ZĂVOI – Spune primarul comunei Zăvoi, Ion Scorobete, cel care are planuri mari pentru comunitatea de pe valea Bistrei. După ce a fost viceprimar şi, pentru aproape doi ani, primar interimar la Zăvoi, Ion Scorobete este, din vara lui 2012, primar cu acte-n regulă. A câştigat detaşat alegerile pentru că, spune el, „a făcut în doi ani de interimat mai mult decât au făcut alţii în 20 de ani“ (n.r. – reamintim că fostul primar al comunei Zăvoi, Antonie Bunei, a fost cercetat pentru primire de mită, motiv pentru care a fost suspendat de la conducerea primăriei, Ion Scorobete devenind astfel primar interimar). Acum, are în spate o echipă tânără, cu care este convins că va face treabă bună. Planuri sunt, dar nu şi bani, aşa că şi-a pus toată speranţa în fondurile europene, pe care intenţionează să le acceseze. Pentru toate acestea este, însă, nevoie de multă muncă, lucru care nu-l sperie. Ba din contră, spune că doar aşa va reuşi să facă mai multe pentru oamenii care anul trecut în iunie i-au dat votul de încredere. „Proiecte sunt, bani nu! Lucrăm, în prezent, la un proiect ce are în vedere introducerea reţelelor de canalizare în comună. Momentan nu am găsit nici o sursă de finanţare, dar aşteptăm. De asemenea, avem depuse, încă din 2012, la Ministerul Educaţiei, alte două proiecte. Unul pentru o grădiniţă nouă la Măru, şi altul pentru o creşă în satul Voislova. Poate părea ciudat, dar la Voislova sunt mulţi părinţi tineri care lucrează la Oţelu Roşu şi Caransebeş, şi cărora le-ar prinde bine o astfel de unitate, unde să-şi poată lăsa copiii pentru mai multe ore“.
Printre priorităţile edilului de pe Valea Bistrei se mai numără şi construirea unui bloc ANL, cu 34 de apartamente, precum şi asfaltarea uliţelor din Măru şi Zăvoi.
În primăvară, la Zăvoi, vor începe lucrările de construcţie a unei noi grădiniţe, cu două terenuri de sport, după ce, la finele anului trecut, a avut loc licitaţia de atribuire a lucrării. Fondurile sunt alocate de Ministerului Educaţiei, iar constructorul este din Lugoj. Tot în primăvară se vor relua şi lucrările de modernizare a căminelor culturale din Zăvoi şi Măru, care sunt aproape gata. În agenda de lucru a edilului sunt bifate alte trei investiţii de acest gen, şi anume, reabilitarea şi modernizarea căminelor culturale din satele Voislova, Valea Bistrei şi Măgura. Toate acestea intră, însă, la capitolul proiecte, căci, momentan, în bugetul local nu sunt prevăzute fonduri pentru aşa ceva.
Roxana Bălan Nafiru