Reactualizat la:

Ion Marin şi-a reziliat contractul cu Dinamo

Ion Marin şi-a reziliat contractul cu Dinamo
Tehnicianul lui Dinamo, Ion Marin, şi-a reziliat vineri contractul cu formaţia roş-albă, deoarece s-a decis să dea curs unei oferte din străinătate primite în ultima perioadă, informează site-ul oficial al clubului.

Rectifica

“Vreau să mulţumesc clubului pentru înţelegere, pentru susţinerea de care am avut parte în această perioadă. În urmă cu o lună am primit o ofertă de a antrena în străinatate, iar azi-noapte, după meciul de la Istanbul, am hotărât să dau curs acestei propuneri. Reziliereacontractului cu Dinamo s-a făcut pe cale amiabilă, cu acordul ambelor părţi. Jucătorilor şi staff-ului tehnic le mulţumesc pentru gestionarea bună a acestei perioade şi mă refer aici la programul de pregătire, la organizarea jocurilor”, a spus Marin.

Fostul antrenor le doreşte succes jucătorilor dinamovişti în îndeplinirea obiectivelor din acest sezon: “Le doresc dinamoviştilor mai mult noroc decât am avut la Istanbul. Sunt sigur că, uniţi, vor putea face faţă campionatului, Cupei României şi nu în ultimul rând în a doua jumătate a parcursului în Liga Europa. Sunt convins că adevăraţii fani dinamovişti vor reveni alături de echipă şi o vor susţine necondiţionat”.

Tehnicianul l-a înlocuit în urmă cu o lună pe Dario Bonetti şi a debutat pe banca tehnică a lui Dinamo în meciul de pe teren propriu cu Pandurii Târgu Jiu, scor 1-1. El i-a mai pregătit pe roş-albi în alte două meciuri, cu FC Braşov, scor 1-0, în etapa a 10-a, şi cu Galatasaray, scor 1-4, în Grupa F a Ligii Europa. Presa din România a vehiculat că Marin va prelua echipa arabă Al-Ettifaq.

Sursa: NewsIn



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Fotbal
România U19 a pierdut la scor
Debut nefast pentru naţionala României de juniori under 19 la Turul de Elită care se desfăşoară la Krasnodar. mai multe »
România, în grupă cu Spania
Naționala „tricoloră” și-a aflat adversarele din preliminariile Campionatului European de fotbal. Burleanu și [...] mai multe »
Cele mai reușite “cadre” de la Mondial! Nominalizații turneului din Rusia
Campionatul Mondial din Rusia, ediția 2018 s-a terminat, Franța a fost desemnată pe merit campioană mondială [...] mai multe »
Finala Cupei Mondiale 2018! Croația atinge borne istorice
Croația este pentru prima dată în marea finală a Cupei Mondiale în toată istoria sa, iar duminică va da piept de [...] mai multe »
Prima semifinală de la Campionatul Mondial: Meciul Franţa-Belgia se joacă marți
Marţi va avea loc prima semifinală a Campionatului Mondial din Rusia. Franţa va întâlni Belgia, la [...] mai multe »
SUA, Canada și Mexic vor organiza CM din anul 2026
Candidatura comună a SUA, Canadei şi Mexicului a ieşit învingătoare în cursa pentru organizarea Cupei Mondiale [...] mai multe »
Rapid a câştigat Cupa României după un succes cu 3-1 în faţa Stelei
Academia Rapid a câştigat cu 3-1 meciul jucat împotriva Stelei în finala Cupei României, faza pe Bucureşti, şi au [...] mai multe »
Bogdan Stancu se retrage de la echipa națională
Atacantul român a trimis o scrisoare Federației Române de Fotbal prin care anunță că se retrage de la echipa [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou