Reactualizat la:

Ion Marin Almajan: Simteam nevoia sa fiu purtatorul de cuvant al frumusetilor, istoriei, traditiilor si a oamenilor

Ion Marin Almajan: Simteam nevoia sa fiu purtatorul de cuvant al frumusetilor, istoriei, traditiilor si a oamenilor
REŞIŢA – Ion Marin Almăjan s-a născut la data de 16 noiembrie 1940, în Dalboşeţ, judeţul Caraş-Severin. Este prozator, poet şi publicist.

Rectifica

Sorina Ioana: Ce înseamnă atât pentru omul, cât şi pentru scriitorul Ion Marin Almăjan „Ţara Almăjului“?

Ion Marin Almăjan: Am scris şi am vorbit mult despre această „Ţară a Almăjului“. Este pământul din care mă trag. Este matricea din care am venit pe lume, care şi-a pus amprenta asupra sensibilităţii mele şi a sufletului meu. Este patria mică spre care inima şi gândul meu se întorc mereu şi se vor întoarce până în ultima zi a vieţii mele.


S.I.: În 1963, în revista „Scrisul Banăţean“ aţi semnat povestirea de debut „Moartea hulubului“ cu numele de Ion Marin Almăjan. De ce aţi adăugat numelui Ion Marin şi Almăjan?

I.M.A.: Argumentele sunt incluse în ce spuneam despre această zonă din care vin. Am făcut acest lucru pentru că simţeam nevoia să fiu „purtătorul de cuvânt“ al frumuseţilor, istoriei, valorilor spirituale, tradiţilor din acest frumos colţ de Românie. Şi nu în ultimul rând, al oamenilor din mijlocul cărora m-am ridicat, al acelor „ţărani imperiali“ ca să citez pe unul dintre marii noştri oameni de cultură.


S.I.: De ce obicei din copilărie vă amintiţi cu drag şi astăzi?

I.M.A.: Sunt multe obiceiuri de care îmi amintesc cu drag şi despre care am şi scris în câteva din cărţile mele, mai ales în această ultimă carte „Amintiri despre ţărani“. Nu aş vrea să fac o listă a lor. Multe din ele mi-au marcat copilăria, mi-au marcat sufletul ca să spun astfel, într-un timp în care multe din trăsăturile patriarhale ale vieţii de la ţară se mai păstrau încă. Poate că în mod special mi-au încălzit copilăria obiceiurile de iarnă. Frisonam la Moş Ajun, când în zori cu bâtul din alun, înflorat de taica cu cuţitul, plecam la colindat. „Iu, iu bună-i ziua lui Ajun/Dar mai bun a lui Crăciun/Că-i cu mei/Cu purcei/Cu copiii după ei“. Îmi amintesc cu mare plăcere de „Denii“, de dinainte de Înviere, de biserica din satul meu natal. Cu tot atât de mult drag, îmi aduc aminte şi de preotul ce a slujit multe generaţii, care era una dintre personalităţiile esenţiale ale localităţii. Îmi vin acum în minte multe alte obiceiuri frumoase (zâmbeşte), printre care şi „măsuratul oilor“ sau „sâmbra oilor“ cum se spune în altă parte, şi multe altele.


S.I.: În opera „Amintiri despre Ţărani“ spuneţi că personajele din carte sunt demult dispărute. Care este percepţia dumneavoastră faţă de ţăranii actuali şi obiceiurile rămase?

I.M.A.: Ţăranii aceştia, ţăranii imperiali, aşa cum i-am numit, ţăranii care au avut simţul demnităţii personale sunt cei care au avut conştiinţa că nu se poate trăi fără muncă, fără să lucreze îndârjit un pământ rău care i-a răsplătit cu puţine roade, după câtă trudă au depus. Nişte ţărani care erau pătrunşi de normele morale, de normele creştine. Pe aceşti ţărani i-am iubit, pe aceşti ţărani am încercat să îi reînviu, dacă e posibil în aceste pagini de carte. Pentru ei acest plâns pe care cartea mea îl conţine, ca un regret că ţăranii aceştia în accepţiunea adevărată a cuvântului, nu mai există, ei au pierit în istorie. Iar cei care trăiesc acum în localităţile rurale, cel puţin din zona pe care o cunosc şi iubesc, aceşti trăitori de la sat sunt departe de accepţiunea de ţărani de altădată. Sunt orice altceva dar ţărani nu mai sunt. Atunci când cobor în valea aceasta a „Ţării Almăjului“, mă cuprinde un sentiment de bucurie şi mă copleşeşte un sentiment de jale. Bucuria e pricinuită de zonă, de dealuri, de Nera, de păduri, de tot ce ţine de frumuseţea şi de splendoriile acestei regiuni. Jalea este urmarea căderii acestor urmaşi ai „ţăranilor imperiali“ într-o postură jalnică.


S.I.: Este adevărat că aţi fost primul scriitor român care a avut o pagină de internet?

I.M.A.: Nu ştiu dacă am fost primul scriitor care a avut o pagină de internet. Eu am fost câţiva ani buni directorul unei reviste pe internet „Luceafărul românesc“, care odată cu moartea scriitorului Artur Silvestri, care era făptuitorul acestei reviste, să zicem patronul ei şi a altora precum „Neamul românesc“, „Floarea darurilor“, „Epoca“ reviste ce au fost desfiinţate.


S.I.: Cariera dumneavoastră ca şi scriitor ar fi fost şi mai fructuoasă, dacă aţi fi locuit în Bucureşti?

I.M.A.: Din păcate întrebarea ta are un sâmbure de adevăr. Înainte de 1989 aşa erau organizate lucrurile, încât cărţile scriitorilor circulau prin toată ţara, era un bun sistem de difuzare a cărţii. În cea mai mică localitate, ştiu eu din ce zonă a României, aveai şansa să îţi găseşti cărţile care puteau fi şi citite. Exista o critică literară de valorizare. Te lecturau criticii respectivi, iar critica te aşeza pe un anumit nivel al valorii, pe o anumită înălţime în rândul confraţilor tăi. Ştiai cine eşti! Se ştia cine eşti! Atunci numele noastre circulau prin toată ţara şi, să zicem, eram scriitori ai întregii Românii. După 1990, aceste două condiţii au dispărut. Critica de întâmpinare nu mai există, este fulgurantă, puţin vizibilă. Am ajuns şi datorită necirculaţiei cărţilor, tirajelor foarte mici, scriitorii unei provincii, în cel mai bun caz, ai unui oraş sau ai unei localităţi, cu câteva mici excepţii care nu fac decât să confirme ceea ce spun eu acum. Fireşte, dacă aş fi locuit în Bucureşti înainte de 1989, aproape de critici, de marii scriitori, receptarea mea ar fi fost mult mai bună. Probabil că locul meu în acest sistem de valorizare ar fi fost net superior. Dar mărturisesc cu mâna pe inimă că nu regret că nu m-am dus la Bucureşti, cum nu regret că nu am părăsit ţara atunci când mi s-a propus. Sunt un sentimental… Nu mi-a plăcut Bucureştiul, am fost chemat să mă duc la Bucureşti şi am refuzat cu obstinaţie. Am preferat să trăiesc la Timişoara, în capitala Banatului, într-un oraş în care primăvara florile înfloresc altfel decât oriunde în lume, iar iubirea, când eşti tânăr îţi umple sufletul de o bucurie pustiitoare.


S.I.: Aţi lucrat la „Drapelul Roşu“, aţi fost director al „Editurii Facla“, publicist-comentator, şef secţie la ziarul „Renaşterea Bănăţeană“. Cum reuşiţi să îmbinaţi cele două meserii, cea de scriitor şi cea de jurnalist?

I.M.A.: Nu ştiu dacă am îmbinat perfect profesiunile mele civile cu visul meu pentru scris. Probabil, dacă nu aş fi fost ziarist, dacă nu aş fi fost robul cuvântului scris zilnic, nu totdeauna cu multă cumpănire, adesea superficial uneori la comandă, cărţile mele ar fi fost mult mai adânci, mai pline de miez şi de sensuri, probabil mai valoroase. Gândesc că ziaristica mi-a afectat literatura, prin robia la care m-a supus. Nu ştiu cum se face presă astăzi, îmi pare rău să zic că la Timişoara nu prea există în acest ceas presă, nici la Reşiţa nu mai există, poate că există în alte zone. Dar dincolo de comandamentele politice din vremea regimului politic dictatorial, meseria de gazetar a fost înrobitoare. A cerut multă documentare, nu ai scris din vârful condeiului, nu ai scris ce îţi trecea prin cap, ci apropiindu-te de oameni şi înţelegând oamenii, şi reproducând adevărul, atât cât a fost posibil în acel timp. Eu am început la ziarul „regional“, o regiune ce cuprindea trei judeţe, chiar patru. Cuprindea o parte din judeţul Arad, în afară de Caraş-Severin şi Timiş, şi o parte din judeţul de Mehedinţi de astăzi. A trebuit să alerg, să umblu acolo unde eram trimis, ca să îmi întocmesc reportajele sau articolele. În general, eu am scris despre învăţământ, cultură şi reportaje, nu articole cu pronunţat caracter politic.


S.I.: Dintre toate operele dumneavoastră, care vă este cea mai dragă sau mai apropiată sufletului?

I.M.A.: În mod normal toate cărţile sunt copiii mei, pentru că alţi copii fizici nu am. Sunt purtătoarele mele de suflet şi de gândire. Îmi este foarte dragă cartea cu care am debutat: „Sunt dator cu o durere“. Este o carte care cuprinde temele majore ale societăţii în care trăiam atunci, ale anilor de după război. Sunt printre primi scriitori români care au tratat, cu mijloacele lui, cu posibilităţile lui, temele care mai târziu au devenit importante pentru mari scriitori români. Şi mă refer la colectivizarea agriculturii făcută cu sila împotriva ţăranului, la deportarea în Bărăgan, cartea mea a apărut în 1970, atunci când cenzura era în floare. Am scris în aceeaşi carte despre prizonierii din Uniunea Sovietică, despre cei care s-au întors după 15 ani de prizonierat. Deopotrivă îmi place să spun că iubesc romanul „Tornada“ care este un roman al oraşului Timişoara. Un volum de nuvele care se cheamă „Întoarcerea spre asfinţituri“ o carte deosebit de curajoasă pentru anul 1984, atunci când a apărut. Dar şi „Mătuşa mea Maria Theresa“ şi „În afara gloriei“ şi ultimul copil „Amintiri despre ţărani“.


S.I.: Ce sacrificii impune profesia de scriitor?

I.M.A.: Pe această temă am putea vorbi într-un singur interviu lung şi mult. Când am început să public aceste cărţi, să scriu aceste cărţi, eram foarte tânăr. Tinerii sunt bucuroşi să guste din viaţă cât mai mult, să muşte din ea. Faptul că îmi pierdeam nopţile şi după-amiezile scriind literatură, în dauna vieţii, însemna cel mai mare sacrificiu posibil. Este o veche vorbă din literatura latină: „Primum vivere, deinde filosofar“. Mai întâi trăieşte şi apoi filosofează. Poate că acest slogan e valabil în cazul filosofiei, dar în ce priveşte literatura, nu. Literatura cere forţă, presupune să ai ceea ce spaniolii zic „cohones“. Nu ştiu, dacă până la urmă, toate aceste sacrificii au un rost al lor sau, odată cu dispariţia noastră fizică, vor trece şi ele în uitare. În negura aceasta care cuprinde în general vieţile oamenilor şi lucrurile făptuite de ei… Asta e marea noastră Utopie.

Sorina Ioana

Ion Marin Almăjan: „Simţeam nevoia să fiu purtătorul de cuvânt al frumuseţilor, istoriei, valorilor spirituale, tradiţiilor şi a oamenilor din rândul cărora m-am ridicat, ai acelor ţărani imperiali…“



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Salvamontistii si elicopterul SMURD, misiune de salvare pe Tarcu
MUNȚII ȚARCU - Salvamontiștii de pe Muntele Mic au chemat elicopterul SMURD, după ce unui bărbat cu probleme [...] mai multe »
Noi fete pentru caminele din Carasova
CARAŞOVA - După ce a suferit reparaţii şi modernizări, căminul cultural din Iabalcea, sat aparţinător comunei [...] mai multe »
Atentie, soferi! Se circula greu pe DN 6, intre Caransebes si Cornea!
CARAȘ-SEVERIN - Trebuie să vă înarmați cu multă răbdare dacă aveți programat să circulați pe DN 6 în [...] mai multe »
Salvat din apele Dunarii de politistii de frontiera
BERZASCA - Un localnic a fost salvat și adus în siguranță la malul Dunării de către poliţiştii de frontieră [...] mai multe »
Statiunea de pe Cerna hulita, dar si solicitata
BĂILE HERCULANE - Asta datorită bazelor de tratament luate vara cu asalt de turiştii din întreaga ţară, dar şi de [...] mai multe »
Cea mai mare suprafata agricola din judet este lucrata de privati
CARAȘ-SEVERIN - Din cele 28.362 de hectare recoltate vara aceasta, numai 5.882 de ha au fost muncite de agricultorii [...] mai multe »
Maimutele cu mantie, cele mai noi atractii la Zoo Resita
REŞIŢA - Reprezentanţii municipalităţii ne informează că au fost aduse exemplare noi pentru colecţia de animale [...] mai multe »
55 de kilometri de drumuri inchise in judet! La iarna!
CARAŞ-SEVERIN - În şedinţa ordinară de la finele lunii trecute, Consiliul Judeţean a aprobat proiectul de [...] mai multe »
Pensionarii fericiti care pleaca la bai
REŞIŢA - Potrivit alocărilor automate realizate de Casa Judeţeană de Pensii, în baza punctajelor obţinute, în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou