Reactualizat la:

Investițiile pe Potoc si Zlagna, in linie dreapta

Investițiile pe Potoc si Zlagna, in linie dreapta
Scris de Răzvan Mihalcea - CARANSEBEȘ – Apele Române au ținut cont de propunerile municipalității de pe Timiș și Sebeș si au cuprins în planul de investiții lucrări pe pârâurile Zlagna și Potoc, care vor fi în folosul a mii de locuitori ai Caransebeșului. Valoarea celor două investiții se ridică la peste 3 milioane de euro, iar lucrările vor dura trei ani.

 (1 comentariu)

Rectifica

Consiliul Tehnico-Economic al Administrației Bazinale Banat a aprobat zilele trecute obiectivul de investiții „Apărare împotriva inundațiilor a municipiului Caransebeș, zona Aeroport și zona Caransebeșul Nou”. Mai exact, este vorba despre pârâurile Potoc și Zlagna, care în ultimii ani au creat probleme serioase caransebeșenilor, mai ales după ploi torențiale sau topirea bruscă a zăpezii de pe versanți. Pentru primul din cele două nărăvașe cursuri de apă, specialiștii de la Apele Române Banat au gândit un minibaraj în Valea Potocului, în zona Aeroportului, un minibaraj inteligent, cu deversarea fundului, cu regularizare pe verticală și supraplin de curgere automată în caz de nevoie. Tot pe Potoc, cursul pârâului după strada Tudor Vladimirescu va fi regularizat.

În ceea ce privește Zlagna, s-au avut în vedere două variante. Prima dintre acestea presupunea refacerea albiei și îndiguirea ei, cu mărirea secțiunii de curgere, variantă mai costisitoare din punct de vedere al despăgubirilor proprietarilor de terenuri din zona pârâului. A doua variantă, care a fost și aleasă în cele din urmă, și care a rămas ca temă de proiectare, este tubarea pe o porțiune de 1,2 kilometri, adică întroducerea unor tuburi de oțel de 1,3 metri diametru, cu deversare finală în râul Sebeș. Tuburile vor prelua din debitul mărit al Zlăgniței, pe porțiunea de lângă Centură până la Târgul de vite.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Bataia elevelor de la Hercules, in atentia Politiei
BĂILE HERCULANE - A fost nevoie ca filmările cu bătaia dintre elevele de la Liceul „Hercules” să fie făcute [...] mai multe »
Protest spontan la Casa Judeteana de Pensii
REŞIŢA - Cei aproximativ 50 de angajaţi ai instituţiei au protestat pentru că au fost daţi uitării de Executiv, [...] mai multe »
Cand ninge, spre Muntele Mic este haos
MUNTELE MIC - Duminică, zeci de oameni şi-au exprimat nemulţumirea pe reţelele de socializare pentru faptul că [...] mai multe »
BRUA, gazoductul care da de lucru carasenilor
CARAŞ-SEVERIN - Transgaz a semnat contractele de execuţie a conductei BRUA, faza I, de 479 de km de la Podişor până [...] mai multe »
Vom avea parcari cand ridicam masini
REȘIȚA - Pentru autorităţile locale, una dintre soluţiile pentru rezolvarea problemei parcărilor ar fi ridicarea [...] mai multe »
Disparut in zona Borlovenii Noi
BORLOVENII NOI - Un apel la 112 raporta, duminică, dispariția unui bărbat de 74 de ani, plecat în pădure cu o zi [...] mai multe »
A impuscat cainele din curtea altora
BOCȘA - Un bocșean de 42 de ani este cercetat penal după ce a fost reclamat că a împușcat câinele din curtea unei [...] mai multe »
In viata fiecarui om exista…
REȘIȚA - ... momente cheie care deschid drumuri, care ne marchează şi ne modelează. Un astfel de moment, unul [...] mai multe »
Popa a mutat si cablurile din pamant
REȘIȚA - Totul în numele plimbării reşiţenilor! Este vorba despre cablurile de sub aleea de promenadă ce [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou