Reactualizat la:

Ion Chisăliţă, la Tribunal

Ion Chisăliţă, la Tribunal
MOLDOVA NOUĂ – Edilul şef al oraşului de pe Clisură, Ion Chisăliţă, a fost citat ca martor în dosarul în care fostul manager al Spitalului din Moldova Nouă, Mircea Telescu, este acuzat de luare de mită.

Rectifica

Astfel, joi vor depune mărturie în acest caz mai multe persoane, printre care atât inculpatul cât şi femeia care l-a denunţat.

Avocaţii lui Mircea Telescu au depus la instanţă o cerere de eliberare provizorie sub control judiciar. Judecătorul nu s-a lăsat înduplecat iar fostul manager al spitalului din Moldova Nouă a rămas în arestul Penitenciarului Timişoara.

Astfel, în data de 11 martie s-a transpus cauza pe completul C4 Arestaţi – complet specializat în judecarea cauzelor de corupţie – şi s-a amânat judecata cauzei pentru data de 18 martie 2010, când va fi citat din nou Mircea Telescu.

Citat în calitate de martor, Ion Chisăliţă, primarul din oraşului din Clisura Dunării, a spus: „Am primit o citaţie să mă prezint în instanţă în această cauză. Legătura mea cu acest caz pleacă de la faptul că doamna care a făcut denunţul împotriva lui Mircea Telescu a fost în audienţă la mine. În acel moment i-am explicat că nu am competenţe în această speţă şi am îndrumat-o spre organele în drept să cerceteze astfel de situaţii şi i-am promis că îi voi face cunoscut managerului spitalului conţinutul audienţei, lucru pe care l-am şi făcut“.

Mircea Telescu este judecat pentru luare de mită, iar pe lângă edilul din Moldova Nouă au mai fost citaţi alţi patru martori, printre care şi femeia care a făcut denunţul în urma căruia s-a organizat flagrantul.

Anca Preda



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa dă cu subsemnatul și renunță la pensia specială
REŞIŢA - Primarul Reşiţei, Ioan Popa, şi-a semnat declaraţia în faţa unui notar public, documentul fiind postat [...] mai multe »
Olariu cumpără din Germania pentru Aeroportul Caransebeș
CARANSEBEȘ - Așa cum ați putut citi zilele trecute în Jurnal CS și pe Caon.ro, omul de afaceri Gabriel Olariu [...] mai multe »
Clinica Nera va fi finalizată
CARAȘ-SEVERIN - Viorica Dăncilă, premierul României, a vizitat vineri şi Clinica de recuperare oncologică de la [...] mai multe »
Bărbat mort într-un incendiu, la Obreja
OBREJA - Sâmbătă, în jurul orei 15.40, a fost anunțat un incendiu izbucit la o gospodărie din comuna Obreja. Au [...] mai multe »
Dispărut din august, un muncitor sezonier e căutat cu câinii la Fârliug
FÂRLIUG - Oamenii legii ne informează că au demarat ample acțiuni de căutare a unui bărbat de 60 de ani, dispărut [...] mai multe »
Skirt Bike Reșița 2019
REŞIŢA - Cea de a III-a ediție a Skirt Bike Reșița 2019 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, [...] mai multe »
15 hectare de vegetație în flăcări
MOLDOVA NOUĂ - Vineri, în jurul orei 17:00, a fost anunțat un incendiu de vegetație izbucnit între Moldova Nouă [...] mai multe »
Asigur primarii cărăşeni că vor avea toate facturile plătite pe programe !
CARAŞ-SEVERIN - Asta a promis premierul Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă susţinută vineri la [...] mai multe »
La 14 ani a furat cablul care schimba macazul din Gara Reşiţa Nord
REŞIŢA - Explicaţia copilului este halucinantă: avea nevoie de respectivele bucăţi de cablu pentru a-şi lega o [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou