REȘIȚA – Ioan Crina, viceprimarul cu atribuţii de primar al municipiului Reşiţa, crede că administraţia are nevoie de politicieni specialişti, de un centru viu şi de oameni mulţumiţi de oraşul în care trăiesc.
JCS: Sunteţi cunoscut mai mult ca un tehnocrat. Dincolo de această imagine, cine este omul Ioan Crina?
Ioan Crina: Aş începe aşa cu o istorie a mea, cu un fel de curriculum vitae. M-am născut la Reşiţa, în Câlnic, acum 54 de ani, am făcut şcoala generală la Câlnic, liceul la Reşiţa, armata la Lipova, înainte de facultate, şi am venit stagiar la ICM Reşiţa. După aproximativ cinci ani, am plecat din ICMR, am ales activitatea privată şi am făcut asta până în 2012, când am devenit viceprimar al Reşiţei. Am avut şi înainte experienţă în administraţie – cum consider că ar trebui să aibă orice om de administraţie, care ocupă o funcţie executivă –, în sensul că am fost patru ani consilier judeţean, 2000-2004, şi consilier local, 2008-2012. Astfel că atunci, în 2012, când am venit ca viceprimar, am ştiut ce înseamnă munca de administraţie, combinată cu partea de management şi de conducere, din sfera privată, mi-a fost foarte uşor să mă confrunt şi să rezolv probleme mult mai repede şi mai bine, venind cu un suflu nou, din mediul privat. Asta ar fi pe partea profesională a lucrurilor. Familial, sunt căsătorit, am trei copii, unul din prima căsătorie, doi din a doua, doi sunt ingineri, unul este student, am o familie frumoasă, ne înţelegem foarte bine, chiar de multe ori îmi pare rău că acum, în această perioadă, îi supun la fel de fel de presiuni, cu care ei nu sunt obişnuiţi. Am avut acceptul şi susţinerea lor pentru demersurile pe care le voi face în perioada imediat următoare vizavi de candidatura la Primăria Reşiţa. Sintetizând, sunt un om al locului, aici m-am născut, aici am trăit, aici mi-am făcut afacerile, într-adevăr copiii acum au plecat, au studii superioare, doi dintre ei sunt ingineri nu departe de noi, în Timişoara, au meserii care sunt la mare căutare.
JCS: De ce aţi ales Reşiţa?
I.C.: Eu sunt bănăţean! Cum spune nevastă-mea, bănăţeanul nu pleacă de acasă. Mie-mi place aici, eu chiar iubesc oraşul ăsta, iar unul dintre atuurile care m-au făcut să candidez este şi acela că vreau să dau înapoi oraşului măcar puţin din ce mi-a dat. Am lipsit din oraş doar pe perioada armatei şi a facultăţii, în rest am fost tot timpul aici, începând de la grădiniţă, şcoală, până la terminarea liceului, şi ulterior, lucrul în uzină, în ICMR, care pentru mine a fost o perioadă foarte importantă, unde am fost învăţat să lucrez într-o echipă, unde se respecta omul care muncea, era un anumit sistem în muncă şi, ca tânăr inginer, învăţai să te încadrezi în el, iar acest lucru contribuia foarte mult la formarea ta ulterioară ca om.
JCS: Unde este acum Reşiţa şi unde credeţi că ar trebui sau ar putea ajunge cu ajutorul dvs?
I.C.: Cu ajutorul meu, cu ajutorul mai multora, pentru că eu cred că nu se poate face nimic decât într-o echipă, şi este într-adevăr imperios necesar să ne unim. Fiindcă dacă suntem dezbinaţi şi ştim doar să arătăm cu degetul, nu cred că vom rezolva foarte multe. După cum se ştie, nu pot vorbi urât despre oraşul meu! Îmi displace total când îi aud pe alţii că spun despre Reşiţa că este un oraş urât, mort, fără viitor, creează o atmosferă total neatrăgătoare vizavi de oricine ar veni la noi, atât ca turist, cât şi ca investitor. Am foarte multe cunoştinţe în ţară, lucrând în sfera privată, oameni cu mici şi medii afaceri, care tot timpul mă sună şi mă întreabă pentru că atunci când caută pe internet, găsesc doar comentarii negative. Nu cred că ar trebui să procedăm în acest fel!
JCS: Care sunt direcţiile spre care s-ar putea dezvolta Reşiţa?
I.C.: Reşiţa are câteva avantaje care clar trebuie valorificate ulterior. Ca şi un potenţial, încă are un nucleu de tehnicieni buni, şi pe partea de TMK, fostul CSR, şi pe partea de ICMR. Are un nucleu de la care tinerii, dacă ar fi cooptaţi, îndrumaţi, ar putea să înveţe. Când spun nucleu tehnic, mă refer de la nivelul cel mai înalt, de la specialişti şi ingineri, până la muncitori şi operatori. Nu găseşti oriunde, nici măcar în Europa, oameni sau nuclee pe lângă care poţi pune tineri care să înveţe şi să asigure continuitatea. Suntem un oraş cu industrie veche, avem o tradiţie industrială, iar acest lucru trebuie valorificat. Mulţi au auzit de Reşiţa, mai ales cei care lucrează în acest domeniu. Al doilea atu este că stăm, trăim într-o zonă frumoasă! Suntem la 50 de kilometri de Semenic, în jurul nostru este, ambiental, foarte frumos. Sigur putem dezvolta ceva pe această parte turistică, pentru că nu e normal să stai în vârful muntelui când te duci la schi. Te duci ziua la schi, cobori seara în oraş, unde să ai şi posibilitatea să îţi petreci timpul liber, să poţi merge la un teatru, la un club, la un film, la cumpărături. Deci clar trebuie creat acest sistem. Acestea sunt două axe importante pe care municipiul s-ar putea dezvolta, şi ar trebui să ţinem cont de ele. Ca dezavantaj principal ar fi faptul că nu avem o piaţă a forţei de muncă salariale bine plătită. N-au apărut încă firmele care trebuie să facă ceva mai complicat, unde au nevoie de muncitori cu calificare, la care să fie un sistem concurenţial, să le crească salariile. Piaţa forţei de muncă încă este mai mult pentru muncitori necalificaţi, iar salariile sunt joase. Acesta este un dezavantaj, dar eu cred că se va reglementa. Al doilea dezavantaj ar fi că nu suntem tocmai pe rutele comerciale ale Europei. Autostrada până la Lugoj ne-a creat totuşi un avantaj, pentru că suntem la 50 de kilometri de Lugoj şi ne-am apropia. Dar nu suntem pe rutele paneuropene, unde omul să se dea jos de pe autostradă, să fie acolo şi să-i convină. Mai nou, datorită faptului că Serbia va intra în Uniunea Europeană, am văzut foarte mult interes din partea unor firme care caută locaţii apropiate de statul vecin. Fiind în regimul de preaderare, aceste firme caută locaţii ca să-şi facă legăturile cu Serbia. Chiar zilele trecute m-au căutat reprezentanţii a trei firme care sunt interesate, având afaceri cu Serbia şi care s-ar stabili în zona noastră, unde le convine. Ca administraţie publică, trebuie să ne ocupăm de dezvoltarea edilitară a Reşiţei, pentru că aşa creştem calitatea vieţii cetăţeanului. Acolo unde omul începe să fie mulţumit, şi cel care vine şi vede că lucrurile se mişcă edilitar, şi în administraţie, e clar mai atras de oraşul respectiv.
JCS: Vorbeaţi despre trei axe de dezvoltare a Reşiţei…
I.C.: Sunt foarte multe măsuri prin care poţi să sprijini activitatea investitorilor. Eu aş marşa foarte mult să-i ajutăm în primul rând pe oamenii de afaceri ai noştri. Ei plătesc impozite, taxe, au angajaţi, ei sunt cei care rămân aici şi profitul rămâne şi se consumă în oraş. Cred că în Reşiţa sunt funcţionale în jur de 5-600 de firme, de la cele mai mici, până la cele mai mari. Vă daţi seama, dacă fiecare firmă ar angaja câte un om, ar fi 500 de locuri de muncă peste noapte! E foarte important să-i sprijinim. Am în plan o mulţime de facilităţi pe care le putem asigura, diferenţiate pe fiecare gen de investiţie. Nu vreau să teoretizez şi să spun la modul general, pentru că nu este aşa simplu cum cred alţii, care spun că vor face şi vor drege. Am în program să sprijin investitorii, pentru că vin din sfera privată şi ştiu cu ce fel de probleme se confruntă. Altă chestiune ar fi aceea că avem acum un start foarte bun pe Programul Operaţional Regional 2014-2020. Cred că acum, în stadiul în care ne aflăm, putem accesa cel puţin 50 de milioane de euro, urmând să mai parcurgem câteva proceduri. Gândiţi-vă ce înseamnă aceşti bani pentru Reşiţa, gândiţi-vă numai cât ar însemna taxele pentru proiectele respective, câtă lume va fi angrenată. Tot ce înseamnă muncitori, de la oameni care pun în practică, până la hoteluri şi comerţ, cam 50-60% din aceşti bani se vor cheltui aici, în următorii trei ani, restul fiind utilaje. Este enorm pentru un oraş! Plus toată efervescenţa asta ce ar însemna. Ne-am rezolva cap-coadă în primul rând transportul în comun, cu autobuze Euro 6 pentru cursele externe, şi cu cele electrice la tot ce înseamnă intern, în oraş. Cu aproximativ 38 de milioane de euro ne rezolvăm complet, iar acest lucru ar fi o realizare enormă pentru oraş. În al doilea rând, avem în vedere anveloparea blocurilor. Am dat o hotărâre de consiliu prin care îi ajutăm pe oameni să plătească în 24 de rate lunare din ce înseamnă anvelopare. Asta nu înseamnă doar izolarea faţadei, ci tot, incluzând terasa de sus, uşile de la apartament, geamuri termopan, închideri de balcoane, până şi lift, dacă acesta este vechi şi consumă multă energie. Până unde va merge proiectul, ţine efectiv de asociaţia de locatari. Am insistat pentru acest lucru, care ţine şi de ambientalul nostru ca oraş. Pentru cel puţin 50-100 de scări de bloc, municipalitatea este pregătită! Cred că asta este ultima şansă când Uniunea Europeană asigură fonduri pentru anveloparea blocurilor. Mai avem o serie de proiecte mai micuţe, am făcut şi parteneriate pe o axă care finanţează lăcaşele de cult care sunt declarate monumente istorice, pe listă figurând două ortodoxe, dar şi de alte culte, inclusiv moscheea. Pentru fiecare se pot accesa între 100.000 şi 5.000.000 de euro, cofinanţarea locală fiind de 2%, pentru accesibilizare şi reabilitare ca şi monument istoric. Dacă le-am reabilita pe toate şi le-am include într-un circuit turistic, ar însemna mult. Deşi avem multe simboluri, ele nu sunt legate unele de altele, pentru a putea fi valorificate din punct de vedere turistic.
JCS: Sunteţi un bun organizator, un tehnocrat, aţi lucrat în administraţie. Ce oameni pot face parte din echipa care conduce acest oraş?
I.C.: În administraţie, tehnocrat mie nu-mi place! Tehnocratul are rolul lui, dar în administraţie este clar că trebuie să fii om politic! Trebuie să-ţi asumi ceva politic. Ce s-a plombat acum, că l-au luat pe unul dintr-un birou şi l-au pus să facă muncă de ministru sau de primar, nu se poate! În ţările avansate, în politică şi în administraţie, totul ţine de leadership. E foarte bine că există tehnocraţi, dar în administraţie trebuie să facă şi politică. El trebuie să ştie şi tehnocrat, să ştie ce se întâmplă, şi să ştie şi politică, să ştie cum se abordează lucrurile din punct de vedere politic. Pentru că în afară de a face gospodărie, în conducerea unui oraş totul este o negociere, trebuie să ştii cum să pui problema, pe ce butoane să apeşi, cum să faci lobby, cum să discuţi. Aceste lucruri nu le înveţi dacă eşti inginer-constructor sau mecanic. În plus, nu poţi veni în funcţii importante, de conducere, fără să ai exerciţiu. Trec ani până când înveţi, din experienţă, anumite lucruri. Venind din privat, am un principiu: cine conduce, cine face managementul trebuie să se adapteze oamenilor pe care-i are! După care, fie să-i crească şi să-i aducă la nivelul de pregătire care răspunde cerinţelor lui, fie să-şi caute alţi oameni cu care să-şi deruleze programul. Să ştiţi că eu foarte rar, acolo unde am văzut că este rea voinţă, am schimbat oameni. Am câţiva oameni buni, intră în vederile mele şi alţii, iar dacă voi reuşi să câştig Primăria Reşiţa, am anumite viziuni despre ce ar trebui să facem pentru a fi mai flexibili, să venim mult mai repede în întâmpinarea cerinţelor oamenilor şi să reducem şi cheltuielile, un lucru foarte important. Putem să accesăm credite, putem finanţa proiecte europene, o administraţie nu se poate dezvolta decât prin surse atrase, din care fac parte şi creditele, şi proiectele europene.
JCS: Unde vedeţi Reşiţa peste zece ani?
I.C.: Reşiţa are, statistic, 25.000 de salariaţi, nu vorbim despre persoanele ocupate. Eu zic că peste zece ani aş vedea-o cu peste 30.000 de salariaţi, cu utilităţile asigurate, cu străzile asfaltate şi ambiental, cu spaţii verzi, trotuare şi drumuri cum trebuie, capacele de canal aliniate la nivel. Văd o Bârzavă – cel puţin de la Podul Cultural până la Gara de Nord – amenajată, alei pietonale pe lângă, văd un Centru viu. Şi cred că atunci, crescând numărul locurilor de muncă, se vor întoarce şi o parte dintre cei care acum lucrează prin alte părţi, pentru că sigur ne vom alinia şi cu salariile. Şi atunci aş vedea foarte multă lume care ar vorbi frumos de Reşiţa, ar iubi oraşul ăsta! Pentru că de când am fost copil, chiar şi cei veniţi, iubeau oraşul, vorbeau frumos de el. Cred că atunci şi pe faţa oamenilor s-ar vedea un sentiment de bucurie, fiindcă tot ce este în jurul nostru ar contribui la asta. Le mai lipseşte zâmbetul şi optimismul…