Reactualizat la:

Ion Roua, incurajat sa nu renunte la sculptura

Ion Roua, incurajat sa nu renunte la sculptura
REŞIŢA – Reşiţenii pot vizita, zilele acestea, o expoziţie de sculptură, cu teme religioase şi istorice.

Rectifica

Peste 20 de lucrări de sculptură în lemn au fost expuse, luni după-amiază, la biblioteca germană din Reşiţa. Acestea poartă semnătura artistului plastic amator Ion Rouă, un reşiţean în vârstă de 67 de ani, care şi-a dedicat o mare parte din viaţă acestei arte. Întrucât nu a putut fi prezent la vernisaj din motive bine întemeiate, Ion Rouă a fost reprezentat la eveniment de soţia şi nepoată. În deschidere a vorbit gazda evenimentului, Erwin Josef Ţigla, care a declarat că uşile bibliotecii germane, precm şi cele ale Centrului Social „Frederic Ozanam” din Reşiţa vor fi mereu deschise pentru toţi aceia care-şi doresc să se exprime în plan artistic.

„De-a lungul unui an calendaristic încercăm, prin multitudinea expoziţiilor pe care le organizăm, să aducem în prim-plan artişti plastici amatori, care se dedică artei. De data aceasta este vorba despre Ion Rouă, un om care şi-a dedicat întreaga viaţă sculpturii şi pe care am dorit să-l ajutăm cu această primă expoziţie personală”, a precizat Ţigla.

Despre cele 26 de lucrări ale artistului au mai vorbit George Molin, coordonatorul Clubului de Sculptură din cadrul Forumului Democratic al Germanilor din Caraş-Severin, şi dr. fil. Ada D. Cruceanu, care a precizat că Ion Rouă se înscrie în tradiţie prin ceea ce a moştenit de la tatăl său, Gheorghe Rouă, şi el artist amator, iar, pe de altă parte, inovează atunci când apar scene complicate, cu multe personaje, cum ar fi cele de luptă, pe care puţini dintre sculptorii contemporani, fie ei profesionişti sau amatori, s-ar ambiţiona să le realizeze. În lucrările sale artistul abordează teme legate de viaţa la ţară, teme istorice şi religioase, oprindu-se chiar şi la portret.

Moştenind talentul artistic de la tatăl său, Ion Rouă nu s-a oprit doar la sculptură, de-a lungul timpului realizând compoziţii de grafică şi pictură, goblen şi gravură. Atmosfera caldă şi primitoare a fost întregită, pe tot parcursul serii de luni, de acordurile de chitară ale reşiţeanului Vicenzo Cerra. Nu trebuie uitaţi nici organizatorii, fără de care expoziţia nu ar fi reuşit să ajungă în faţa publicului. Este vorba despre Forumul Democratic al Germanilor din Caraş-Severin, Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa, alături de Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici”.

Roxana Bălan Nafiru



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Atracţia nudă a minunii cinetice
REŞIŢA - Artezienele Reşiţei au fost nu o dată în centrul atenţiei, fie prin electoralele spumante care le [...] mai multe »
Trei kosovari, opriţi la frontieră
CARAŞ-SEVERIN - Cei trei au fost prinşi în miez de noapte de poliţiştii de frontieră orăviţeni, la aproximativ [...] mai multe »
Dunca cere avize pentru iarnă, deși e sceptic că le va și primi
MUNTELE MIC - Omul de afaceri timișorean, unul dintre cei mai importanți investitori din turismul cărășean, se [...] mai multe »
Una din patru şcoli cărăşene n-are autorizaţie
CARAŞ-SEVERIN - Şi lipsesc atât autorizaţia sanitară de funcţionare, cât şi cea de securitate la incendiu. Este [...] mai multe »
La Caransebeș, conductele de apă se sparg mai ceva ca baloanele
CARANSEBEŞ - Cititorii JCS și Caon.ro continuă să ne trimită imagini cu străzile Caransebeșului pe care apa curge [...] mai multe »
Verdictul rectificării bugetare, așteptat cu înfrigurare
CARAŞ-SEVERIN - La sfârşitul lunii august, primăriile vor primi bani în urma rectificării bugetare. Sumele [...] mai multe »
De la Dorel, la Strâmbă-Canale de Reşiţa
REŞIŢA - Un Strâmbă-Canale a fost reclamat, zilele trecute, într-o postare pe Facebook a fostului arhitect al [...] mai multe »
A lovit o femeie și a fugit de la locul accidentului
REȘIȚA - S-a întâmplat duminică, în jurul orei 18, pe str. Rândul Trei din Reșița, unde s-a produs un accident [...] mai multe »
Cine butonează, rămâne fără permis
CARAŞ-SEVERIN - Fără telefoane sau alte dispozitive mobile, capabile de înregistrare sau redare text, foto sau [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou