Sigur, nu toate cadrele didactice pot fi la nivelul unui profesor care are 30, 35 de ani de învăţământ, ci sunt şi cadre tinere, dar ele se formează zi de zi. Problema e că tinerii aleargă foarte mult după un câştig imediat şi atunci neglijează pregătirea din timpul facultăţii. De fapt, alergatul după câştig e o boală care ne-a apucat pe toţi după anii 90.

Timpul: Dle rector, există fenomenul mită în instituţia pe care o conduceţi?

I.V.: Am avut sesizări privind acest aspect, dar nimeni nu vrea să-mi spună concret. Deci, nu am un caz concret. Sunt doar vorbe, însă mă gândesc că nu iese fum unde nu e foc, dar nimeni nu vrea să-mi dea date concrete.

Timpul: Ce aţi face dacă vi s-ar da nume?

I.V. Aş aplica legea. Aş verifica şi cadrul didactic respectiv va fi dat afară, pentru că nu are ce căuta într-un loc în care se formează mentalităţi. Ca rector nu pot să descopăr astfel de fapte, iar studenţii nu mă ajută. Nici reşiţenii. Au venit la mine, m-au sesizat că X, Y ia mită. Şi am spus: da, haideţi să trecem la fapte şi să puneţi pe hârtie ceea ce-mi spuneţi mie. Atunci dau înapoi, iar eu îmi pun întrebarea: oare nu dânşii au fost cei care i-au provocat? Pentru că eu nu cred că un cadru didactic nu trece un student care învaţă, până ce nu-i dă mită.

Carte de vizită: Ion Vela

Data naşterii: 13.10.1945.

Stare civilă: căsătorit, 2 copii.

Studii: Facultatea de Mecanică, Doctor în Ştiinţe Tehnice.

Activitate: rector al Universităţii „Eftimie Murgu“ Reşiţa, din 2000.

Nina Curiţa

nina.curita@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Uite ședința, nu e ședința!
CARANSEBEȘ - Deși anunțase ședință pentru această dimineață, iar aleșii locali s-au prezentat la ora [...] mai multe »
În conturile a 59 de fermieri au ajuns aproape 800 de mii de lei
CARAŞ-SEVERIN - Aţi ştiut că în Caraş-Severin există fermieri care primesc bani frumoşi de la APIA numai pentru [...] mai multe »
Nu mai vin în Caraş până nu se repară drumurile!
CARAŞ-SEVERIN - Asta ne-a spus un clujean care se chinuia să străbată cu 20 km/oră drumul dintre Dalboşeţ şi [...] mai multe »
I-a reuşit spargerea, dar îl aştepta Poliţia
REŞIŢA - Cât de ghinionist poţi să fii dacă, după ce pui la punct un furt, la ieşirea pe fereastră, cu cagula [...] mai multe »
Nu ne-a ajuns alcoolul la volan! De droguri mai aveam nevoie…
CARAŞ-SEVERIN - Trei tineri cu vârste între 19 și 24 de ani au fost surprinşi, peste weekend, conducând pe [...] mai multe »
Şedinţă cu scântei la Caransebeş. Liberalii au părăsit-o!
CARANSEBEȘ - Ședința Consiliului Local din prima zi a săptămânii n-a fost, de fapt, o ședință, pentru că [...] mai multe »
Primarul cu ochii-n pământ din cauza lui… Dorel din Italia
RĂCĂȘDIA - Locuitorii comunei Răcăşdia se confruntă de doi ani cu străzi sparte, praf și zgomot. Este vorba de [...] mai multe »
Oraviţa, prin praful prezentului spre apa viitorului
ORAVIȚA - Orăvițenii au nevoie de nervi tari pentru a face față unor lucrări de mare anvergură, dar rezultatele [...] mai multe »
De ce nu mai putea Torma să rămână în PNL ?
REŞIŢA - Joia trecută s-a terminat telenovela politică dintre Torma şi PNL. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou